tenebre

Ştii cum e să auzi ascuţitul ghilotinei cum taie aerul, înainte de a-ţi întâlni epiderna-muşchii-osatura-sângele? Rapid!

zestre

Am doar două mâini, dar cum închid ochii mii de braţe se deschid din cele două. Am doar doi ochi(bine, încă doi de plastic)…am patru ochi, dar mii de ochi se deschid când închid pleoapele. Am doar două picioare, dar atâtea mii de perechi ies la iveală când se lasă lumina de treabă. Am doar o inimă, dar atâtea încăperi, încât ai putea fi rege cu castel…

Îmbrăţişat, Privit. Ajuns. Iubit.

Aşa ai făcut

Dialog (im)posibil

– De ce nu mi-ai mai scris?

– Pentru că nu era de ajuns…

CV- în căutare de (s/m)ine

Cel mai ușor este să dai sfaturi. Să fii persoana atotștiitoare, să știi ce ar trebui să facă celălalt în viața de zi cu zi, ce cuvinte să rostească, ce mimică să adopte, cum să existe… E ușor să dai sfaturi când nu ești implicat emoțional.

Aceasta ar putea fi cartea de vizită a unui băgător de seamă, deci nu un oarecare, nu? Perfect. Cum să fac să fiu un astfel de om…pentru mine?

Să mă trezesc de dimineață, uitându-mă la mine ca la un străin, fără să fi uitat să-mi iau antipsihoticele. Să fiu cu un pas înaintea mea și să-mi fiu călăuză: oprește-te, fii atentă, acum e bine, ăsta-i un tâmpit, ai ajuns, gata cu distracția, e timpul să fii fericită, ăsta te minte, ăluia nu-i pasă, asta e exact ceea ce-ți trebuie…Sau: gata, oprește-te, te va lua cu durere de stomac; nu aștepta un semn de viață, poate că a și uitat de…; dă-ți două palme și mergi mai departe; fă-ți de treabă, te bagi singură în seamă…

Dom’le, vreau să mă fac de râs doar în fața mea, cât mai departe de ochii lumii. Oare cum să fac să mă iau tot timpul cu mine? Că am impresia că-mi uit capul pe unde nu e cazul…

Și pentru că durerile noastre spun ceva despre noi, mai bine tac cu durerile mele de stomac și de cap!!!

Da, va trebui să-mi păcălesc cumva eu-l și să-l fac să creadă că, din când în când, sunt celălalt, sunt tu, sunt cel despre care știu tot, știu cum să-l determin să facă și să dreagă, sunt exact ce-mi lipsește….un creier limpede și-o inimă docilă!

Oare cine (mai) sunt și ce (mai) vreau de la …..mine?

if you’re afraid to show me…

pentru că…

”pentru că mă ştii plângând/îmi spui te iubesc în gând”

cu toate că…

Doamne, e nevoie de atât de puţin pentru a fi fericit. Bine, vorbesc de mine. Un cuvânt. Bine, hai, două. Ok, ok, câteva cuvinte, un gest-două, o faptă, două..chestii minore. Doamne, ne plăcea aceeaşi muzică, uneori gândeam sincron, mai ştii?

Respir pe ritmuri de Ingrid Michaelson!

Dar tu o iubeşti pe ea. Ţi-e dor de ea!

Eu nu mai am loc. Locul meu l-a ocupat prezentul!

Cum o fi mai bine?

Când se zbat în tine, ca peştii pe uscat, mai multe opţiuni, ce ai alege? Că eu habar nu am! Când ai mai multe gânduri, care mai de care mai complicat, cui dai crezare? Când ai inima jumătate îndoită, jumătate călcată şi parfumată, pe care alegi? Prost să fii să spui că pe cea boţită, normal; dar cum aduci boţeala la linia dreaptă? Cum e când aproape (nu) e? Poate învăţ şi eu de la tine.

nici nu-ţi închipui

Am momente când sunt veselă- puţine, dar le am. Unul e cel de faţă. Fără motiv anume. Parcă s-au rearanjat celulele altfel în compartimente, parcă cineva a dat cu aspiratorul şi- a odihnit ţesuturile cu somn- habar nu am, eu nu m-am învrednicit. Dar ceva, clar, s-a întâmplat.

Cum era chestia ai? Apare speranţa când nimic nu pare să-i crească aripile, iar credinţa e adevărată când nu ai dovezi ”palpabile”?!

Mi-am dat seama de nişte chestii, ştiu că le ştii şi tu. N-o mai da atâta la întors!

Mă simt bine!

foto: Elena Shumilova