anamnesis

in(di)vizibilă  soartă!

Anunțuri

Întrebări(retorice)-34

Ipoteză:

  • se dau două necunoscute,una pentru alta
  • spaţiul…total virtual
  • varii discuţii despre vreme
  • fără intenţia de a demonstra ceva….
  • tocmai de aceea una dintre necunoscute oferă încredere….dacă tot nu e nimic de demonstrat

Concluzie:

  • dacă tot nu e nimic de demonstrat
  • dacă tot s-a pornit de la premisa(falsă,ce-i drept) că implicaţiile sunt strict…telectualo/artistice

de ce…..

mai e nevoie de Demonstra(ţie)rea?

  • faptului că X nu are nici o ‘obligaţie’ să iubească pe Y,despre care oricum nu era vorba,nu era de dorit de către X.

Cred că am rezolvat dilema.

X nu trebuie să demonstreze nimic lui Y.Y trebuie să se mai maturizeze şi să mai facă o baie de mulţimi,să-şi mai cizeleze puţin comportamentul de ‘număr prim’ şi să se obişnuiască cu faptul că nimeni nu-i dator să-l iubească,dacă el crede că o face…..ah,şi să ştie că ‘Zid-ul incapabil de…şi de…'(aşa cum l-a numit pe X) e capabil de iubire,dar numai faţă de cine alege el.Aşa-i combinatorica matematică.Aleatorie pentru unii,nulă pentru alţii şi electivă pentru cei mai mulţi!Proastele tratamente duc la anularea simpatiei.

Numerele,pentru a fi prietene,trebuie să fie suma părţilor celuilalt.N-are să fie Y numărul pereche al lui X.Pentru că nu-i nimic natural în asta.Aşa că fiind opera omului,X nu vrea să facă parte din lumea numerelor reale.El e natural.Iar iubirea lui nu va fi niciodată a lui Y.Şi nu trebuie să pătimească din cauza asta.Y nu are nici un drept asupra sa….nu are nici un drept defel.E cazul să stea în lumea numerelor lui.Căci nu ştie altă lume.X se retrage să-şi mai sporească încrederea în numere,altele decât cele naturale.E trist că a pierdut timp preţios cu străinii.

Întrebări(retorice)-33

V-aţi pus vreodată întrebarea de ce într-o familie fata seamănă cu tatăl,băiatul cu mama,sau că cei ce se iubesc seamănă între ei?

Mă duce gândul la monadă,ca generatoare de numere(aici ca născătoare de  diadă);la cei care (nu)se găsesc (ne)căutându-se în lumea asta mare plină de par şi de impar,care de teama mişcării prea mari a numerelor uită că monada e un principiu activ şi că nu ai cum să nu găseşti ceea ce cauţi.Mă duce gândul la bobârnacul ce transformă punctul în linie,linia în suprafaţă,iar suprafaţa în spaţiu şi care se numeşte IUBIRE!Posibil să nu mă fac înţeleasă,dar iubirea asta e plină de matematică!

Fiecare îşi are partea sa de sferă!

Normalitatea durerii în matematică

Foto: TrixyPixie

Sunt momente când matematica primară nu mă mai ajută.Nu-mi mai ies exerciţiile făcute în tăcere noaptea,la lumina lămpii cu gaz.Ceva nu iese.Calculul mental nu mai reduce nici măcar la absurd.În situaţii din acestea lăsam totul baltă,închideam lumina şi îmi impuneam tăcere absolută în aşteptarea rezolvării.Venea mereu în somn.Mă ademenea foaia albă.Acum?!Nici vorbă!

Îmi plăcea să cred,până acum,cât mă chinuia calculul probabilităţilor,că evenimentele implicate  în operaţii sunt uneori independente sau echiprobabile.Ce să vezi?!Ele sunt condiţionate iar câmpul lor de luptă în mintea mea e mai mereu asociat unui fenomen.Apoi totul intră în dispersie.Mi-e teamă să mai fac scheme(altadată îmi ieşea ce îmi puneam în minte),mai toate sună otrăvit.

Îmi recunosc limitele.Bine,de cele mai multe ori.Sunt şi în stări opace,când nu văd nimic,dincolo de ieri.Dilema în care mă aflu nu mă lasă să respir!Limitele mele sunt laterale,uneori co-laterale,mă fac statică.Am amplificat atât de mult totul încât am acum produs de limite.Totul creşte exponenţial.Şi stugeronul era aşa de bun.Ventila şi-n locurile întunecoase.

Problemele se înşiră.Iar aţa nu e subţire.Le ţine pe toate.Au devenit şiruri.Iar de departe par mulţimi.Porci n-am,să le indic drumul spre mare,iar căderea să le fie zgomotoasă.Bine că mulţimea are margini,iar cea inferioara e unică.N-aş fi suportat cleştele strâns al de-şirului.Atât de rar îndeplinesc condiţiile!!!!

Încă mă gândesc la unicitatea asta inferioară!!!Întotdeauna au fost la mijloc un minorant şi o majorantă….

Acum mă simt vecină cu axa reală…şi nu-mi pot lua mintea de la tot ce ne-am promis că ne aşteapta!

geometrie încurcată

Dungi peste tot.Pe alocuri buline grase şi împachetate în sinusoide obraznice.Ies la iveală puncte răzleţe după stâlpii din colţul rombului ce par să nu dorească plănuirea împreună.Pun de răzmeriţă în planul secund şi caută o bisectoare.Aşa,s-ar pune ordine în bulinii,iar teritoriile ar fi egal despărţite.
Unghiuri înguste la minte au adus de afară o mână de raze,făcute parcă să contramandeze toate întâlnirile plănuite.
O piatră din capul unghiului de deasupra se tot dă în leagănul sinusoidelor,îşi cântăreşte bine poziţia asupra viitoarelor spaţii de cucerit.Când toate coordonatele vor înţelege,piatra va stabili propria ordine şi schema de alcătuire a viitoarelor relaţii spaţiale.
De sus,din leagăn,viziunea pietrei e largă.Ea caută un punct în afara planului,de unde să înceapă totul.
Apoi,va mai vedea…Of,dar am uitat că în afara planului nu există ‘mai apoi’!