Un dor de 9 ani

Azi, cerul a plâns şi pentru tine, Mircea…

Un prieten drag s-a dus la Domnul, după o grea suferinţă. Azi, când cerurile s-au deschis, lumina a pogorât, Sfântu’ s-a născut….Mircea a plecat. Drum bun, prietene! Vocea ta caldă, zâmbetul tău larg şi inima ta bună să vorbească despre tine! Cu toate că învăţ să accept moartea, nu pot să nu fiu tristă. Mă însingurează lumea asta…

10513511_661715063910709_5918062529485774169_n

Dumnezeu cu tine şi nimeni împotriva ta!

de vichend, cu dor…

Ar trebui să-ţi fie clar că te iubesc, nu mă cunoşti de ieri de azi… Ştii, că atunci când sunt veselă fără motiv, când jinduiesc cât e ziua de lungă…e cu motiv! Of, şi doar ştii că zilele mele trec altfel decât ale celorlalţi. Nu tu week-end-uri libere, nu tu săptămâni de relaş, nu tu vacanţe întregi, nu tu timp ca al tuturor! Mă simt ca între coperte.

Azi şi ieri, te-am zărit fără să te văd, te-am auzit fără să te văd, te-am simţit ….fără să te văd. Ce-o fi asta? N-o mai fi văzul important?  Nu, nu-mi răspunde. Ştiu ce e şi nu vreau să capete forma cuvintelor. Îmi vine să plâng fără motiv, tot aşa cum îmi vine să râd fără aparent-motiv. Şi ştii, doar, că asta mă ţine de ani întregi! Citeam pe Agatha şi spunea ea un lucru dureros de adevărat. Ia, să-l caut…. Zicea: ”să ai o astfel de pasiune pentru cineva, care să dureze toată viaţa, e un privilegiu rar, indiferent de preţul pe care îl plăteşti.”

Mi te imaginez, dând timpul înapoi. Nimic nu s-a schimbat. Apoi îmi sare gândul la David şi la Batşeba….şi mă întreb ”de ce nu?”

tăcere

-13 aprilie, 4 ani ca o zi, ca 1000 de ani-

Ţi-am spus…

Asta? sau Asta?

Dacă nu, e cazul! Urgent! Ce-i timpul, dacă nu o mărime fizică abstractă? Ieri, te-am visat, altfel de până acum. Nu-l mai ascult demult pe Freud- se băga în visele mele şi-mi tot repeta: sunt doar dorinţele tale, dragă! Nu, aşa ceva n-am să mai ascult! De Freud ziceam….

10 e numărul meu!

Doamne, ea îmi ia stările şi potriveşte cuvintele. Mă simt trăită de ea. Urmărită-n vise şi-n gânduri. Ce aproape mi se pare un om de departe… Ea nu ştie cât o iubesc şi nici să nu-i spuneţi…n-aş şti să-i explic!

n-am (ne)voie (de) tratament!

Mi-i  un dor  de-mi seacă apa-n gâtlej şi lacrimile se opresc la mijloc de drum, de-mi sare sufletul la fiecare asemănare şi se avântă sângele greu la fiecare auzire. Se-ntâmplă să nu-mi pot stăpâni trupul, pe care-l ia cu zvâcniri de friguri, cu piei de găină şi clănţănit de dinţi, chiar de-i cald în haine. Am puls peste 100 şi nu mai ştiu cum mă cheamă. Cum s-o numi asta? Am zis că-i dor, dar eu cred că-i mai mult de-atât….

Să fiu iubita ta

Sunt mereu alţii care ştiu mai bine ce-i în inima ta, cum vieţuieşti, ce  gândeşti şi cum trebuie să fie toate spuse prin….vorbe! Azi, Maskirovka, pe numele ei de înger! 🙂

Să fiu iubita ta.

nu ştiu să pun titlu la asta

Nu. Am să  rezist tentaţiei de-a mă plânge că ”doar mie mi se întââmplă”. Închid baierele lacrimilor ce se vor înfuriate dincolo de cavitatea ce le adăposteşte şi le poruncesc să vină cu altă ocazie, mai nobilă… Nu se cer risipite mărgăritare pentru purtări de troacă! Dar cumva trebuie să dau afară cuvintele ce mi-au fost aruncate în obraz, privirilor ce mi s-au lipit de retină trebuie să le dau foc, zgomotului produs de răutatea pumnilor în aer trebuie să-i dau drumul pe uşă, pe-o uşă din-afara mea. Dacă aş putea, aş da timpul înapoi şi m-aş smulge din imagine. Aş lăsa femeia să vorbească singurătăţii ei prea-reci. Nu vreau să mă ştiu de faţă cu schimonosirea tegumentelor, cu tăişul vorbelor de şarpe, cu pielea de om ce adăposteşte fiare sălbatice. Aş vrea să mă fi înfiorat de frumosul oamenilor, de blândeţea vorbelor lor, de mărinimia gesturilor, de bunătatea lor şi de prostia mea….  Aş vrea să nu pot plânge în aceste momente! Şi pentru că vreau să trăiesc cu ideea că oamenii-s oameni, iar momentelor lor proaste încă nu ştiu cum să le răspund altfel,  am să mă mint, şi am să spun că plânsul vine de la muzică, de la durerea altora, de la altceva… Aşa că,

Câţi ani încap într-unul singur?

Doriţi-vă ce se poate! Eu n-am să înţeleg ”sărbătoarea” asta, a Anului Nou civil, aşa că am să fac urări (mai) puţine. Răspund din curtoazie la mesaje, dar atât. Importanţă pentru mine are anul nou religios, care începe în septembrie. Aşa că, neştiind ce să spun acestei numărători în căutarea viitorului, am să vă las cu Înalt PS Bartolomeu Anania-de fericită pomenire să vă încânte începuturile de an…. N-am nici bilanţ de făcut, n-am nici dorinţe de etalat, ştie Dumnezeu ce-mi trebuie şi-mi va împlini înainte să-mi pierd speranţa! Să fiţi iubiţi!