suntem UNA

cuvintele ne trăiesc pe toți. intră dintr-o gură-n altă ureche, până sunt rostite și auzite de toți.

stările care-au trecut pe la tine, au poposit și pe la mine și-au făcut ocol lumea-ntreagă. nimeni n-a scăpat netrăit.

gândurile avute de mine, le-ai avut și tu, și mulți înaintea noastră. n-a scăpat nimeni din malaxorul minții.

problema e decalajul! când unul crede, altul renunță, când unul speră, altul neagă, când unul e, altul nu e.

aș modifica schemele, aș umbla la parametri, de-aș nimeri exact…

 

Anunțuri

Lumina bate-n auriu … – Anna Ahmatova

Lumina bate-n auriu
Si-i o racoare domolita.
Cu ani si ani vii mai tarziu,
Dar si asa sunt multumita.

Vreau mai aproape sa te-asezi,
Ca sa-ti arat ceva doar tie :
Acest caiet albastru, vezi ?
Sunt versuri din copilarie.

Ma iarta c-am fost trista des.
Ca bucurii avui putine,
Dar cer iertare, mai ales,
Ca prea multi i-am luat drept tine ...

1915

Traducere de Madeleine Fortunescu

The time is right

Febră- Ilinca Bernea

Nu spune nimic. Mai ales nu încerca să mă vindeci.
Nu vreau să mă vindec.
Muzica e singura formă de durere care nu e nedreaptă, abuzivă, absurdă.
Oare cum iubesc surzii? Sa fie mai fericiți decât noi?!

Nu se pot face pacte cu muzica.

Poți face orice din muzică
O poți îngropa sub tone de beton armat,
O poți târî prin noroaie și pe fronturi de luptă,
O poți transforma în gumă de mestecat sau în plastic,
În lumină de neon
O poți ascunde sub preșul unor întâmplări fără consecințe,
dar ea continuă să te doară ca și cum nici nu s-ar sinchisi că vrei s-o distrugi.

Diferența dintre zei și oameni e că oamenii n-au nici o putere asupra zeilor.

Nu te poți vindeca de muzică decât prin muzică. Asta știa Schubert preabine.

Nu e nimic veșnic în afară de muzică.
Noi suntem muritori, cuvintele noastre sunt muritoare,
Dorințele noastre se sting mai repede ca fitilul unor lumânări.

Dar nu vreau să-ți vorbesc despre întâmplare, derută, risipă
Ci despre momentul în care
Pentru câteva clipe
Vom fi una cu muzica.

Puteam să fim doi copaci, te-ai gândit?

Nu (mai) am (timp de) nimic

Time_____by_trueplanet

                

                          De-aş avea timp- Ana Blandiana

                        De-aş avea timp să vă povestesc pe îndelete

                        Tot ce se-ntâmplă la mine-n grădină

                        Cât e ziua de mare,

                        V-aş scrie pe-o frunză de castravete (velină),

                        Cu o pană de ciocănitoare,

                        O scrisoare foarte mare.

                        Dar, pentru că sunt extraordinar

                        De ocupată

                        Şi nu-mi mai văd capul de treabă,

                        Vă scriu în grabă,

                        Pe o frunză de mărar (presată),

                        Cu un picioruş de furnică,

                        O cărticică foarte mică.

 ***

Dar cred că înţelegi!

arta de a fi in-vizibil

Când nimeni nu priveşte sunt ce vreau eu.

Frânturi de clipă şi gând al altora.

Sunt în urechea ta stângă şi-ţi simt durerea din cap.

Îţi sunt pagină de agendă, înainte s-o umpli şi s-o arunci uitării.

De fiecare dată când nu te uiţi, sunt acolo; apoi mă dizolv ca frica în lumină.

De fiecare dată când nu mă priveşti, eu mă uit la tine.

Clipesc des şi mă fac că am preocupări savante.

De fiecare dată e o altă dată când vreau să mă prinzi, iar lucrurile să le facem împreună.

Am fost în părul tău, pe care mai deunăzi l-ai lăsat la frizer; l-am auzit cum creşte şi cum disperat caută să nu-l abandonezi

Am cunoscut disperarea farfuriei pline cu mâncare nemâncată, în serile de oboseală a prezentului.

Am fost la Crăciunul în care ea încă nu te părăsise şi-o trăgeam de fustă, iar pe tine te ţineam de pleoape să nu plângi.

Am fost exact acolo unde nu te aşteptai, când nimeni nu mă privea, şi nici măcar tu, cel la care mă aşteptam cel mai mult.

Un exerciţiu de memorie, s’il te plait!

Mai ştii banca din faţa blocului, perdeaua fluturând când te uitai pe fereastră după ploaie, maşina care se gripase într-un acces de panică, florile albastre din glastra de pe birou, bicicleta de pe hol, biletele de Grecia  şi câte altele?

Eu eram,

mă camuflasem exact în momentul în care nimeni nu mă privea, tocmai….

pentru a nu înceta

să exist!

feel like I still have a choice

De câte confesiuni avem nevoie pentru a ne regla ritmul interior? De câte spălări pentru a ne curăţi? De câte medicamente pentru a ne însănătoşi? De câte somnuri pentru a ne odihni?  De câtă hrană pentru a nu mai flămânzi? De cât tine pentru a fi eu? Nu întrăznesc să găsesc răspunsuri, nici întrebările nu-mi ies cum trebuie! Ba, chiar, am încetat să mai caut, eu doar aştept. Nu-i nimic static în asta, chiar de nu-i niciun sens în ceea ce spun. M-am obişnuit, aşa, în afara sensului. Îmi place să-l observ de departe, şi să-mi imaginez lucruri- nu, nu stări, pe acelea le pot doar trăi.

CONFESIUNE- Nichita Stănescu

De ce să stea îngerul cu aripele la gură

Înghesuit şi plângând în capul meu

mai bine spargeţi-mi ţeasta

murindu-mă, să zboare din sinele meu

El să-şi desfacă, plăpând

aripele când încearcă să zboare

eliberat de coaja de piele de oase

a fiinţei mele când moare

să trăiască zburând,

să mor murind.

CONFESIUNE- Nichita Sănescu

Vă spun, n-aş mai putea să zic nicicând

vreo minciună,

dacă mi-ar fi furate, luate şi jefuite

toate amintirile.

De n-aş ţine minte, în minţi, vă zic

n-aş mai putea să mai spun nici o minciună.

– Tu eşti tu? aş întreba

– Eu sunt eu, mi s-ar răspunde.

Dar n-am noroc

nimeni nu vrea să-mi fure amintirile

sau măcar să mi le jefuiască.

Eu aş putea să nu mai spun nici o minciună.

– Tu eşti tu? vă întreb

– Da, eu sunt eu! să mi se răspundă.

Ninge şi e frig.

Albul nu te spală de negru,

frigul îţi îngheaţă numai sângele.

Oho, eu aş putea să nu mai spun niciodată

pentru prima dată, nici o minciună.

(poezii comunicate de Dora Sănescu)

 

Ana-Blandi-Ana

Doream să spun ceva, apoi mi-am adus aminte…

Întâlnire

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Că nici nu vei înţelege
Decât mult mai târziu.
Vei aştepta la început
Şi numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc
Îţi va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colţul ştiut al grădinii,
Să ajungă la tine
Şi să-ţi şoptească:
Nu vă speriaţi,
Ea este bine
Şi vă aşteaptă
La celălalt capăt al meu.

 

Fără tine

Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.

Poate că mă visează cineva

Poate că mă visează cineva –
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc…
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

 

Definiţie

Prea frumos
Pentru a nu fi cucerit,
Prea tânăr
Pentru a nu fi stăpânit,
Prea bogat
Pentru a-şi aparţine;

Prea înţelept
Pentru a lupta,
Prea curajos
Pentru a nu fi rănit
Prea sceptic
Pentru a nu fi înfrânt;

Prea înfrânt
Pentru a nu fi liber,
Prea liber
Pentru a nu fi umilit,
Prea umilit
Pentru a muri.