Ana-Blandi-Ana

Doream să spun ceva, apoi mi-am adus aminte…

Întâlnire

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.

 

Fără tine

Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.

Poate că mă visează cineva

Poate că mă visează cineva –
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc…
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

 

Definiţie

Prea frumos
Pentru a nu fi cucerit,
Prea tânăr
Pentru a nu fi stăpânit,
Prea bogat
Pentru a-şi aparţine;

Prea înţelept
Pentru a lupta,
Prea curajos
Pentru a nu fi rănit
Prea sceptic
Pentru a nu fi înfrânt;

Prea înfrânt
Pentru a nu fi liber,
Prea liber
Pentru a nu fi umilit,
Prea umilit
Pentru a muri.

păreri

Îmi place când oamenii îşi dau cu presupusul despre ceea ce gândesc. Mi-am lăsat pe undeva prospectul cu toate cele de folosinţă? Oh, da, mai ales femeile îşi dau cu părerea. ”Nu, dragă, o fi şi-o păţi, nu? E aşa cum îţi spun eu, că eu mă pricep, eu miros, eu cunosc, eu m-am născut aşa…un pic mai altfel decât majoritatea…” Ah, nu, nu-s tocmai astea cuvintele! :)))))) Ce le pot oferi mai mult decât o privire tâmpă şi-un ”mda, cum zici tu”?! Nici ăsta nu e chiar răspunsul meu… Poate d-aia, uneori, am impresia că nu-s femeie!

O trompetă militară era gâtuită de durere…

Mintea mea nu-i poate închide pe oameni în sicrie, în  cavouri, nu le poate pune stop în mişcări, nici mâna pe gură spre tăcere….Mintea mea vede doar oameni vii. Apoi, tot mintea, dictează mâinii să tragă de oameni. Ce-s poziţiile alea incomode? Cum să nu te mişti atâta amar de vreme? Cum să nu saluţi atâta lume venită să te vadă? Cine a mai pomenit să dormi când ai vizitatori?! Ca să nu mai spun că se doarme în haine de gală…măcar să se fi schimbat!

Ce să-i fac minţii mele încăpăţânate? Imediat, după ce au fost împachetaţi spre noua viaţă, mintea mea îi ţine captivi, dar vii. Se plimbă prin visele mele, mânâncă, beau, socializează, le simt atingerile, le aud râsetele, le şterg lacrimile….Care-i realitatea? Doar pentru că mulţimile îmi spun că am visat, nu-i musai că-i adevărat.

Aţi văzut vreodată morţi plini de energie? Nuuu, toţi sunt obligaţi să adopte poziţia oboselii: culcat! Aranjaţi, parfumaţi, scoşi din sine, obosiţi şi foarte tăcuţi. Şi-au dat sentimentele, vorbele, zbaterile, au rămas goi de sine. Cum pot sta aşa? Reci la toată durerea celor dragi, la suspinele-plânsul-lacrimile şiroind…. Să plece aşa, încă lăsându-se în urmă?!

Mintea mea nu ştie ce-i moartea şi nici n-am s-o învăţ. Nu, nu e imaginaţie, nu te obosi a-mi spune. Dar totuşi, o să mă-nvăţ cu moartea, cu lumea pe trei planuri?

Dar am o mare nelămurire! De ce cavouri? E ca şi cum ai planta copaci în ciment…De ce nu lăsăm oamenii să plece-n pământ, de ce le luăm ultima fărămă de demnitate şi-i lăsăm să fie văzuţi oase, în loc să-i lăsăm, discret, să se facă nevăzuţi?

memento amare

Ai simţit cum e să te bată muzica-n tâmplă? Un club de jazz în care, culmea, nu se fumează, cu pielea de găină să te prelingi pe scaun şi să-ţi trăieşti viaţa sub masă. Iar asta, pentru simplu fapt că nu eşti în stare să dai ochii cu toţi cei care, bucuroşi, sunt în stare să trăiască…descoperit. Muzica se aude în paharele golite. Eu am martini, alţii…treaba lor. Jazz-ul mă face să plâng, pe tine ştiu că nu. Stau cu paharul în mână şi plâng. Iar, paharul e plin. Nici să-l beau nu îndrăznesc. Cum să-l beau? E ca şi cum s-ar termina totul. Dacă aş fi ştiut(şi parcă ştiam) cât de importante vor fi momentele alea aş fi murit atunci, dar….nu s-a întâmplat. Îmi şterg unghiile şi declar carantină la culoare. Când mă vei suna, voi şti că s-a împlinit….dorinţa scrisă şi pusă-n zid…

Întrebări (retorice)- 58

Cum să-i povesteşti lui Dumnezeu dorul? (Cu lacrimi, asta ştiu…) Dar dragostea? Chestia cu ”facă-se voia Ta” e aşa de greu de…pronunţat….

studiu de caz- hominizii

Că nu mă plac X sau Y, nu e mare pagubă. Nu-mi bazam recoltele pe părerile lor. X sau Y sunt numele unor trăitori-de-nevoie în spaţiul meu personal. Iar gluma-glumelor este chiar momentul în care ţi se reproşează că eşti prea-calm când se ţipă la tine. Să nu mori de râs? Aş fi făcut-o, dacă nu mi-era prea somn. Când eşti insomniac, te apucă oboseala şi trăirea onirică spre dimineţi. Totuşi, trebuie cercetat un pic genul celui, care intră în categoria lătrătorilor(nu, nu vorbitorilor, căci vorbele sunt doar pentru oameni).

Arată într-un fel nedefinit, nu atrage atenţia din prima, are vorbe dulcege, foloseşte diminutivele până la diabet, se laudă cu educaţia primită. Dacă întâlniţi aceste specimene, feriţi-vă….poate, cine ştie, vreţi linişte!

Azi, cerul a plâns şi pentru tine, Mircea…

Un prieten drag s-a dus la Domnul, după o grea suferinţă. Azi, când cerurile s-au deschis, lumina a pogorât, Sfântu’ s-a născut….Mircea a plecat. Drum bun, prietene! Vocea ta caldă, zâmbetul tău larg şi inima ta bună să vorbească despre tine! Cu toate că învăţ să accept moartea, nu pot să nu fiu tristă. Mă însingurează lumea asta…

10513511_661715063910709_5918062529485774169_n

Dumnezeu cu tine şi nimeni împotriva ta!