Titlu în construcţie

(Mă bate) gândul să trag oblonul. Întunericul aduce odihnă! Încetineşte palpitaţia! Reduce zgomotul! Opreşte durerea!

Anunțuri

I hope you don’t mind…

De cele mai multe ori nu ştiu ce să spun. Te-aş privi adânc şi tăcut şi …atât. Se pare că n-am ştiut niciodată potrivi cuvinte. Timingul m-a dat de gol. Când am vrut eu, n-am putut, dar când am crezut că pot, n-ai mai vrut…

Nu cred în coincidenţe! Cum era chestia cu visatul? Nu, nu visez! E atât de real…că doare carnea, că simt atingerea, simt parfumul… Dacă-i aşa, visele-mi sunt reale!

Fac totul posibilul să rezist, nici nu ştii la ce recurg…Dacă era, altfel, renunţam demult…Mi-am dat seama de ce am (încă) puterea să merg înainte!

Chiar aşa, nu m-ai rugat asta…

Scris pe sufletul meu….

Nu m-ai rugat niciodată să îmi uit iubirea- Alma Nahe(r)

Nu m-ai rugat niciodată să nu te mai iubesc.
Știai că, dacă faci asta aș fi devenit
o spărgătoare de florării,
ca să pot trimite buchete de trandafiri tuturor femeilor kamikaze,
înainte să explodeze
sau aș fi inventat ceva mai nebunesc de-atât:
codul rutier pentru femei.

Dacă m-ai fi rugat să nu te mai iubesc,
aș fi văzut că și unele flori se mușcă între ele,
iar eu mi-aș fi astupat urechile,
ca să nu le mai aud țipetele.
Pe urmă aș fi spart toate sticlele de vin,
aș fi ascuns toate cutiile de bomboane de ciocolată și
aș fi distrus toți ursuleții de pluș din lume.

Dacă într-o zi aș fi nevoită să nu te mai iubesc
din cauza unui te rog,
atunci roagă-te la dumnezeul tău să fie în acel moment când
n-ar mai fi nimic de omorât
sau când florăresele n-ar mai ști
că oamenii au nevoie de poeme la cutie sau în coș*
ca să meargă pe sub pământ sau
pe ape,
căci, mai înainte de metaforă au fost florile.

Nu m-ai rugat niciodată să îmi uit iubirea,
chiar dacă mai demult, cadou de ziua mea,
singura floare pe care mi-ai dăruit-o vreodată — un trandafir
în balconul de la etajul 9 — a ținut-o tot drumul altcineva,
poate fiindcă nu voiai să îi simți ghimpii,
poate fiindcă un bărbat cu o floare în mână
nu mai poate fi copil sau poate fiindcă habar nu aveai
că pentru o mie alte motive ori ca să livrezi zâmbete,
te poți folosi
de o florărie online.

Dar gata,
înnoptarea e a gunoierilor,
pe care i-aș plăti suplimentar să-mi arunce amintirile care nu încap în iubire
numai și numai pentru că
știu că nu m-ai ruga niciodată să nu te mai iubesc
cât încă pe umărul trandafirului primit atunci
un greiere își va spune, luminos, rugăciunea de noapte.

calea spre mine

Inima mea nu mă înşală….Nu e nici domoală, nu e nici credulă, nici visătoare cum o crezi. Taie în carne vie şi mă pedepseşte de cele mai multe ori. Am învăţat, de multă vreme, să descifrez toată bunătatea şi iubirea în tot ce spui…Nu, nu mă înşel! Lasă minciunile pentru altcineva. Lasă vorbele grele pentru cine vrei tu. Moteka te cunoaşte! Timpul va decide! ❤

Aşa e când miros a ploaie….

era nevoie de atât de puţin…

N-ai înţeles nimic 😦

Aşa ar trebui să încep scrisoarea pe care nu o vei primi niciodată!

moon

un timp definit

E greu de suportat moartea. Moartea aia căreia îi supravieţuieşti. Că, cea personală nu ştiu cum s-o simţi…La momentul acela nu voi putea povesti, aşa că… se pare că ţine de-o initimitate absolută!

Moartea celorlalţi, a celor dragi, sau a celor care ”puteau şi…altfel”… e dureroasă tare! Că de ”moarte nedreaptă” nu ştiu dacă putem vorbi. ce ştim noi ce-i dreptatea?!

Toate morţile pe care le-am trăit au şters câte o versiune din mine. Dacă nu sunteţi mulţumiţi cum mă prezint, să ştiţi că-s doar o umbră…nu mai sunt ce-am fost. Mulţi dintre cei care m-au compus, într-un fel sau altul,…au dispărut! Cum să mai fiu la fel?

Nu mai ştiu să fiu eu, nu mai vorbesc la fel, nu mai ascult la fel. nu mai am aceeaşi atenţie, nici aceeaşi disponibilitate, plâng (prea) uşor şi spun uneori NU…deci numai eu nu mai sunt…

De la an la an mă mir de cum mă arăt în oglindă. Abia de-mi mai regăsesc zâmbetul dinţos, abia de mai mijesc ochii a lumină, locurile mi se par străine, iar oamenii departe…

Nu mai am credibilitate. Mi se spune în prea multe feluri, încât voi crede şi eu, cât de curând, că aşa mă aflu…

Nu vreau să mă întâlnesc, fug aşa de tare de mine, că întâlnesc mereu oameni cu care aş vrea să semăn.

Iar TU, tu acela, ACELA….taci…