Motek still waiting…

Întrebări (retorice)- 54

Vei uita cum e să mă iubeşti?

de vorbă

Să ai o libertate atât de mare încât să-ţi permiţi să plângi, să uiţi de tine între pereţii pictaţi, să te inunde lumina şi să ai revelaţia începuturilor, oamenii să dispară dar să rămână lângă tine….nimic mai minunat. Stând în genunchi, departe de mine şi aproape de tine, înconjurată de liniştea de dincolo de noi, am înţeles ca atunci, în copilărie că, nimic nu-i imposibil. Uitasem cum e să te tragă curentul şi să nu simţi, cum e să sune un mobil în timpul slujbei şi să nu-ţi pese, cum e să zâmbeşti oamenilor fără motiv. Mă aştepta Raiul…Raiul uitat de atât de mult timp. Aşa, după ce mi-am trăit deşertul, l-am găsit  din nou. Era acolo şi aştepta. Ce eliberare. Am să-ţi povestesc toate când ne vom revedea. Vom plânge de bucurie. Va fi aşa cum vorbeam.

despre tine, cu dragoste

Şi când crezi că nu mai e timp să demonstrezi nimic, când crezi că ai fost uitat(ă), că nu e aşa cum te gândeai, când începeai să pierzi puţin câte puţin, să plângi prea tare şi să nu mai auzi chemarea, când credeai că nu mai crezi, când era de ajuns orice pentru atât de puţin, când credeai că ai uitat chipul, când credeai că nu-i ăsta rostul, când credeai că te-ai înşelat singur(ă), când credeai că nu mai e timp, când credeai că nu mai poţi, când credeai că totul e pierdut şi oamenii sunt făcuţi să uite repede şi profund, când credeai că te vei obişnui, când credeai că ţi-a trecut, când credeai că nu vei mai crede….s-a întâmplat! Ai auzit nişte vorbe care ţi-au mers la suflet, care-ţi vorbeau ca venind din altă parte şi care ştergeau urmele de nesiguranţă şi negând totul te ajuta să afirmi totul. :)))) Cum te pot face oamenii să crezi, tocmai negând atât de tare…evidenţa. E ceva foarte puternic în înverşunarea cu care ceilalţi te opresc….M-am mai liniştit, mi s-a demonstrat pe ocolite că nu cred degeaba, nu iubesc degeaba, nu sper degeaba, nu ţin minte degeaba….nu nimic degeaba…

secret carol

primeşti cu colindul? am început repetiţiile de ceva vreme. e de ajuns să închid ochii şi se aşterne alt timp. pot suprapune imaginile. mereu ies la iveală cele trăite cu intensitate. apare şi vinul fiert băut pe cale şi covrigii calzi, şi aburul scos de cântecele noastre, şi zăpada ce ne intra în ochi şi sufletele fierbinţi şi inimile înflăcărate. restul e doar imaginaţie. spectator al vieţii reale şi trăitor al celei trecute. nimic patologic, doar trăire în partea de lume cu care am mai multe în comun. m-am închis pentru cei care vor să mă mai locuiască. sunt deja locuită. sunt deja ocupată. sunt deja trăită. cum sunt deja iubită.

aşa e să fie

SUNT UN OM VIU- Nichita Stănescu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubite,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

shape of my heart

Această postare e fixă, ca starea mea de vis ne(pu)trezit…Pentru gânduri mai noi, nu uitaţi să folosiţi scroll!

în seara asta

m-am întâlnit cu Dumnezeu

şi i-am spus de tine,

de toate cele…

 n-a fost de acord

dar simt … c-a înţeles!

amprentă

au rămas atâţia oameni vii, în lumea asta de fantome…

Superblog 2013, Proba 19: Spune-mi ce brânză mănânci, ca să-ţi spun cine eşti!

delaco_fan_branza_proof

UPDATE: PUNCTAJ 97

Sunt psiholog clinician de 15 ani. Îi cunosc pe oameni după dependenţele lor. De fiecare dată când sunt în preajma deliciilor culinare, privirea mea specializată în detectarea obsesiilor se agaţă de farfuriile mesenilor din preajma mea. Mai că nu trebuie să deschidă gura, şi ştiu cu cine am de-a face. Vechile proverbe ţin să-mi întărească experienţa: ”spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cine eşti!” Să nu crezi că acest obicei transformat în profesie a venit oricum, oh, nu! Sunt eu însămi, pasionată de brânză, îi cunosc pe ceilalţi pornind de la mine. Am fost primul subiect al studiului de peste 15 ani: ”Dependenţa de brânză- date caracteriale şi consecinţe”. Sunt fan brânză de când mi-au dat primii dinţi! De dimineaţa până seara înfulec în grabă sau în tihnă brânză- şi nu orice brânză, ci minunăţii de brânză. Gătită sau crudă, ca fel de mâncare sau ca desert, brânza e deliciul gurmanzilor, al oamenilor rafinaţi, al oamenilor nemulţumiţi cu puţin. Ah, nu doream să mă caracterizez, dar dacă aşa a ieşit…

Într-o sinestezie culturală, farfuriile pline cu tot felul de bucăţele de brânză şi fructe sau legume mie îmi spun cu totul altceva decât vouă, celorlalţi. Nu? Voi vă umpleţi farfuriile, eu le(vă) citesc!

Oare câţi dintre voi, văd în imaginea de mai jos, un tip(o tipă) cu aspiraţii înalte, care nu se mulţumeşte cu puţin şi vrea totul repede, acum, oricât ar munci pentru asta?! Are un deranj controlat în farfurie. Se vrea observator fin al lumii înconjurătoare, cu toate că lasă impresia că e nepăsător.

Sau, acesta(aceasta), care are nevoie de protecţie, care ţine la spaţiul personal şi şi-l îmbăgăţeşte continuu? E într-o stare proastă, momentan. Culorile din farfuria lui îmi arată cât de mult doreşte să arate altceva celorlalţi, să păstreze aparenţele, să fie lăsat în pace, să-şi protejeze bruma de secret din viaţa lui? Gust şi savoare şi nevoie de stabilitate, nevoie de pliere pe situaţie… Ce ziceţi?

Sau jucăuşa din imaginea de jos, care e năstrujnică şi cochetă. Care-şi trăieşte viaţa activ şi fără regrete? Care face combinaţii periculoase şi-şi exibă dorinţele carnale cu atâta gingăşie? Să ai o astfel de persoană alături e mai mult decât ţi-ai putea dori: tonică,, agreabilă, complicat de implicată în tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. Ce mai, gustoasă!

Sau colegii din imaginea de mai jos, care împart aceleaşi plăceri şi care discută despre fete la pauza de prânz dată de firma corporatistă la care lucrează. Se grăbesc băieţii, sunt mereu pe fugă. N-au timp pentru lucruri neimportante. Totul se măsoară în bani, importanţă şi-n viitor. Scanează rapid situaţiile şi iau decizii cu viteza fulgerului. Pragmatici până dincolo de cuvânt şi frumoşi pe cât cere uzanţa. 😛

Dar de domnişoarele din imagine ce ziceţi? Zvelte şi diafane ca nişte rândunici. Mereu preocupate de siluetă, mereu în pas cu moda şi-n goană după sport. Prea graţioase să poată mânca altceva. Până şi visele le sunt light. Gândesc pur şi-n culori tari. Sunt vaporoase, îmbrăcate în lumină şi permanent preocupate de sănătate. Le vrei în preajmă? Pregăteşte-te să le semeni…

Oh, domniţele acestea sofisticate, cu genţi din piele de crocodil, preocupate de cultură şi de stil, mănâncă în fiecare zi la restaurantul din colţ. Pline de graţie şi desprinse parcă din cartea de bune maniere, sunt parfumate şi pomădate şi coafate ca-n reviste. Sunt prinţese, sau regine trezite în secol târziu şi plantate într-o eră neprielnică, în care totu-i pe fugă, iar tihna lor parcă îndeamnă la veşnicia plăcerii…

Şcolari, ah, n-am spus nimic de graba care umple ghizdanele în 5 minute. Totu-i pe fugă, dar totu-i sănătos şi gustos. Proteine, efort susţinut, neoroni încinşi. Repede şi bun, pe lungă durată.

Adolescente, hmmm, viitoare femei frumoase. N-au lăsat încă joaca, dar nici vârsta adultă nu le e străină. Vor de toate, cât mai multe experimente, vor să fie iubite de feţi-frumoşi, să fie adulate şi să fie curtate. Mereu pe tocuri şi cu fustiţe vaporoase, nu aleargă niciodată după mijloacele de transport, dar se lasă alergate de băieţi. Să arăţi ca ele nu e lucru uşor. Multe reviste de citit, multe ponturi de ţinut minte, multe ore pierdute pentru îmbunătăţirea tehnicilor de machiaj…Ce mai, e greu să fii tănără domnişoară în plină…expansiune!

Ce ziceţi de familista aceasta? Mereu la punct cu tendinţele în modă, ştie să-şi crească bebeluşul cu graţia cu care face sport, dragoste sau cu care se plimbă printre rafturi la shopping. Gospodină desăvârşită, fără să aibă 100 de kg şi fără să-l aştepte pe soţ cu basmaua pe cap şi ciorba pregătită. Ea le ştie pe toate, într-un mod natural. E fericită cu alegerile făcute şi-are o ordine interioară demnă de invidiat.

Aici, pe cât de multe bunătăţi vedeţi înşirate, pe atâtea dureri şi lacrimi înnodate. E un haos sentimental aici. E grav, trebuie intervenit. Aici se suferă cumplit. Cineva a fost părăsit de curând şi-a lăsat dezastru în urmă. Se încearcă peticirea, supravieţuirea, ieşirea din respiraţia sacadată. Eu vă las acum, am pălăvrăgit mult pe aici, iar ”farfuria” asta are nevoie de ajutor. Dr. Cheese e pe baricadă, a făcut o anamneză rapidă şi pleacă la salvat de suflete.

Pizza pe paine

Mă duc să ajut alt fan al brânzei. Aşa cum mă ajut şi pe mine. Ce credeţi? Şi eu mă mai surprind punând în farfurie anumite feluri de brânză, în anumite combinaţii, în aşa fel încât la o privire mai atentă îmi dă de gândit. Ah, nu doar pe alţii îi ajut, ci şi pe mine; care, uneori, minţindu-mă că sunt ok, mă prefac că mânânc doar….legume!

Să fiţi iubiţi de brânză-n tot ce faceţi! Iar eu să fiu atentă care e starea voastră. Ştiu, mi s-a mai spus ”ghicitoarea-n brânză”, dar să ştiţi că nu mă supăr; numai că nu-i ghicit, e pură ştiinţă…brânza asta!

Articol scris pentru Superblog 2013.

dincolo de noi

Te uiţi la el, aşa, de departe, uneori nici văzându-l şi te gândeşti…ce e cu el? Cum trăieşte şi la ce se gândeşte? Iar privirea ta străpunge toate lucrurile până la el. Pătrunzi în casă, dincolo de ziduri şi-i pătrunzi în gânduri, după tot atâtea ziduri. Comprimi distanţele, scurtezi timpii şi tai voile şi sfidezi toate legile. Ce mai contează? Vei da socoteală mai apoi, într-un târziu foarte apropiat! Ce bine că nu ştie cine îl urmăreşte, cine-i cunoaşte paşii, cine-i pătrunde în casă şi cine-i stă lipit de suflet fără să-l vadă măcar…. Nu ştie că fiecare pas îi este dublat, fiecare gest înţeles şi fiecare lacrimă ştearsă…invizibil. Ar fi bine să nu afle, să nu-i spună nimeni! La ce-ar folosi? S-ar baricada în fortăreaţa sinelui şi se va lăsa de nepătruns. Cum s-ar mai putea trăi, altfel, în afara lui?