Despre bucuria de a fi in preajma…

Sa fie zi de marti/27.04.2010(„zi de marti”,zi de care fug de la un timp…),cu incidente minore in metrou si cu alergari prin Centrul vechi pana-n Humanitas-Kretzulescu(din lipsa de transport convenabil),cu dureri de picioare de-mi venea sa alerg desculta,cu inima-n gat de la oboseala,dar…sa tot fie Andrei Plesu!Am ajuns la limita,tocmai cand Gabriiel Liiceanu incerca microfonul si facea spirite.Sa-mi fac loc,nici nu speram…asa ca am ramas,mai intr-un picior,langa raftul cu ceaiuri,cu nasu-n imensul rucsac al unui fotograf mai inalt cu 2 capete decat mine,cu gafaiala data la minim si cu parul aproape ud de la…sperietura de a ma fi trezit”cam tarziu”pentru lansare…
Scanez putin libraria,prea mica pentru ce vedeam eu acolo si ma hotarasc rapid sa cumpar cartile(Note,stari,zile si Minima moralia/El major si ea minora)…dupa care,ma asez cuminte,dar de data asta cu 3 sferturi de talpa mai in fata…pe acelasi rand cu rucsacul imens.
Se vorbeste,se rade,eu nu vad nimic….si-mi imaginez fetele lor,zambesc,de-abia astept sa citesc cartea ,dorindu-mi ntamplari/trairi ca acolo,dar si darul de a le povesti asa…
Cartea am citit-o pe indelete,cu creionul in mana,revenind periodic asupra insemnarilor facute,cu zambetul pe fata,mai ales noaptea(de ce nu,de multe ori in spuma baii mele fierbinti),luata ca un medicament-desert la tot ce traiesc.
Parerea despre carte?
In putine cuvinte:e o carte vie,cu un om care n-a trait degeaba si a reusit sa pastreze esenta fiecarei clipe,cu trairi tumultoase,cu ganduri ce merg pana originile cuvantului si le extrage intelesul,cu oameni ce si-au lasat benefic amprenta in asfaltul inca moale al formarii lui,cu clipe de ragaz dar si de mare neliniste,cu idei fenomenale de-o simplitate logica frapanta,cu sentimente exprimate timid dar si franc in acelasi timp…cu Plesu in persoana,fiinta ce mi-e draga pana dincolo de epiderma….
Ce sa spun?Mi-a parut rau ca s-a terminat….

Am ramas cu multe din carte;dar din cauza starii in care ma aflam/inca ma aflu am ramas acut cu sentimentul ca:”sa nu mergi niciodata decat pana unde mai poti fi insotit”.