Din vis…

ai pornit în căutarea cuiva? ai adormit doar ca să (te) întâlneşti acolo? de dor şi jale s-au prelins lacrimi neştiute? ai văzut ceva ce nu poate fi atins, dar era acolo, foarte aproape? ai auzit voci cunoscute, ai simţit mirosuri deja gustate, ai atins geografii deja parcurse? agitaţie olfactivă! telefoane sunând, dat dispărut, apărut ca prin minune, apoi linişte… dinspre aortă. ai deja trăit visarea? normal. încă o sâmbătă spre duminică!

Bagă Doamne luna-n nor…

Mi-e somn. Somnul ăla fără vise, care duce toate imaginile departe şi separă ziua de-ntuneric. Somnul ăla care alungă monştrii şi-i ţine dincolo de împărăţie, îi adapă cu fiere şi-i omoară încet, ca pe prieteni. Nimic sângeros, totul cât mai odihnitor. În iatacul cu perini de puf, să se aştearnă pacea, perdelele grele să acopere faţa lumii şi să taie respiraţia grea a prafului. Cocoţată în vârf de aşternuturi, cu inul proaspăt acoperind pielea, îngân un cântecel amorţitor de simţuri, care să mă ducă departe- acolo unde Doamne-Doamne bagă luna-n nori, iar dorurile sunt vizibile şi inima domoală. N-am să mă (mai) trezesc. Cel puţin nu aici şi nu la fel! Somn uşor!

 

din spaţiul în care se respiră puţin

gratii- eva precub

caut

caut mereu orice

orice duce spre o ieşire

spre distrugerea gratiilor

orice mă eliberează

caut

şi trebuie să găsesc

o ieşire o portiţă de scăpare

poate e în palma ta

şi nu o văd

poate în cuvintele noastre

sau în buzunarul paltonului tău negru

poate o ascunzi fără să ştii

în ochii mari ce văd prin mine

caut

dar ce ar însemna

o ieşire din mine

nimic mai mult decât

o intrare în celălalt mine

şi-apoi în celălalt şi-n celălalt

gratii continuând

din ochiul meu verde în al tău

şi de-acolo în univers

gratiile sunt fiinţa mea

văzută de alţi ochi

decât cei ai minţii

 

Vin alegerile, iar eu nu mă pot gândi decât la asta….

” Omul, care îşi are atenţia îndreptată asupra activităţii sale personale şi ştie să preţuiască virtuţile din care izvorăşte această activitate, aşteaptă foarte puţin de la politică. Politica nu poate să reformeze adâncul sufletesc al unei societăţi, ci ea se mărgineşte la schimbările de suprafaţă. O lege politică bună sporeşte doar posibilitatea faptelor bune, dar nu dă şi motivarea acestor fapte; motivarea vine din sufletul individual. Din bogăţia acestui suflet individual răsar toate bunurile sociale: legile, moravurile, ştiinţa, arta şi toată cultura societăţii. Fără el nimic nu se produce: cum fără sămânţă nu poate răsări nici firul de iarbă, cu toate că atmosfera dimprejurul lui ar fi în condiţiile cele mai prielnice. Politica reglementează numai condiţiile externe ale vieţii sociale, sămânţa faptelor sociale însă stă în sufletul fiecărui cetăţean. Fără calitatea acestei seminţe, nici un progres nu este cu putinţă- oricâte legi politice s-ar face…

Dar unde atenţia nu este îndreptată asupra activităţii personale, şi unde lipseşte conştiinţa valorii sufletului individual, acolo este natural să stăpânească politica. De aceea românul e pasionat pentru politică. Pentru el politica este ca o baghetă magică prin care totu se poate transforma: fericirea neamului întreg, ca şi fericirea sa personală pot fi aduse prin politică. ”Dacă aş fi eu la guvern”, ”dacă  aş face eu legea”, cum s-ar mai îndrepta lucrurile! Pentru români lucrurile nu se pot îndrepta decât prin lege. Fiecare dintre noi are ca supremă ambiţie să facă cel puţin o lege. Activitatea sa proprie nu este unul să o ştie dirija cum trebuie; dar fiecare totuşi vrea să facă o lege prin care să dirijeze activitatea tuturor. Toţi aşteaptă mântuirea de la acţiunea poporului întreg. ”Iată ce trebuie să facem noi românii”; ”iată cum e mai bine pentru neamul nostru”; şi niciodată; ” iată ce trebuie să fac eu, Ion sau Gheorghe”, ”iată ce este bine pentru activitatea mea”. Când românul se desparte de grup şi se priveşte ca persoană aparte, atunci este totdeauna consumator; ca producător, niciodată nu are acest curaj. Când este consumator, atunci el, bineînţeles, ca toată lumea vieţuitoare, este invidualist; dar ca producător de bunuri, el aşteaptă totdeauna să vadă ce fac alţii pentru ca să înceapă şi dânsul. cele mai energice sfaturi nu reuşesc să-i clatine rutina şi să-l îndrepte spre intreprinderi individuale”

( spunea Constantin Rădulescu-Motru în ‘Psihologia poporului român’ prin 1906)

Te Deum Laudamus- Concert Pascal

Joi(ziua regalităţii)- una din zilele săptămânii în care aştepţi să vină odihna mai repede,  picioarele cedează în faţa scaunului, ochii în faţa pernei, voinţa în faţa treburilor casnice….mi-am uitat oboseala-n bocceluţă, aparatul l-am agăţat de gât, sufletul l-am desferecat şi gata…asta a fost! Bucuria e dincolo de timp….

Trăiască regele!

REGELE MIHAI PONEGRIT DE TRAIAN BĂSESCU.DOSAR- de Stelian Tănase

 

Azi e Zece Mai, adevărata noastră zi naţională. Pe parcursul unui an este ziua cu cea mai mare încărcătură istorică pentru români, că recunoştem sau  nu. La 10 mai 1866 Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost declarat  domn in dealul Mitropoliei. Au urmat aproape 100 de ani de izbînzi, de grele încercări,  în care România s-a aflat în progres sub sceptrul celor 4 regi ai noştri. Nu ştiu de ce “răsfoind” blogul nostru, am regăsit multe articole dedicate monarhiei, dar m-am oprit mai mult asupra celor dedicate regelui Mihai revenit atît spectaculos anul trecut în conştiinţa contemporanilor. Două au fost evenimentele care au contribuit la aceasta . 1. declaraţiile preşedintelui Băsescu făcute la 21 iunie 2011 si 2. sărbătorirea celor 90 de ani ai Majestăţii Sale la Bucureşti.

Mai jos aveţi un dosar cu articolele publicate aici după declaraţiile făcute de Traian Băsescu vara trecută.

1.  ” Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri ( 22 iunie) seară la B1 că :

“ Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. (…) Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile, de exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce…Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar prim-ministru. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război, şeful de stat şi primul ministru doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?”.

Este o declaraţie stupefiantă a cuiva care nu a petrecut prea mult timp cu cartea în mînă în tinereţe. Este una dintre cele mai incalificabile declaraţii pe care le face de cînd este preşedinte. Afirmaţiile sale cad cu atît mai prost cu cît se referă la ultimul reazem în lupta împotriva sovietizării României. Cuvintele preşedintelui Băsescu falsifică istoria şi îl descalifică pe el. Nu ştiu dacă se putea mai rău. Istoria noastră este murdărită de cel care ar fi trebuit să o apere! ”

Cînd Băsescu a spus, în direct la B1 tv că abdicarea a fost un act de trădare ” Ion Cristoiu l-a întrebat „ Din partea cui ? A regelui ? “ Băsescu a răspuns : “Da, a regelui ! “ Ca ofiţer, Băsescu ştie bine din regulamentele militare ce este trădarea .

Iata alt articol de pe blog aparut sub titlul ”Cine a tradat!”, legat tot  acel scandal.

2. “În scena tragică de la palatul Elisabeta din 30 decembrie 1947 cînd regele a fost silit să abdice sub ameninţarea cu forţa şi şantaj, trădătorii de ţară au fost Gheorghiu Dej (şeful PCR ) şi dr Petru Groza, primul ministru. Ei executau ordinele lui Stalin. Nu regele Mihai !”

UItimul articol din acest sumar dosar al poziţiilor exprimate de Traian Băsecsu despre regele nostru Mihai  l a apărut  sub titlul”Slugă la ruşi”

3. “Slugă la ruşi” zice despre regele Mihai preşedintele tuturor românilor. M-am întrebat de ce. Alcoolul, incultura sa proverbială, calculul politic ? Un moment de rătăcire ? Ce ?

Băsescu de la o vreme este preocupat de istorie. Ca şi pe Ceauşescu, îl frămîntă ce vor spune generaţiile viitoare despre el şi epoca lui. Şi dacă nu a reuşit să facă nimic memorabil, atunci se războieşte cu cel mai important personaj istoric în viaţă ( la 25 octombrie împlineşte 90 de ani ). Pe Băsescu pare să-l roadă resentimentele, ura, invidia. Statura istorică a regelui îl incomodează. Crede că îl umbreşte. Cum îşi fabrică mereu adversari imaginari cu care să se răfuiască, de data asta Băsescu l-a găsit pe rege. Ar fi una din explicaţiile posibile pentru atitutinea sa incalificabilă.

Chiar, mă întreb, ce va spune istoria despre el ?”

 

Întrebări (retorice)- 43

Eu singură, ei mulţi. Cu cine să mă adun, să iasă la socoteală?