Găsit pisic, numit Norocel!- a fost adoptat…de mine! :)

El e Norocel. Botezat aşa de Rodi, pentru că a fost găsit miraculos…în viaţă!

Povestea începe cam aşa:

Mergeam spre casă, eram la C.A.Rosetti. Pe 8 august 2012, să tot fi fost ora 13 şi ceva…căldură mare, cât să nu vrei să fii în stradă. Asta e, eu eram! Înainte să traversez conştiincios- că veneam de la Biserica Scaune, am văzut o sacoşă de pânză mişcânde-se! Sunt tare curioasă- iertată să fiu, aşa că am controlat sacoşa pentru a vedea ce e acolo. Puteam da de-un şobolan? Posibil, dar nu contează! Era ceva, abia mi-am dat seama ce e! O arătare, care semăna a pisică, dar putea fi orice, la cei 10 cm. pe care-i avea. Am stat pe gânduri, nu ştiam de să fac, ba chiar l-am stropit puţin cu apă- credeam că-l mai revigorez, am intrat într-un magazin pe-aproape pentru a lua lapte- m-am răzgândit, iar nu ştiam ce să fac…., în cele din urmă am intrat din nou în magazin şi am cerut o cutie mică. Patronul magazinului- Dumnezeu să-l aibă-n pază, mi-a dat o cutie de Tuborg şi o cârpă neagră de mătase- ca să-i fie cald(spunând că ‘orice pentru animale’- dragul de el!) şi am plecat spre casă. Credeam că nu mai ajung. Puiul sugea în gol, mi-era teamă să nu moară! Am ajuns la veterinar. A declarat: 85 de gr., a 2-a zi de viaţă, trebuie hrănit artificial, cu o formulă specială. Cum n-am avut bani(atunci) pt acea formulă, am decis o formulă arhaică- sugerată de medic. Îl hrănesc pe mână- picur lapte pe mână şi el suge cu zor( cu seringa nu am reuşit, şi am aflat că nu e bine, iar biberon special n-am găsit atunci), din 3 în 3 ore. E pus în cutia lui, cu o sticlă cu apă caldă, sub cârpă… o lampă încălzeşte o parte a cutiei şi un ceas ticăie- imitând inima mamei în afara cutiei. Vreau să trăiască! Îl fac măricel, apoi vreau să-l adoptaţi, dacă e cu putinţă. Nu pot ţine alt pisic, Muşeţel face toată ‘treaba’, ajung curând să am mai mulţi pisici decât camere! Aşa că, daţi şi voi sfoară în ţară, apoi anunţaţi-mă! Vă mulţumesc în numele lui Norocel! Dumnezeu să vă dea gândul cel bun! Promit poze, cât de curând, cu evoluţia lui Norocel!

Later edit: vizită la medic- 9 aug.2012; părerea veterinarului: are, gândăcelu’ ăsta o poftă de viaţă!!! Papă bine(i-am luat biberon special, 8 ml la 2 ore) şi urlă de foame- parcă-l tai! Recuperează, Norocel! Cu masaj, sticlă caldă, şters la fiecare masă, alintat sper să se facă măricel şi să-l adopte un om cu inimă mare, aşa ca Norocel! Mai dau de veste! 🙂

Later edit( 12 aug.): Norocel papă ca un purcel! Are 115 gr. 🙂

Later edit( 18 aug.): Norocel are 12 zile şi 187 de gr. 😛

Dovada?

Later edit: 20 aug.(15 zile şi 205 gr.)

Later edit(27 aug.- 22 de zile): Norocel, din ce în ce mai mare 🙂

Later edit(7 sept. 2012)- mda, sunt motănel de soi, unul de o lună şi o zi! Pap cu poftă, fac burtica mare, dorm tot pe sticluţa caldă, nu o mai trezesc pe Rodi noaptea, am început să pap şi bobiţe în lapte, îmi iau vitaminele zilnic, nenea doctoru’ a zis că-s măricel şi frumuşel- aşa că, să n-aud comentarii!, după fiecare masă îmi fac plimbarea de 30-40 de min. prin casă(recunosc, nu-mi mai place toată ziua în cutie, şi aşa stau toată noaptea), cu Muşeţel mă am foarte bine- e ciudat de bun cu mine: mă linge, face tumbe cu mine, mă mângâie, îmi muşcă coada, îmi dă cu laba în cap şi fuge, îmi muşcă urechile…eh, ce mai, e un dulce! Mie mi-e bine şi-o apăr pe Rodi cu pupături de toţi aceia care o gratulează cu replici ca astea: ‘eşti nebună’, ‘deh, dacă ai timp’, ‘dacă îţi place să ai păr prin toată casa şi să pută a animale, ca-n menajerie’ şi altele care mai de care, pe care încerc să le uit, că-s complicate tare. Mai ales că, Rodi e tare mâhnită zilele astea- nu ştiu cum s-o împac. Asta pentru că, zilele trecute mi-a povestit că în drum spre casă a văzut un tânăr- care nu părea deloc criminal, care a aruncat dincolo de gardul unui bloc o pisică. Aceasta era proaspăt mămică- avea burta lăsată şi mergea greu cu lăbuţele din spate. A lăsat-o acolo, iar ea- nedumerită a aşteptat cca. 10 minute până să se mişte din poziţia în care a fost lăsată.  O fi înţeles pisica de ce a făcut stăpânul ei asta? Că eu nu, nici Rodi- şi nu vom înţelege niciodată. Rodi n-a mai văzut ce s-a întâmplat după aceea, nu a mai rezistat, mai ales că nu mai avea loc şi pentru ea în casă. Noaptea aceea am văzut lumina până târziu…. Voi să nu faceţi aşa, vă roagă Norocel!

Eu aşa arăt acum. Voi, sper că sunteţi bine!

Later edit: Nici nu mai ştiu cât cântăreşte, Norocel- n-am mai făcut-o de ceva vreme! Cert e că a crescut! A trecut pe papa umed şi crănţănele, laptele îl acceptă din ce în ce mai puţin. Doarme bine, chiar foarte bine şi se joacă ca un…motan mare! :)))) Ce e cel mai cel e că la 1 lună şi 2 săptămâni face deja singur la litieră- adică merge singur, din orice colţ ar casei ar pleca…. Bun băiat, Norocel! Iar relaţia lui cu Muşeţel e minunată- se au ca fraţii! Deja au început turele prin casă: trop-trop Muşeţel, lipa-lipa- dar repede, Norocel! Să mă vedeţi cum stau şi-i urmăresc, distrându-mă copios… 🙂 Ah, cât despre cutia în care şedea la începuturi, doarme doar seara, dacă e pus de mine lângă sticluţa caldă…altfel, iese singur, escaladând orice suprafaţă verticală! :))))

Anunțuri

Să ajutăm un pitic de-al lui Moş Crăciun să împingă sania vieţii!

Donatiile sunt mai mult decat binevenite!

Puteti face donatii astfel:

In contul asociatiei care il sustine pe Tudor:

Titular Cont: ASOCIATIA ROTARY INTL MANGALIA

CUI: 15037261

IBAN RON : RO40BTRL01401205702228XX

sau EUR : RO86BTRL01404205702228XX

BANCA TRANSILVANIA, Agentia MANGALIA, ROMANIA

SWIFT Code: BTRLRO22

Va rugam sa precizati la descriere plata:”donatie pentru Tudor-Daniel FILIP”

Sau in contul tatalui lui Tudor,

Titular cont: FILIP BOGDAN LIVIU
CNP 1660903133678

IBAN RON: RO24 BTRL 0140 1201 N396 55XX

BANCA TRANSILVANIA, Agentia MANGALIA, ROMANIA

Să-l ajutăm pe David să-l învingă pe Goliat

E mic,prea mic pentru o platoşă atât de mare.Luptă cu boala în scutece şi-i răspunde scâncit încercărilor prea grele.

Necazul lui l-am aflat la Nea Costache.Fiţi sabia din dreapta sa cea mică.Are nevoie de noi!

Am preluat de la Nea Costache:

Bună eu sunt David, am 9 luni și asta e povestea mea…

De foarte mulți ani mama nu mai speră că va mai avea vreodată copii, dar eu m-am gândit să-i fac o surpriză. Am 10 săptămâni și ea încă nu știe. Abia aștept să o cunosc!
Sunt în burtica ei de 28 de săptămâni, mă simt bine și ocrotit dar tare nedumerit sunt când ceva mă smulge de acolo iar eu nu sunt pregătit. Aș vrea să țip dar nu pot să respir până când o doamnă doctor mă ajută și reușesc să scot un sunet dar încă nu pot respira. Iau și o notă, nota 6; nu este o notă mare, dar eu sunt mare, am 1300gr. Mama e tare fericită dar eu nu stiu dacă voi supraviețui primei nopți. Plămânii mei nu sunt destul de dezvoltați nici măcar pentru a primi oxigenul ce intră prin tubul ăsta mare din gutița mea.
E dimineață! Am reușit dar îmi este înțepat tot corpul, tubul mă deranjează și mama nu e lângă mine. Nu e tocmai așa cum mi-am imaginat că va fi, iar când am cunoscut-o pe mama, plângea, dar nu de fericire. La scurt timp m-am și botezat, de atunci ma cheama David Gabriel.
Zilele trec … multe perfuzii, transfuzii până când o hemoragie cerebrală o face din nou pe mama să plângă, dar eu voi lupta în continuare. După două săptămâni mama îmi intinde un deget și eu îl prind în mânuță și n-aș mai vrea să-i dau drumul. În următoarea săptămână inima mea începe să cedeze fac stopuri cardio-respiratorii dar doctorii îmi sunt alături iar mama se roagă pentru mine la bisericuța din curtea maternității. Doctorii i-au zis că au făcut tot ce au putut și numai Dumnezeu mă mai poate ajuta. El m-a ajutat și de data asta iar starea mea a început să se stabilizeze. Inima mea n-a încetat să bată.
A trecut o lună și jumătate … e o zi mare, nu voi mai fi intubat iar tubul va fi înlocuit cu o măscuță. E mult mai bine așa! La câteva zile mama mă ia în brațe pentru prima oară. Sunt fericit! Stau nemișcat și n-aș mai vrea șă mă mai dezlipesc de pieptul ei. Părea că totul va reveni la normal, ba mai mult îl cunosc și pe tata. Tata îmi vede pentru prima oară ochii negri și mari. E copleșit de emoție. În curând îmi verifică ochișorii și domnul doctor oftalmolog să vadă dacă vederea mea este în regulă dar n-a putut să ne dea nici o veste bună. Facusem retinopatie și îmi pierdeam vederea întru-un ritm alert. Era necesară o operație urgentă dar, bronhodisplazia pulmonară cu care am rămas în urma oxigenării îndelungate făcea ca operația să fie mai dificilă. Când doctorul i-a zis mamei că există riscul să mă piardă ar fi preferat să rămân orb, dar la insistențele tatălui meu, am fost operat și totul a decurs destul de bine.
După 3 luni, părinții mei, mă iau acasă, îmi cunosc fratele, sunt alintat și răsfățat deși durerile sunt încă mari din cauza herniei inghinale pe care o am. Credeam că vor mai fi două operații și nimic rău nu avea să se mai întâmple, că voi fi fericit în sânul familiei mele, însă nu au trecut nici 4 luni și sunt din nou în spital cu pneumonie.
Cumplite au fost acele zile dar mai cumplit de-atât a fost când datorită unor crize pe care le făceam s-a descoperit că sufăr de o boală necruțătoare – encefalopatie hipoxic ischiemică, paralizie cerebrală ( tetrapareză spastică ). Acum înțeleg de ce nu îmi pot folosi mâinile și picioarele ca un bebeluș normal, de ce nu pot ține o jucărie în mână, de ce nu pot să fac nimic din ce ar trebui să fac la vârsta mea. Deși ma 9 luni, am fost evaluat la o vârstă mai mică de 3 luni.
În sfârșit, epuizați de drumuri lungi, după 2 luni de spitalizare și patru spitale, fără bani pentru ședințe de kinetoterapie ci doar de-un bilet de tren, ne întoarcem acasă. Descumpănită și cu ochii înlăcrimați, mama mă ține în brațe dar nu mă privește. Îi caut privirea și ea îmi zâmbește ca să nu mă îngrijoreze dar eu stiu că de fapt plânge. Ce vom face de-acum încolo?
O oază de speranță se întrevede printr-un tratament de recuperare la o clinică din Ucraina care trebuie început de la o vârstă cât mai fragedă, însă costurile sunt cu mult peste posibilitățile financiare ale părinților mei. Dacă la început timpul se scurgea în favoarea mea și cu fiecare zi ce trecea șansele să supraviețuiesc erau tot mai mari, acum timpul s-a întors împotriva mea și cu fiecare zi ce trece se scurg și șansele mele de a putea merge vreodata.
Așa m-am gândit să scriu povestea mea în speranța că o va citi destui oameni cu inimă bună ce mi-ar putea acorda o șansă să nu mă întreb de ce sunt diferit de ceilalți copii, de ce nu mă pot juca, de ce nu pot să-mi îmbrațișez mama…
Vă mulțumesc că mi-ați citit povestea, vă mulțumesc din suflet pentru ajutorul vostru!
Cu drag,
David-Gabriel
Suma necesara pentru recuperarea lui David este de 35.000 de euro
BANCPOST TITULAR Irimescu Gabriel Florin
Cont Lei:RO86BPOS07207878987 RON01
Cont Euro:RO21BPOS07207878987 EUR01
Telefon:0749.513.578(tata) si 0741.324. 466(mama)

http://www.sansapentrudavid.ro/

 

Dragostea are nevoie de 2 braţe(Adelina şi Loredana)

Of,cum spuneam în primăvara,mama celor două fete Loredana şi Adelina are nevoie de ajutor pentru ele.

S-au strâns 3000 de E din cei 40.000 necesari pentru tratamentul fetelor în Germania.

Nea Costache a vorbit cu mama lor şi dna făcut un filmuleţ nou cu ele.

Am observat ceva cutremurător dragii mei…fetele sunt îngrozitor de triste,nu mai zâmbesc sunt letargice,sunt…departe;acum 2-3 ani nu erau aşa.Închise în casă,făcând totul doar cu ajutorul părinţilor.

Sunt îngrozitor de singure,căci se ştie…boala nu are prieteni.Se fuge cu laşitate de oamenii bolnavi,ca nu cumva starea să se propage….

Cu ajutorul nostru putem micşora cumva…puţin…singurătatea lor şi durerea mamei.

Vă rog din suflet,oricât de puţin…..să dăruiţi!

Nea Costache scrie pe blogul său:

Pentru o descriere mai detailata a cazului celor doua gemene, chiar daca ma repet si in acest articol, voi reda mai jos scrisoarea cutremuratoare a d-nei Zaharia:

Dragii mei,

Va scriu aceste randuri cu speranta ca ne veti intinde o binecuvantata mana de ajutor. Avem mare nevoie de ajutorul dumneavoastra, iar dumneavoastra aveti puterea sa faceti minunea de care au atata nevoie Loredana si Adelina.

In urma cu 26 de ani am nascut doua fete gemene, doua flori, florile mele, care au fost sanatoase si s-au dezvoltat normal, au avut o copilarie frumoasa, au terminat un liceu si au fost inconjurate de toata dragostea noastra. La varsta de 17 ani insa linistea familiei noastre s-a prabusit, zguduita de diagnosticul pus pentru una din ele, Loredana avea atrofie cerebeloasa, boala degenerativa progresiva, pentru care nu exista tratament. Eram distrusi, cu ochii impaienjeniti de lacrimi cautam raspunsuri, ajutor, alinare orice pentru copilul nostru. Cum sa-i pot spune ca nu va mai putea sa mearga in picioare, ca nu va mai putea vorbi, ca lumea ei se va reduce la camera in care sta.

Ca si cum aceasta lovitura nu era de ajuns, dupa 5 luni, acelasi diagnostic ne-a lasat fara cuvinte pentru ca si Adelina avea aceeasi boala. In mod firesc mi-am pus o sumedenie de intrebari, de ce ? de unde ? de ce noi ? de ce ele ? La inceput am refuzat sa cred ca este vorba despre aceasta boala, am refuzat sa cred ca este acest diagnostic, dar timpul le-a dat dreptate medicilor care l-au pus.

Au trecut de atunci 9 ani de durere suferinta si speranta, starea lor s-a deteriorat vizibil, abia daca mai pot face doi trei pasi fara sustinere, vocabularul a devenit sarac si uneori aproape monosilabic, nu pot manca singure si nu pot face nimic singure in acest moment.

Lumea lor este o colivie mai mare, camera lor, unde isi petrec tot timpul in fata televizorului. Ce poate face o mama disperata pentru copii ei atunci cand viata le este amenintata, atunci cand diagnosticul

medical nu le da nici o sansa si le condamna la o moarte lenta dar sigura ? Ar tipa sau ar sopti la urechea tuturor celor care o pot auzi, ar cersi, s-ar umili, ar indrazni sa bata la orice usa

in speranta ca ea se va deschide si va spun sigur ca niciodata nu va obosi si ca speranta nu o va parasi.

In 2009 am reusit sa iau legatura cu un institut de medicina din China specializat in transplant cu celule stem, medicii de acolo mi-au spus ca prin acest transplant boala poate fi oprinta din progresie si chiar se pot recupera in proportie de 70 %, iar pentru mine minunea prindea contur. Am avut programare la institutul Beike Biotech, dar lipsa banilor nu ne-a permis sa beneficiem de ea pentru ca acest tratament costa 60000 euro pentru amandoua.

Sunt mama, si la fel ca mine sunt toate mamele din lumea asta, copii sunt dragostea, speranta si tot ce avem mai scump pe lume. Ajuati-ma sa le sterg lacrimile de pe obraji sa le redau zambetul si speranta ca pot pasi afara din colivia lor si ca vor putea sa zboare, pasind desculte prin gradina de flori a tineretii.

In acest scop am deschis la BCR Sucursala Braila, urmatoarele conturi, titular de cont Zaharia Gina Daniela :

RO 62 RNCB 0048085555310002 pentru euro,
RO 35 RNCB 0048085555310003 pentru USD si
RO 89 RNCB 0048085555310001 pentru RON.

Speranta noastra sunteti dumneavoastra toti cei care vreti si puteti sa ajutati, va rog din suflet nu ne lasati prada disperarii, ajutati-ne.

Dumnezeu sa va binecuvanteze si va doresc tot binele din lume.

Va multumim din tot sufletul.

Zaharia Gina Daniela – str. Plutinei nr. 29 Braila Jud. Braila cod. 810527 telefon : +40763664224


Prieteni, iata ca daca noua si familiilor noastre ne-a dat bunul Dumnezeu sanatate, chiar daca fiecare avem problemele noastre financiare acum la vreme de criza, aceasta familie este greu incercata prin boala necrutatoare a celor doua gemene. Va rog cu lacrimi in ochi sa ma ajutati sa mediatizez acest caz prin preluarea pe blogurile d-voastra si recomandand sa faca acelas lucru si celor din blogroll-urile dv. iar cei care au posibilitatea si doresc, sa doneze in conturile de mai sus. Orice suma, cat de mica, conteaza! Hai cu totii sa redam zambetul pe chipul celor doua gemene si sa stergem lacrimile unor parinti disperati! Avem din nou ocazia sa dovedim ca noi, bloggerii, nu suntem indiferenti la suferinta semenilor nostri si suntem cu adevarat o forta! Va multumesc anticipat!

ANUNT UMANITAR

Pe familia Boicu am cunoscut-o prin intermediul Liei si a campaniei ei”Oameni darnici„,prin iarna.Ei stau in Codlea,Brasov.
Am sa va spun pe scurt povestea micutului lor fiu,Robert,in varsta de numai 4 ani.Chinuit pana acum de multe operatii,are varice esofagiene,pietre la bila si multe alte complicatii la ficat.S-a nascut aparent sanatos,ca la numai 2 ore de la nastere sa faca septicemie.
Robert are incontinenta urinara(asa ca foloseste Pampers nr.5).Pe 7 iulie trebuie sa ajunga neaparat la Cluj,la o ecografie doppler,care ii este vitala,avand nevoie si de schimbarea tratamentului.Pentru aceasta insa au nevoie de bani pentru drumul pana la Cluj si pentru ecografie.Suma este de 600 de lei.

Cine doreste sa-i ajute o poate face punand ceva banuti,oricat,in contul dnei.Eugenia Boicu: R068BRDE080 SV 68318580800

Daca va hotarati,puteti lua legatura cu mine si va pot da si numarul lor de telefon.
Aici puteti citi mai multe despre ei:
Despre Robert si familia lui-tv