ghiveci de stări

Mă uitam azi la un clip cu muzică acapella. Frumos, impecabil, înălțător. Fetele alea știau ce să facă cu vocile lor, de parcă un desfășurător le ieșea din gură. Având experiența anterioară a muzicii, totul pare natural. Parcă nici nu trebuie să ştii ce faci, doar deschizi gura şi iese minunea unei alte lumi din tine. Doamne, de ce-i capabil omul…

Aşa, dar cum cântau ele acolo, mă tot întrebam…cum, Doamne-Dumnezeule, s-au născut darurile astea în noi? De când ochiul a început să înţeleagă vederea, iar urechea auzirea? De când nasul a pătruns mirosul asocierii cu lumea, sau limba a perceput plăcerea şi dezgustul? De când pielea a început să tremure la plăcere şi să se retragă a frică? De când vocea a prins frecvenţele Raiului şi le-a emis cu acurateţe? De unde şi mai ales, de când ştim să facem ”ce trebuie” cu toate câte le avem, fără să fie ale noastre?

Un dat urmat orbeşte, cu hartă, bâjbâind sau cu îndrumări de pe drum?

Zilele astea mi s-au ascuţit simţurile. De când am grijă de animale, altele decât ale mele(nu, nu, ”animale” nu sună rău), simt dincolo de văz şi aud dincolo de pipăit. Miros a lapte şi-a mâncare mestecată rapid, a lichide lipăite şi-a pernuţe la tălpi. Ciudat, miros a ce iubesc. preiau totul…până şi mirosul pielii. Dacă-ţi recunoşti mirosul pielii la mine, e clar că te iubesc.

Deci, când încep lucrurile? Că aş vrea să ştiu dacă am început să-mi folosesc sufletul… Nu mă prind, pe bune, acum. Să-mi spună careva cum se vede din afară. Sună fals? Arată ridicol? Ajustările sunt bine primite. Ca o pomană la un parastas la care nu ai fost invitat dintâi.

Când e momentul când consideri că ştii ce faci? După ce înveţi partitura? După ce capeţi experienţă? După ce îţi este arătat drumul? Când te simţi iluminat?

Şi cum ar trebui să se simtă asta?

Ce întrebări stupide pun!? Acum ar fi de pomină să consult oracolele din mass-media cu paşii ei limitaţi spre victorie, 10 paşi pentru slăbit, 7 pentru succes şi 3 pentru a avea o relaţie fericită. O fi scris cineva şi despre frământările mele? Dacă da, daţi de veste, că lipseşte sarea la ghiveciul ăsta…păcat de..legume!

Anunțuri

Delirium

Cândva ziceam să-mi fac un ”caiet de vise”. Nu mă pricep la interpretări, mă interesează doar ce-am visat şi cum am simţit…interpretările se desluşesc singure, în timp.

De câte ori nu m-am trezit cu inima în gât, în miezul nopţii, fleaşcă de transpiraţie, cu frica cât caru’! De câte ori nu mi le-am mai amintit, imediat după ce m-am trezit, sau cum mi le-am amintit pe altele ani de zile… Nu te crede nimeni când le spui, şi nu cu titlu de glorie, că ai vise premonitorii sau ”cu sens”. Că am visat lucruri care s-au întâmplat, se întâmplau în timpul ăla sau mai încolo, sau aveam ştirea unor lucruri ascunse mie…nimeni! Da, sunt o şarlatană! Îmi permit să pierd calciu în timpul groazei din vis, să mă trezesc în sudoare rece şi în tremurături, îmi permit să fiu de râsul lumii dacă povestesc ce-am visat. Ştiu, n-am simţul ridicolului, mi s-a mai spus. Nu mă adaptez.

Crezi că eu vreau să visez…aşa?

Şi, totuşi, să-mi fac caietul ăla? Să mai scriu din trecut…?

Legalizarea cerşitului

Ah, îmi pare rău că te dezamăgesc, nu voi scrie un articol interesant despre cum să nu dai cui vrei tu ce vrei tu…e doar un alt gând de-al meu la ce-ar trebui legalizat din comportamentul nostru. Cine ar trebui să ne legalizeze stările? Habar nu am…

Ce părere ai despre cerşit? Că de presupus nu-mi permit…

Ce se poate cerşi? Pâine când eşti flămând? Bani? Atenţie? Iubire? Înţelegere? Când ai dreptul? Când nu ţi se cuvine? Când ţi se dă voie? Când ai obosit? Când eşti bolnav? Când eşti pe moarte? Când eşti nebun? Când eşti inconştient? Când, unde şi de ce…

Uită-te şi tu…toţi cerşetorii au o stare deplorabilă. Înseamnă că trebuie să ajungi ”acolo” ca să cerşeşti. ”Acolo” trebuie să fie foarte frig, trist, întunecat, dureros…

Iar că să scapi de ”acolo” îţi trebuie mila cuiva care te scoate ”în afară”.

Vreau să ştiu, ca să nu pară că cerşesc şi eu…ca să nu pară că eşti dator cumva, ca nu cumva să ţi se facă milă!

Ai putea să mă scoţi de ”acolo” fără să cerşesc?

simt miros de toamnă…

A venit toamna. Simţi? E în aer ceva…simt pe piele o răcoare, iar în ochi am unde de apă… Ce frumos, toamna nu mai trebuie să dai socoteală de apa din ochi, încep alergiile.. Nu mai trebuie să explici de ce eşti sensibil, nici de ce eşti blue, nici de ce eşti nostalgic. Pot respira toamna. Nu că nu mi-a plăcut vara, am adorat-o. M-am simţit goală, într-un mod plăcut. Acum, însă,  simt nevoia să mă învelesc cu tine, să îţi spun câtă nevoie am de….

Simt nevoia să merg mult pe jos, ştii că-mi place, să obosesc, să am motiv să adorm şi să uit de mine… Nu, nu-s depresivă. Te iubesc într-un mod ştiut doar de tine. Sunt aşa de ”eu”, încât nu mă poţi confunda cu nimeni.

Orice ai spune, eu nu pot fi altfel, decât cum mă ştii….nu-mi mai trimite ”mesaje” subliminale…nu contează! Te iubesc dincolo de sfârşituri! Brusc şi pentru totdeauna…bucuria mea! ❤

Cum ar fi?

Nu, nu-mi răspunde, e doar un exerciţiu de…elasticitate. Din când în când îmi întind oasele, deschid ferestrele şi sunt pusă pe stropşit praful afară…De câteva zile mi-a dispărut chipul din oglinda din baie…căci, oglinda nu mai e. O voi înlocui cu o viziune mai amplă a ceea ce putea fi!

Cum ar fi ca, de mâine să nu mai ştiu cine sunt, cum arăţi, că te iubesc, că am vise şi aşteptări, că…şi că… Cum ar fi? Ar fi disperare? Aş recurge la măsuri disperate? M-ai mai iubi dacă nu te-aş mai recunoaşte sau te-ai simţi uşurat? Ai avea ….grijă de mine?

Întrebări (retorice)- 63 ………sărut(ă-mă)

între complezenţă şi sentiment, sărutul e mereu prezent pe buze, în scris sau prin atingere.

De ce sărutăm? De ce ne lăsăm sărutaţi?

hmmm…

Cum o fi să mai stau? Sunt eu defectă sau plâng uşor? Nu mai poate cânta cineva frumos: voce sau instrument, fără să dau apă la şoareci! Şi pe bune dacă au nevoie, sărmanii!?