Când Van Gogh mă/te invită la o cafea

A fost frumos. Am uitat de timp, mi-am agăţat foamea în scaun până a urlat la mine, după atâtea cuvinte pe burta goală. Mi-am hrănit aşteptarea cu amintiri, cu imagini desprinse parcă dintr-un viitor apropiat. Mirosea a iarnă, şi undeva parcă era atmosferă de colinde şi de aburi de cafea. Am mâncat nesperat de bine. Mai lipsea cana cu vin fiert. Nu se cădea, însă.Van Gogh nu era prezent. Plecase să-şi aline rana de la ureche. Eu am rămas să-l aştept. Au rămas şi ceilalţi.


Celelalte le puteţi vedea pe Semne Bune!

Când smerenia e încolţită

 se impune tăcere…

Bule(tin) de stare

foto

Dacă mă întreb cum sunt (dar nu o fac) de când cu Superblog, răspunsul e de genul (redau dintr-o memorie îndepărtată şi scurtcircuitată):

Un stol de crocodili zboară deasupra unei păduri tropicale.Două vaci împletesc apă minerală în vărful unui brad, din acea pădure tropicală. Un crocodil întreabă cât e ceasul. Vacă eşti tu, răspunde… vaca.

E ceva de înţeles? Nuuuuu…

Nu degeaba m-am lăsat de ASE la timpul potrivit, erau prea frumoase literele pentru a le face grafice.Dacă nu mă omoară concursul ăsta, sigur mă alienează. Visez chestii tehnice şi-s într-o perpetuă lume SF. Nici nu mai ştiu cum mă (mai ) cheamă.

Nu-mi mai plac întrebările

Acum 2 ani şi o lună era doar în vizită în ‘casa morţii’, acum e dincolo definitiv.

Îi spun că mi-e tare dragă, cum mi-a fost şi N., chiar dacă a plecat şi ea înainte să mă dezmeticesc. Niciodată nu pot dormi, după…. nu ştiu dacă vreau, mă decid greu. Alt facies, sentimente amestecate. Nu mai pot vorbi, nu-mi va mai răspunde. Într-un ieri aproape, vorbeam. Ne plimbam pe aceleaşi alei, în Bellu, în vizită la alţii. Cum să faci vizite dincolo, încă aici fiind?

Cine va urma?

Pe cer sunt stele, iar eu (mai) aproape de ele…

foto

când şterg totul, iar cuvintele merg cuminţi la culcare, e semn că încă e bine…

e semn că-s mai aproape stelele, şi chiar vor fi de pe 1

Vers mărunt adânc tocat

Mi-am închipuit mereu că trebuie să treci peste chestii grele în viaţă pentru a te numi ‘cercat. Aiurea! Sunt momente când mă rog să pot trece peste ziua de mâine, peste ceasul de azi, peste examenul de mai ieri, peste privirea aceea ce n-o pot duce dincolo, peste mine căzând şi uitând ridicarea, peste micimi şi mărimi peste măsură, peste vorbe întoarse, peste răutăţi dorite că alea gratuite nu există, peste tăceri, peste faptul că înţeleg din ce în ce mai puţine, peste tot şi mai nimic, peste ce părea şi nu e, peste ce ar fi fost dacă îmi (a)părea de la început,peste explicaţii în stare solidă, peste mintea umană şi prostia din dotare, peste zile şi nopţi în care se uită numărătorile, peste ‘aşa trebuie’ şi ‘numai aşa se face’.,peste geamul căscat afară, peste cuvintele astea aiurea ce nu le vreau oprite. Dar nu e aşa. Discurs asupra metodei? Nici pomeneală!

 

foto

Iubiri labirintice-3

foto foto

‘Ziarele sunt pline de felul în care să-i faci pe plac prietenului tău. Îi place asta sau asta…. Nu-i adevărat,iubirea nu poate fi redusă la o simplă abilitate… Vreau să spun că fiinţa cea mai neîndemânatică din lume, dacă ea este cea pe care o dorim, va face lucrurile cel mai bine! Asta-i!’

(Catherine Breillat în dialog cu Jérôme Clément- ‘Femeile şi dragostea’ )

Fuse 13, nu mă-ndur calea lumii să o-adun…

Blesteme

(Tudor Arghezi)

Uşure, prin leşia dimineţii,
La ceasul când se iscă precupeţii,
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gândul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicând pre ea:

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tele, făptură buimacă.
Presni-ti-ar timpanu,
Să n-auzi când trece traivanul.
Să uiţi la cetanii tipicul
Şi psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ţi pută buricul.

Vedea-te-aş în vreo fiţuică
Pus cu litere de-o şchioapă.
Curge-ti-ar pe-o nară ţuica,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Şi pupa-te-ar Popa Iapă !

Răstoarne-se cerul, să-ţi cadă-mprejur
Tăria sfărâmata în cioburi de-azur.
Pornească-se vântul, când somnul începe,
La să-ţi necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guşe
Ninsori de funingini şi ploi de cenusse.
Să latre la tine căzut în noroi
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă şi munţii, sculaţi în picioare
Cu labele-n solduri porinind fiecare,
Pe creştet să-ţi calce, făcându-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Şi când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ţi fete un soarece-n palmă.
La fund, călimara apropae uscată
Să aibă şi-o muscă-necată
Şi, stropi de cerneală zvârlind pe hârtie
Peniţa crăcită să nu vrea să scrie.
Un dinte să-ţi crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă şi moale, atins,
Să-l simţi că te doare-ntr-adins…
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile şi vag pederaste,
Să-ţi strîmbe-n neştire ţinută şi graiul,
Şi-n uliţi să crească alaiul
Vârtej petrecîndu-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.

Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajmă sa.
Dă-i în ochi albeaţa,
În păr mătreaţă,
În nas roşeaţa,
În inima un ceas rău,
În piept o scoabă
Şi-n pat o babă.
Fă din el păpuse,
Să-l strivească-n use
Fată jucăuşe:
Să-i smulgă urechea şi ţâţele
Să-i curgă prin coate tărâţele,
Stuchi-l-ar mâţele !

De (a)colo până (din)colo

foto

De profundis-George Topărceanu

Nu, asta nu pot s-o suport!
Curând, e-un an și jumătate
De când ați declarat că-s mort
În unanimitate.

Toți proștii câți m-au cunoscut
Ziceau: „Mi-era un fel de rudă —
Săracul! Cine-ar fi crezut?…”
Îmi vine să-nviez de ciudă!

Profane mâini mi-au răsfoit,
La Iași, arhiva.
Revistele m-au prohodit,
Amicii mi-au mâncat coliva.

Mă pipăi, stau nedumerit.
Mă trag de păr, simt că mă doare…
Nu, n-am murit!
Vă dau cuvântul de onoare.

Scriu versuri proaste, deci exist!
Mi-e dor, mi-e foarte dor de-o fată.
Trăiesc, de vreme ce sunt trist
Și râd ca altădată.

Dar astăzi, negru și zburlit
De cum m-a prins dușmanul, —
Vă dau de veste c-am sosit
Întreg, și eu, și geamantanul!

când inversul nu e (ne)apărat în vers

Rugă pentru ziua mea (onomastică)- Ion Minulescu

Mă caut şi nu mă găsesc!Mă caut în vechiul ogor strămoşesc –
În grâu, în porumb şi-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Şi-n focul din vatră,
În golul din casă
Şi-n gloata de-afară,
Şi-n toţi răposaţii ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic…Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Şi drumul trosneşte sub paşii greoi,
Mă caut şi-n larma vieţii de-acum,
Şi-n pacea vieţii de-apoi…Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Şi-n ghioc…
Mă caut şi-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele şterse…
Dar nu mă găsesc.Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc…
Părinte!
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul şi fapta spre morţii de ieri,
Că urmele mele din urmă se şterg
Şi nu mă găsesc nicăieri?…

Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?…

foto