Ai primi?

SMS

(mi) se tot întâmplă…

Să-mi stea inima sâmbătă, aceeaşi fizionomie/statură/aer! Dar nu, nu era(i tu)…

Ca atunci când o veste aflată, o persoană văzută, un rând citit îţi fac inima să flicăre…. Ce, nu există cuvântul în română? Mă îndoiesc, există în româna mea. Eh, păstrând proporţiile unui moment fabulos, trebuie să-mi procur de urgenţă Autobiografia Agathei Christie. De ce? Pentru că trebuie să continuu ce am început: să judec opera prin prisma vieţii scriitorului. Altfel nu pot! Iar pe Agatha o ador! Până atunci, un tablou de Klimt! Apoi filmul….

 

klimt-der-kuss-1908

 

 

memento

La mulţi ani!

Mai e puţin…

încă e timp de sărbătoare

După Viena, mă adun greu. M-am împărţit în mii de bucăţele şi m-am uitat acolo, cel puţin o perioadă. Mi-am lăsat sufletul în biserici, paşii pe caldarâm, privirile prin muzee, stomacul prin taverne, plăcerile prin cofetării şi librării, mirosurile prin parfumeri, pe străzi şi prin case…am mai rămas doar cu un pic de minte! Iar ca nu cumva să-mi pierd şi bruma de minte rămasă, voi încerca să-mi transform, cât de curând, amintirile în imagini!

Cântec de leagăn pentru Hristos înviat!

Hristos a înviat!

-atât-

tăcere

-13 aprilie, 4 ani ca o zi, ca 1000 de ani-

Întrebări (retorice)- 57

 

Ştiţi, oare, de ce în bănci te ţin în picioare când îţi deschizi conturi, depui bani şi te pun pe scaun(comod) când îţi oferă credite?!

 

 

Ţi-am spus…

Asta? sau Asta?

Dacă nu, e cazul! Urgent! Ce-i timpul, dacă nu o mărime fizică abstractă? Ieri, te-am visat, altfel de până acum. Nu-l mai ascult demult pe Freud- se băga în visele mele şi-mi tot repeta: sunt doar dorinţele tale, dragă! Nu, aşa ceva n-am să mai ascult! De Freud ziceam….

suflet făcut plic

Aranjez pernele şi mă cocoţ în vârful patului. Am în stomac senzaţia aia că lucrurile nu s-au aşezat cum trebuie, că-i prea întuneric în colţul de vizavi, că frunzele bat din nou în geam şi-mi creşte  tensiunea. Mă ascund sub pilotă şi mă uit la copacul din faţa mea, ca-n oglindă. Câte a văzut, săracu’, de când m-am tot afişat în faţa lui. El era mai mic, eu mai…altfel. Aceeaşi fereastră, vară şi iarnă. El, doar mai dezbrăcat iarna. Îmi oferea toate hainele lui mie. Ştia că te ia cu frig la durere. Şi le recupera primăvara, când-din nou ştia- că lepăd toate cele ale mele.

Mă întorc de pe-o parte pe alta şi…tot nu trece. Butonez telefonul şi uit ce caut. Se nasc jumătăţi de cuvinte în gând, dau cu mâna să iau ceva de scris, fuge ideea, mă opresc la mijloc de gest, gata…a trecut.

Închid ochii pe jumătate, să nu mai intre înserarea. Îi deschid, e tot acolo. Un oftat iese, fără să-mi ceară voie. Mă uit străină prin cameră şi senzaţia de sumbru mă apasă. Aprind lampa, monştrii dispar. Aş vrea să iau medicamente de ”dat timpul înapoi”. Le-aş luea pe toate deodată şi aş schimba toate neaşteptatele finaluri.

Îmi vine în minte o melodie. Apoi a doua melodie. Apoi autorul. Cântă la telefon. Îmi cântă mie. Timpul are mai multe trecuturi. Gramatica asta este incompletă. Viitor şi viitor apropiat, iar trecutul are doar nuanţe?! Da, melodia era la trecutul apropiat. Greu de definit, vocea e în acolo, faţa încă o disting, mâinile încă au piele pe ele, sunt calde şi….da, trecutul apropiat. Nimic nu s-a răcit, poate doar vremea de afară şi lumea asta care se tot îndepărtează şi mă lasă singură sub pilotă, iar visul nu mai vine şi nici somnul, şi nici timpul ăla….plural!

16. Dirijor de păsări rare

Mă numesc cum alţii n-au ştiut să vadă, dirijor de cor bălţat, cu experienţă de 15 ani în crize adolescentine ale păsărilor de pe banchetele din faţa mea. Partiturile au fost întotdeauna pe alese, cu părţi de solo, alternând, în funcţie de situaţie, de la minore la majore. Democraţia a domnit în cuibul nostru, pe cât era posibil. Nu se admiteau falsul, trasul cu urechea la vecinu’, cântatul în surdină, mimatul sau linguşitul pentru a scăpa de audiţiile sezoniere. Conduc un cor mixt, cum s-ar spune, masculi şi femele, toţi cei mai cei în materie de voci, penaj şi calităţi extra…senzoriale. Dacă cumva vă întrebaţi cum sunt privit ca dirijor, mai bine nu. Cunosc părerea lor, exprimată cu pliscul întredeschis, pe sub pene, sau când fac gramădă de fulgi pe partide, la final de repetiţie. Ba că-s prea sever, ba că nu-i las să plece mai des în ţările calde, ba că repetiţiile sunt prea lungi, iar piesele mult prea grele pentru timpul lor limitat şi guşa lor obosită. Nu-i nimic, accept criticile, doar suntem parteneri, mie îmi iese totul brici, iar publicul e mulţumit de prestaţia noastră. Nu ştiu cât valorăm în parte, dar împreună suntem cel mai redutabil cor, iar colivia noastră, cea mai bună sală de repetiţii. Am mai discutat şi cu alţi dirijori şi-mi veţi da dreptate: fiecare dirijor are în cor preferaţii lui, oricum ar fi ei. Ce m-aş face fără ei, cum mi-ar mai suna partiturile, care ar mai fi performanţele mele altfel? Să vi arăt şi vouă:

– Canarul- tenor secund

Mândru din fire, dar timid şi delicat, canarul auriu, nu numai că-mi cântă orice partitură, dar e rezistent nevoie mare şi poate duce zilnic o greutate egală cu mărimea sa.

-Piţigoi cu capul negru- tenor prim

E drăguţ, nu? Ba chiar inocent şi are un zâmbet când cântă, de zici că toate-s bune. Numai că, de-ndrăzneşti să-l pui la partituri mai dure e în stare să ucidă lilieci. Da, el, aşa mic şi drăgălaş, cu ciocul lui ascuţit şi cu ochişorii lui strălucitori.

-Papagalul colorat- bariton

Mareste imaginea

Curios şi sociabil, de multe ori mi-a creat probleme- vrea mai mult timp liber, decât îi pot oferi. Nu cântă de unul singur, doar imită bine vocile pe lângă care e pus- fidelitatea tonurilor e uimitoare. Pe cât de bine ne înţelegem, uneori, pe atât trebuie să-l las să zboare- îmi rupe zăbrelele coliviei, nu alta!

-Pescăruşul vânător- bass

Cu penajul lui alb-cenuşiu, e cel mai aprig apărător al coliviei. Are o întindere mare a vocii. Pe cât de pedalist este, pe atât îţi poate administra electroşocuri vocale. E bun la colivia omului, mai ales când apar atacatorii: ucide şi balene!

-Cinteza ademenitoare- soprană

Ademenitoare, cum ziceam, curtenitoare şi mereu zâmbitoare. Îi plac copiii şi le cântă mereu de noapte bună. I-am dat mereu părţile de solo în cântecele de leagăn ale corului. Are personalitate, şi nu o dată a ciupit când era nervoasă, dar cum ziceam, rămâne o prezenţă agreabilă.

-Mierla duioasă- altistă

{{{5}}}

Cântă frumos, mai frumos decât arată. La o primă vedere, n-ai lua-o în seamă, dar dacă o asculţi te cucereşte cu bândeţea ei. Capabilă să socializeze şi cu stările de tensiune ale dirijorului, face de multe ori pace în colivie.

-Bufniţa vigilentă- alto II

Nu iartă nimic, vede şi ceea ce este ascuns. Mereu îmi purică partiturile şi-mi face ordine pe pupitru şi cu toate că am ameninţat-o că părăseşte colivia, face nişte ochi mari la mine şi nu cedează.

-Turturica timidă-  mezzo-sopran

Fișier:Streptopelia turtur Grlica0036.jpg

O sensibilă şi-o frumoasă, turturica. Ah, mă refer doar la partea profesională. Caldă, amabilă şi mereu pe fază. Am făcut-o mâna-mea-dreaptă!

Acum, începe repetiţia! Linişte!

Articol scris pentru SpringSuperblog 2014!