Creşte an nou pe Pământ

Luând puţin lista de anul trecut la stors şi pus pe sârmă la zvântat, am observat câteva dacă nu toate dorinţele ne-îndeplinite! Un fel de: ce rost mai are să fac liste, dacă nu de amuzament? Şi nu-i vorba de speranţă, sau de lipsa ei, ci de simplul fapt că pare-se, (nu)-mi doresc ce trebuie! Cui prodest?

  • înainte de concediu era să sparg o oglindă mare; o colegă m-a avertizat că nu-i bine să mă joc cu ghinionul mult timp de aici înainte, şi începând cu sfârşitul anului. Am râs, dând să trântesc uşa simulând curent la final de decembrie, dar nu mi-a ieşit. Ghinion, ce să-i faci!
  • să mă fac blondă nu mi-a ieşit, însă mi-a ieşit o tunsoare scurtă-scurtă ca a blondei, aşa ca de final de listă!
  • minte multă tot nu am, deci dorinţa nu a fost corect formulată, trebuia să cer şi informaţii: gramaj, mod de folosire, timp de expirare, efecte adverse, posibile complicaţii în caz de folosire simultană a mai multe inteligenţe(s-ar fi pus problema să fii primit din mai multe părţi)…deh, chestii de compatibilitate;
  • trenurile nu au poposit la oră potrivită, chestii de timing! La defazări sunt expertă! mai trebuie să lucrez la sens…
  • uşi închise? n-au fost niciodată larg deschise, doar cât să mă strecor…. lacăte ruginite, uşi secrete, timp puţin.
  • ce dureros e să vezi cum se schimbă oamenii, cum nu se mai recunosc în vechile reacţii, cum nu te mai recunosc în propriile amintiri, cum nu te mai lasă să exişti proximităţii, cum uită , cum neagă, cum fug
  • dorinţe? ce-s alea? concurs literar? nuuuuu….fără dorinţe anul ce vine (cel puţin, nu pentru mine)! să văd şi eu cum e să trăieşti la limita imaginabilului…
  • un fel de memento mori în fiecare zi şi asta de când mă ştiu… chiar, de când mă ştiu?
  • mă pricep la anamneze. şi ce-i cu asta?
  • cum ar fi anul ce vine să am un plan? chiar dacă viitorul nu există, aş putea să-l desenez… cu intenţii, de data asta! dar nu din alea care pavează drumul spre iad, sper…
  • îmi promit mie nişte chestii!
  • primul Crăciun cu Muşeţel, minunat motan! Trebuie neapărat să povestesc prin ianuarie ce şi cum s-a mai întâmplat cu el…..
  • e încă valabilă vorba cu ‘uşor obţinut, uşor pierdut’
  • sunt încă destul de naivă încât să pornesc în noul an cu aripi, sper să nu mai aibă Icar vreo pereche; am tot cumpărat de la el şi devine destul de previzibil finalul…
  • e atât de frumos, încă, în suflet, încât prefer să locuiesc mai mult acolo(e insula de care vorbeam mai demult)… ah, nu, nu în sufletul meu, nu l-am suspectat niciodată de aşa ceva
  • încă n-am pus început bun niciunui lucru, nu ştiu dacă mai am timp…
  • ar mai fi multe de spus, le păstrez în taină…
  • de data asta fără imagini, mă las în voia rândurilor

Nu e momentul  acum, dar motivul e prezent:

Să fiţi sănătoşi, să aveţi cele necesare, să fiţi iubiţi iubind, să daţi bucuria mai departe….

Anunțuri

coliv(i)a

Colivii, de-a stânga şi de-a dreapta privirii. Cu zăbrele lucioase, argintii, cu uşile deschise, aproape nelocuite. Aduce vântul de Răsărit o aplecare spre interiorul coliviilor şi face ca şederea să ţină cât praful. Tot timpul, uşile deschise. Se făcea un curent nebun de libertate şi de dor. Nimeni nu se ferea, nu se acoperea, nu încerca să închidă uşa. Imuni la răceală, nu-şi vedeau traiul altfel. Era seară mai tot timpul, doar lucirea coliviilor le aducea lumină. Destulă, cât să vadă esenţialul. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar somnul răpii ochilor o secundă de somn. La trezire, coliviile erau goale, ca şi cum s-ar fi aşteptat de la început la asta, plecând în grabă. Am rămas până târziu, când luminându-se brusc de ziuă a trebuit să plec. Din spate mi s-a şoptit: ‘acelaşi vânt care a dus, poate să aducă. Te chem când e timpul!’ Coliviile au dispărut şi-a rămas doar lumina lor.

Întrebări (retorice)- 38

Ce- aş/i fi dacă n-aş/i iubi?

De (des)cifrat enigme…

Un fel de Scrooge m-am simţit zilele astea, cel puţin în privinţa spiritelor care m-au vizitat nopţile astea…. Cu mişcări dincolo de plasma visului, îmbrăcate în haine puternic colorate, aflate mereu la o înălţime mai mare decât a mea. Cocoţaţi sau doar bine închegaţi în reţeaua de oase, spiritele de acum carnale mi-au îngrozit fiinţa chinuită în zvârcoliri captive pe pernă. Ce doreau totuşi? Una, căci era şi un spirit feminin, dorea să mă arunce pe scări ţipând cât o ţineau puterile. Era îmbrăcată în galben şi mov şi toată o furie. Scările spiralate m-au ajutat să-mi prind hainele în fierul lor şi m-am desprins de ea, ajungând într-un suflet jos, nevătămată. Al doilea, un spirit masculin, ieşea în evidenţă prin cei 3 metri ai săi, cocoţat şi pe un vraf de cărţi. Agita un instrument muzical. Greu de zis care anume, la ce viteză aveau mâinile lui. Culorile deja devin pale, galbenul strident de mai devreme devine pai, movul este înlocuit cu albastru. Am ţipat strigând ajutor. Ajutorul n-a apărut, strigătul era mut. N-am fost plimbată nicăieri şi nu mi se cerea nimic. Mereu cu oameni în preajmă, niciodată singură. Despre al treilea nu ştiu ce să zic, nu-mi mai amintesc. Mult fum colorat, lumină difuză şi zgomote din toate părţile!

Hai că ieri au fost de vină porcăriile mâncate, dar până atunci?

 

Aşa, de (Moş) Crăciun

Nu mai aştept pe Moşu’-n pijamale, nu-mi mai spionez mama cum pune cadourile în ghetele de la uşă şi cum se sfădeşte cu tata care mai mereu făcea gălăgie şi deconspira secretul, nu mai am dorinţe măreţe… Le las copiilor pe toate! Acum e mai plăcut să-l ajut pe Moş cu pregătirile. De dorit îmi mai doresc (recunosc) câte una-două, aproape secrete, întotdeauna ştiute. Ziceam noi odată că de câte ori spui ceva eşti încercat să demonstrezi ‘acel ceva’…. Sunt în plină demonstraţie, orice s-ar întâmpla acum cu dorinţa mea… Se pare că tu ai renunţat deja. Lasă, sper eu şi pentru tine! Trebuie că e ceva ciudat cu mine care ştiu (nu mă întreba de unde, pur şi simplu ştiu) că ‘se va întâmpla’, aşa că acum nu mai am ce să-mi doresc. Ah, sănătate! Bucurii să aveţi de Crăciun! Iar tu să petreci sărbători frumoase cu ai tăi (feminin la plural şi singular masculin). E vremea darurilor, de la naşterea Pruncului, până la îmbrăţişarea celor ce iubesc, de la gesturi măreţe la cele mici! Pace să aveţi!

P.S: eu acum plec, voi să fiţi cuminţi!

vis-a-vis (2)

Aseară te-am văzut. Erai cu ea! Din spate totul părea clar, aproape mai nimic. Brunetă, statură medie, agăţată de tine cu lipici. Tablou frumos de pus pe şemineu. Pe cel nou de la casa voastră în proiect. Cu toate astea, şemineul arde mocnit, aşteptând sărbătorile ce le veţi petrece împreună, cu cine a mai rămas. De n-ar fi fost vis, jur că-i aievea! Mă duc să pun de-un ceai. Nu, nu mai beau mate, nu aşa de mult ca pe vremuri. O să fie ‘de iarnă’!

Hai că am făcut-o şi pe asta…

O da, am cântat aici în seara asta!