Sus)pensie

La un moment dat, cuvintele au dispărut și-a apărut o tăcere zgomotoasă!

Un râs colo, o eliberare sus, un zgâriat de perete ceva mai încolo…

Apa se răcește, ar trebui să ies!

Încep să mă îndoiesc, apoi mă voi tresfertui, apoi voi rămâne o mică parte din tot ce-a contat!

Scriu în dodii, gândesc și mai grav, nu mă mai exprim în nici un fel…dar simt cu aceeași tărie. Ciudat, nu?

Parcă-aș fi tot eu, dar nu mai contează…