Astazi sunt premianta!

Doamne,asta da surpriza!!!Eu,premiu?Si pt ce?Am si uitat sa intreb….

Premiul vine de la Tetris, careia ii multumesc mult si ma grabesc sa crosetez ceva de suflet si ceva comic,pt a-l merita pe deplin.

-ceva de suflet-

M-am gandit sa redau aici un text,care pe mine m-a tinut cu sufletul la gura si cu lacrimile innodate,cu gandul la bunicii lipsa,dupa care am tanjit mereu si de care n-am avut niciodata parte.Bogdan Ghiu a scris despre bunicii lui in”Cartea cu bunici„(volum coordonat de Marius Chivu),dar parca a vorbit de ai mei,parca a articulat gandurile mele de taina…

„Fara bunici nu ai vacanta in cap,in simtiri,in reflexe,in ceafa,vis-plasa,drum inapoi pt drumul tot-inainte al vietii,sa retrogradezi voluntar cand lucrurile si oamenii o iau razna,la sanatoasa,tot timpul.

Fara bunici nu ai casa,n-ai curte,nu stii sa dormi si sa te ghiftuiesti cu placeri,sa inoti pe ascuns.Fara bunici,mediatori intre copii si parinti,intre parinti si copii,cadru si mediu al familiei propriu-zise,nu exista nici parinti si copii,nici copii,n-ai parinti,sau te certi toata vremea cu ei.N-ai stiinta.Bunicii sunt puntea cu tatii si mamele,intotdeauna teribili,ai copiilor intotdeauna teribilisti.Teribile familii intotdeauna teribiliste,de competitie!Si atunci parintii devin multi,tot mai multi-si nici un bunic sa-i distinga,sa-i autentifice,sa-i incredinteze.Sa-i educe,sa-i potoleasca.Bunicii ii invata,ii cresc si pe parinti,si pe copii(se desavarsesc pe ei insisi):regleaza,potrivesc neincetat relatia parinte-copil.

Mi-e un dor nestiut,nebanuit de bunicii lipsa.”

-ceva comic-

Am sa postez un mic videoclip cu un grup amuzant.Enjoy!!!!

Premiul merge mai departe catre:Clarisa(pt. frumusetea sufletului ei reflectata in culori)),Lia(pt.felul copilaros in care se daruieste pe sine,pana la epuizare),si Raluca(pt.felul in care valorizeaza timpul).

Acest premiu va merge mai departe………..,de la voi catre cine doriti…

Afinitati elective

Cautam toata viata persoane cu care sa ne completam starile,gandurile,sentimentele,actiunile,visele…Si nu ma gandesc aici la”suflet pereche”,vorbesc in general.In orice mediu ne-am invarti dorim intelegere,recunoastere si o suma de afinitati,care sa ne scoata din multime si sa ne aduca impreuna.Fie ca suntem la facultate,la serviciu,in parc,la o petrecere…cautam priviri prietenoase,poate ceva aprobari;si daca nu,macar nu dorim neintelegeri.

Dar cum se intampla asta?

Schimbam oamenii dupa noi,noi ne dam dupa ei,facem compromisuri,cum?

Eu cred ca ori ai ceva in comun cu”ceilalti”,ori mai bine mergi mai departe,schimbari fundamentale nu se petrec,doar acceptari bazate pe x si y motive.Insa,aceste acceptari nu vin”la prima vedere”,vin in timp,depinde cat ragaz oferi.Numai sa fi deschis si sa nu etichetezi.Caci adevarul poate fi dincolo de….un zambet,o vorba,un gest,o privire,o situatie.

Ce ramane dupa asta?Sa stii sa pastrezi,sa stie sa pastreze…totul.

Ai grija cum alegi!

Ce e dragostea?

Reteta:

Se masoara distantele,se iau masurile potrivite cu visele din copilarie,se taie lung si se fac cusaturi fine.

Se asezoneaza cu multe planuri,asteptari si cateva oferte,preferabil cat mai aproape de ideal.

Apoi se iau cateva aprobari de la forurile superioare:parinti,bunici,pitici si alte conturi mici si totul e pregatit pt a incepe povestea.

Viata ia alt curs si se desfasoara intre telefoane, si/sau nu plimbari mai mult sau mai putin biblice.Se viseaza inele,fericiri in cutii cu multe funde si pantofi cu aripi la tocuri.

Chipul visat inca nu se arata,dar ce conteaza?Totu-i pregatit.Visul sta sa inceapa,ca si dansul.

Treptat,ritmul se linisteste,muzica are sonorul mai mic iar viata da focul mai mic la oala cu iluzii.Cand totu-i gata,viata palpita in jur si culorile schimba perspectiva.Se aud scancete,caruselul o ia la vale si nimeni nu indrazneste sa-l opreasca.Cateva statii si privelistea se ingusteaza.Cu greu realitatea face fata amintirii.Se spune ca la ultima statie chipurile isi pierd valurile,iar oamenii isi recapata identitatile uitate.Cineva,nerabdator insa,opreste brusc realitatea inainte de statie,in locuri nestiute.

Ghinion,socul a trezit calatorii din vis…

Leapsa colorata

Bineinteles ca m-am bagat in seama cu lepsele astea,dat fiindca mi-s noua pe aici(doar de vreo saptamana)si un pic stinghera de oamenii de pe aici ,ce sunt frumosi si scriu asemenea.Dar daca tot intru in vorba cu lumea,m-am hotarat sa”raspund”unei lepse(luata de la Lia ,draga de ea nu mi-a dat-o,dar am luat-o).Leapsa e colorata,asa ca eu voi folosi culoarea pamantului:maro(nu de alta,dar nu era in lista,si se simtea singurel).

1.Am facut lista obiectelor din casa,de culoare maro(de toate nuantele):

-bibliotecile

-canapeua

-biroul

-cutia de ratan pt dosare

-pendula

-parchetul(:)),e obiect?)

-cosuri de nuiele

-niste polite pe perete

-lemnul usilor(iar e obiect?)

-multe briz-briz-uri de purtat la gat/mana/degete(din lemn,os,si alte materiale)

-rame de tablouri

-o farfurie mare artizanala

-chitara

…si multe altele…

2.Am ales sa descriu pendula,ca pe un obiect ce-mi masoara deopotriva disperarile,mirari si bucuriile;care are o meteahna ,ca sta cand nu trebuie(ca acum,ca-i veche tare)si merge prea repede cand am nevoie de-un timp al meu;ca ma necajeste cu pasii ei repezi catre sfarsit;dar pe care o iubesc,caci apartine trecutului.

22082009625

3.De dat mai departe?Inca nu indraznesc.Nu prea cunosc bine pe nimeni…si,mi-e un pic asa…. :”>

S.O.S

Sunt cuvinte ce se cer urgent spuse,ganduri urgent nascute,fapte urgent vazute, altfel ceva-undeva-candva moare.

Se moare fara sange,fara medicamente,fara ingrijire,fara prieteni,fara dragoste,fara idealuri…in singuratate,in disperare,in intuneric.Se alearga in mii de proeicte:”S.O.S.,natura!”,”STOP cancerului!”,”Salvati balenele!”,Doamne si cate altele,insa nimeni nu observa ca omul bolnav in interior polueaza totul in jurul sau.Nu se fac campanii(suna ciudat,poate pe parcurs gasesc alt termen)pt insanatosirea sufletului,impotriva degradarii umane,pt pastrarea frumusetii interioare!

Artificialul invadeaza pt ca-i ieftin(incepand cu mancarea si terminand cu distractia din cutiile ce-si spun tele-vizoare),pt ca asa”se vrea”sa fim si noi…de 2 bani,sclavii unei lumi re-create de noi(suna a conspiratie,nu?).

Si uite asa ne refugiem,fiecare unde stie,unde cunoaste,unde a auzit ca se mai poate opune rezistenta.Sursele acestea de incredere sunt alese pe calapodul fiecaruia:ca-i prieten,ca-i carte,ca-i meditatie,ca-i rugaciune,ca-i Dumnezeu,locu-i cald si primitor si renasterea asigurata.

Si parca traim o mare licitatie de suflete,iar locul/spatiul/timpul desfasurarii ar fi undeva intre”1984″si Apocalipsa.

Sa revin la om…E timpul sa urle cineva:”Te iubesc!Si e al naibii de urgent!”,chiar daca s-ar inspira dintr-un film.

Rabdare,ma chérie!!!

Sa ai rabdare sa traiesti…asta da virtute!Sa le lasi sa se intample,sa-ti curga prin vene,sa te amarasca,sa-ti usuce inima,sa te schimbe…Suna trist,dar rabdarea o practicam in momentele dificile,in care persoana proprie nu mai e pe primul plan,lasam de la noi,ne dizolvam in favoarea celuilalt.Ca doar rabdarea ni se pare o corvoada numai cu cei ce nu ne ajung la inima.Cu cei dragi,rabdarea poarta are alte nume…gen acceptare,ingaduire,poate chiar normalitate,potrivire,etc.

Caci cine nu are rabdare cu fericirea(drumu-i mai greu pana acolo…),cine se satura de bucurii,cine ar schimba linistea si bunastarea pe portii de amaraciune?Rabdarea tine de matematica,ajungi la rezolvare calculand,cautand,afland necunoscutele.Dar matematica asta e absurd de sensibila!Tine de cerul senin si de ploaia din geam ce te fac sa te simti umilit ca rabzi sau puternic ca induri!Rabdarea e reteta cea mai grea spre fericire,caci te astepti ca ea sa te izbeasca si sa te inalte dincolo de asteptari,nu sa o astepti in statie pana-n amurgul vietii.

Retrospectiv totul e usor si privit cu detasare.Prezentul ne copleseste pana ne apuca disperarea.

Sa ai rabdare,sa nu te plangi,sa nu disperi,sa ai incredere…iata cai spre o viata inteleapta.Dar asta e o lupta de fiecare zi,in care daca nu folosim armele potrivite se incheie cu infarct.

Cat din Gyges sunt eu?

Sunt un cumul de contradictii.Ma aflu intre  sederea confortabila pe canapea,cu o carte in mana si cafeaua pe parchet si plimbari nebunesti in cautare de linii frante si lumini ascunse,in cimitirul Bellu;intre calatorii organizate minutios si escapade alpine;intre ceaiul de iasomie si ginul tonic(sa indraznesc sa zic whisky on the rocks? :P);intre parul foarte lung si parul scurt cu suvite,intre Mahler si Shostakovic;intre varf de munte si New York;si lista poate continua lejer…Le aleg minutios in functie de stare.Ce sa-i faci,sunt o meteo-sensibila!Am antene ce detecteaza schimbari de pozitii ale stolurilor de randunele din propria mansarda,ma ghidez dupa natura(umana)si iau mereu in calcul ca nu posed nici macar o imagine asupra viitorului.Totusi,ce domina mai mult in mine:dorinta de a face”ce trebuie”sau navalnica pornire de a ma face invizibila si de a uza de”libertatea”mea?Defapt,care libertate?Ce cod ar trebui scris pt.mine,pt a pastra linia dreapta si lumina neascunsa?

Cine sunt ei?

„Nu oricine provoaca scandaluri in numele credintei poate fi considerat martir”spunea Savatie Bastovoi in cartea sa Cand pietrele vor vorbi.

De la acest citat am plecat cand am renuntat sa mai scriu pe forumurile teologice,sau oricum,scrise in numele credintei.Prea multa inversunare!Cultura daca nu ne face mai toleranti,macar sa ne inchida gurile,atunci cand e cazul.Doar nu s-or fi inmultit peste noapte”nebunii pt.Hristos”.Mi-a lasat un gust ciudat  faptul ca dupa atata amar de vreme n-am invatat ca adevarata marturisire a lui Hristos se face sub amenintari serioase(viata),nu doar pt a pierde timpul,demonstrandu-le altora ca nu-s mai tari ca noi.

Altfel,cui prodest?

„Inauntru”e bine…(in cautare de Rai)

Asociem starea de bine si de protectie/stabilitate/dragoste/bucurie/crestere cu„inauntru”.

Incepand cu Raiul,omului ii era bine”inauntru”,nu-i lipsea nimic,nu obosea,era in mediul sau natural.Dar nu si-a oferit bucuria asta prea mult,iar”inauntru” a devenit”afara”,suma tuturor relelor.

Si asa,totul s-a transformat in frig,singuratate,disperare,nesiguranta,tristete,boala,ura si in cele din urma moarte.Cine s-ar fi gandit ca iese asa de rau?

Inauntru„-„Afara„:doua realitati,doua spatii dincolo de coordonate materiale,doua perceptii asupra realitatii.

Cu timpul,omul s-a obisnuit sa traiasca rau si a inceput sa-si cosmetizeze proiectia asupra realitatii.Astfel ca”afara”a devenit:prospetimea aerului de dimineata(de aici aeriserea),intalnirea prietenilor(socializare),libertate de miscare(lipsa constrangerilor),distractie(petreceri) si de ce nu contemplarea naturii.

Dar ce alegem?Caci am experimentat de toate.Am trecut prin Rai/pantecele mamei/familie/relatii/organizatii/sine,dar am ales” iesirile afara”.Si cu fiecare iesire riscam sa nu ne mai gasim aceiasi,caci uitam poarta inimii deschisa…

E trista imparatia…

Avem perceptii diferite asupra realitatii,si o acceptam diferit.

Ne plangem prea mult de mila,infrangerile ne doboara,sarim prea repede in relatii,sau nu ne implicam deloc,visam prea mult si vrem sa schimbam lumea.Asta sa fie femeia?Cea care sufera/indura/accepta,isi reprima visarea,se lasa condusa/ranita/umilita/mintita…sau cea puternica/increzatoare/iubita/rasfatata?

Prea multe povesti descriu o lume inexistenta/sau inaccesibila.Prea multi feti frumosi si prea multe imparatii libere.Dar,oricum,ne dam seama prea tarziu ca imediat dupa petrecerea de nunta,portile imparatiilor de basm se inchid si nu mai razbate afara nici o informatie.Nimic din ce-ar putea sa fie acceptat de noi ca realitate.Totu-i bine si frumos,dar noi nu vedem.De ce oare suntem lasate doar sa ne imaginam,sa visam,poate vrem sa ne folosim simturile.Sa gustam,sa auzim,sa vedem,sa mirosim si sa fie tangibila fericirea…dar nu ni se permite.Nu avem acces la viata „de dupa”,intra in domeniul privat.Iar toate Masterele,Gheonoaiele,Mumele Padurii,Balaurii si nebuniile sunt date afara din imparatii si lasate libere.Unde?La noi acasa,pe strada,in spatiile familiare.Mai viseaza daca poti!!!!

Ce-i de facut?Ne apucam de scris povesti personale?Sau le traim,scriindu-le din mers?Sa faci schita inainte,sau sa mergi fara busola?Doamne,dar vad ca o mare parte din timp se pierde pe intrebari.

Oricum,e comic(la modul dureros)faptul ca ajungem sa tratam rani grave in mod superficial.In loc sa actionam apelam la uitare.Mergem la cumparaturi,schimbam garderoba,ne apucam de curatenie generala,schimbam culoarea/frizura,facem infuzii cu filme si carti cu happy-end,sau devenim subit tonice si pozitiviste,s.a.m.d….si asteptam sa apara efectele.

Hmmmm,poate doar”efectul razelor gama asupra anemonelor”.