Din seria: ”Ce frumoasă sunt şi câtă treabă am!”(5)

Câte lucruri le faci mecanic?! Spălatul vaselor, spre exemplu! Romane se ţes în timp ce spăl două cuve de veselă. Ce clăbuc, ce apă curgătoare- închisă la intervale egale, ce bureţi, ce ghemotoace de sârmă, ce resturi curăţate de pe sitele de inox?! Nimic nu mai văd, aşa încât la golirea chiuvetei nu ştiu unde au dispărut toate. Acţiunea monotonă, nu e monotonă deloc. Are muzică, are ochii deschişi în interior şi proiectează pe faianţa din faţa mea şi pe dulapul de deasupra(unde le las la scurs) filme întregi. Port dialoguri cu tine, îmi răspunzi, compun, duc gândurile până la capăt, uneori mă văd notându-le pe unele, mai răspund şi la telefon. Uneori, totu-i atât de real încât am impresia că vorbesc cu voce tare. Cum, n-am fost auzită? Nu-mi continuă nimeni cele spuse? Aha, deci am spălat vase!

Dar să ştii că mai dau şi cu aspiratorul, spăl gresia, pun maşina de rufe, gătesc, şterg praful, fac ordine peste tot, curăţ litiere, adun haine, sortez hârtii, arunc o grămadă de chestii, calc rufe! E clar, trebuie să-mi angajez interpret. E păcat să se piardă atâtea gânduri!

fiica-lui-Edom

Când totul plânge-n mine, simt acut cât de fiica lui Edom sunt. Cea care şi-a pierdut toate drepturile, de la cele considerate naturale, la cele total ireale. Un pumn de ani de zile a ţinut darul şi puuuf, gata, s-a terminat cu fericirea. Am fost izgonită. Nu mai am dreptul celor cinci simţuri fizice şi alte câteva de oricare altă natură. Nu mai am parte de binecuvântare. Stau şi mă gândesc: când ai impresia că ceva îţi aparţine, că erai fiica lui Iacov, că-i fix pe fix, că nu se putea mai bine, că gata…asta e, nu alta….se întâmplă să….aflu că-s fiica lui Edom! Ah, nu dau vina pe Edom, aşa simt că s-a întâmplat să fie! Dar asta înseamnă graniţe de netrecut, războiul tăcerii, pribegie. Profeţia Sfântului îmi spunea altceva, acum 23 de ani. S-a împlinit doar o parte, aştept continuarea! Până atunci, adu-ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edom!

Edom, tinutul lui Isav - Petra

rar, dar adânc

Îmi şopteai atât de frumos(în vis) încât am uitat de toate şi am întârziat…era 14.10. Cum se face că neaducându-mi aminte ce ziceai, tu ziceai de bine…. Aceeaşi voce, acelaşi drag, aceeaşi duioşie…

nu ştiu să pun titlu la asta

Nu. Am să  rezist tentaţiei de-a mă plânge că ”doar mie mi se întââmplă”. Închid baierele lacrimilor ce se vor înfuriate dincolo de cavitatea ce le adăposteşte şi le poruncesc să vină cu altă ocazie, mai nobilă… Nu se cer risipite mărgăritare pentru purtări de troacă! Dar cumva trebuie să dau afară cuvintele ce mi-au fost aruncate în obraz, privirilor ce mi s-au lipit de retină trebuie să le dau foc, zgomotului produs de răutatea pumnilor în aer trebuie să-i dau drumul pe uşă, pe-o uşă din-afara mea. Dacă aş putea, aş da timpul înapoi şi m-aş smulge din imagine. Aş lăsa femeia să vorbească singurătăţii ei prea-reci. Nu vreau să mă ştiu de faţă cu schimonosirea tegumentelor, cu tăişul vorbelor de şarpe, cu pielea de om ce adăposteşte fiare sălbatice. Aş vrea să mă fi înfiorat de frumosul oamenilor, de blândeţea vorbelor lor, de mărinimia gesturilor, de bunătatea lor şi de prostia mea….  Aş vrea să nu pot plânge în aceste momente! Şi pentru că vreau să trăiesc cu ideea că oamenii-s oameni, iar momentelor lor proaste încă nu ştiu cum să le răspund altfel,  am să mă mint, şi am să spun că plânsul vine de la muzică, de la durerea altora, de la altceva… Aşa că,

Faza mea rusă

Sunt în faza Dostoievski. Le iau pe rând. Le reiau cum le am, cum fac rost de ele- nu pot citi altceva! E clar, sunt într-o fază dureroasă…. Aş vrea apoi să-l  redau pe Dostoievski, aşa cum îl (re)simt eu- nu mă pricep la recenzii! A mai fost cineva într-o fază Dosto? Ştie cineva ce se întâmplă? Şi, culmea culmilor, am început cu ultimul roman: Fraţii Karamazov. Apoi cu Idiotul.

Mă duc să cer sfat de la părintele Zosima. Vreţi să-l întreb ceva?

Să vă găsesc sănătoşi.

Adaugă titlul aici, ca să nu-l adaug eu…da?

Cum s-o numi momentul în care te bucuri că lumea nu te place? Bine, o lume anume. Să fii mulţumită că nu eşti din tagma lor, că-i sâcâi, că eşti ocolită, că te amuză distanţa la care te ţin ca să nu-i contaminezi, ei cred că le strici  zen-ul, că nu vor să-ţi afle părerea în nicio speţă, că nu eşti ”de-a lor”. Atunci se naşte întrebarea masochistă: ce caut eu în vaga lor companie? :)))))) Mă umflă râsul, pe bune! E tare plăcut să nu fii plăcut…de unii. Normal că am să-i ”şterg”, încet încet, dar până atunci mă las amuzată de cum mă ţin ei la distanţă. Ah, cum am ajuns să fiu în compania lor? Pură întâmplare, conjunctură aiurea… Of, tare bune sunt şi momentele astea! Chiar aşa, parcă până acum, trăiam doar în lumea mea. Una e să crezi că-s şi oameni ”aşa”, şi alta e să fii în preajma lor. Priceless!

P.S: a nu se înţelege că-mi plâng de milă! :))))))))) Nu de alta, dar n-am timp să vă contrazic, da?

”O umbră în viaţă mă ţine şi umbra aceea eşti tu…”

Umbră aş vrea să fiu de cele mai multe ori.

Să mă strecor printre gândurile tale, să nu mă fac observată.

Să mă lipesc de sufletul tău şi să nu ştii de ce eşti atât de uşor.

Să mă uit la tine cum dormi şi cum te trezeşti cu mine-n gând.

Să respirăm acelaşi aer într-un la fel orizont.

Şi să nu mă despart de tine nici când apare lumina.

Să fie pentru prima oară când mă bucur că nu întorci capul după mine…

Dar din dar se face leapşă

Pornită de la Daniel, primită de Vlad de la Pinky şi dată de Vlad mie, leapşa asta se cere onorată. Îmi voi lua bobârnace pentru că-l ţin în standby pe Bogdan cu Guest Post-ul lui, dar îmi asum riscul. Bogdane, vineeee, e deja scris în minte, mai trebuie să-l tastez!

Cum ziceam, leapşa e un fel de ştafetă n luată k. Iar dacă e de joacă, de ce nu. Las faza că leapşa ar fi mama iscodeniilor, că moare ca pisica de curiozitate de una, de alta şi satisface curiozităţi. Păi e frumos să las oamenii să se uite pe gaura cheii? Nu e. Ia să vedem ce spun întrebările:

Cam câte bloguri citești într-o săptămână? Unde le găsești?

Vaaaaaaai, aici m-aţi prins! Foarte puţine. Cele la care sunt abonată, imediat cum apare un articol nou- îmi vine notificare pe e-mail. Apoi, mai am curiozităţi de genul: ce-o mai fi scris X sau Y?! Dar atât. Am o oboseală a textului pe ecran. Între multe siropuri, texte anodine şi vip-uri neînţelese de mine şi texte scrise de amorul timpului pierdut, găsesc prea puţine texte care să mă intereseze. Nu vreau literatură, nu vreau lături politice şi nici limbaj copilăresc la oameni maturi…aşa că, citesc cărţi. Sună nasol pentru un blogger(aşa cum îi spuneţi voi), eu nefiind blogger, ci doar o deţinătoare de jurnal al stărilor; dar n-am ce-i face. 

Cum știe un blogger că l-ai citit?

Destul de simplu. De obicei las o vorbă, două, sau arăt că-mi place apăsând butonul magic, sau îl împărtăşesc şi altora. Nu ştiu cât de important este că l-am citit, cât faptul că mi-a plăcut sau nu… Hm?

Dacă tu comentezi la un blogger, te aștepți ca și bloggerul respectiv să comenteze la tine?

Eu comentez articolul, nu blogger-ul şi nu aştept nimic. E adevărat că se crează o legătură între cei care se aseamănă şi se adună la o vorbă scrisă; dar foarte bine, plăcerea poate să fie doar de o parte, iar în cealaltă să fie….lipsă! Comentariile acelea gen ”mi-ai comentat, e frumos să zic şi eu ceva la tine” nu le apreciez. Şi se observă că nu le agreez, din răspunsurile pe care le dau.

Ce bloguri nu citești?

Cele  care nu mă ademenesc de la primul articol pe care-mi cad ochii. La fel fac cu cărţile(max 10 pag), de ce-aş face altfel cu scriitura electronică?! Cele de pink literature, cu siropuri diabetice şi optimisc american dat în răscoale, cele serios politice, cele de bârfe de tot felul, cele în care oamenii au articole din ţşpe mii de domenii(de parcă s-ar pricepe la toate), cele de sfaturi de toate felurile(nu din alea bune, ci din alea firoscoase, care se vor academic înalte şi au mereu ultimul cuvânt), cele care denigrează în orice fel(omul, culoarea pielii, religia, străinii, etniile), cele forţat liberale şi îngăduitoare până la nivel de exagerare cu minorităţile de orice fel.

Cum îți recompensezi comentatorii de pe blog?

:)))))) Asta-i tare! Nuci şi mere, covrigei tari de spart dinţii în ei, nişte ţuică şi pastramă de oaie. Vrea cineva desert?

Nu merg pe principiul pedeapsă/recompensă. Ce, comentatorii mei sunt nişte căţeluşi care-ş aşteaptă osişorul? Nicidecum. Aşa că, fiecare comentează cât vrea, unde vrea, se opreşte când consideră şi….atât. Răsplata în ceruri! Iar ca să cunoaşteţi cum raţionez, ar fi cam aşa: eu nu mulţumesc pentru comentarii, nu aştept laude, nu implor like-uri, tocmai de aceea, eu nu-mi distribui articolele pe niciunde.  Eu scriu în primul rând pentru mine, dacă cineva se recunoaşte în stările mele, numa’ bine- suntem fraţi de bucurii şi suferinţe, putem merge împreună mai departe. Eu sunt ”acasă”, cine doreşte să mă viziteze o poate face. La fel cum eu vizitez pe cine-mi place, fără să aştept nimic în schimb. Nu cer voie ca cineva/ceva să-mi placă. Cam atât! 🙂

Cu motanul în braţe(venit la nani) vă dedic o melodie(nu-i aşa că Vlad seamănă cu Byron? :P) şi vă rog să mă iertaţi dacă ceea ce am scris nu se ridică acolo, ….unde n-am ajuns. Să fiţi iubiţi!

Şi pentru că e leapsă, eu zic să o pocnim pe Alina(ia să văd pe blogul ei dacă i-a dat-o altcineva), nuuuu, gata i-o pot da 😛

Mulţumesc, Vlad! 🙂

de dincolo

Tind să mă întorc să cert prezenţa de dincolo de mine pentru exces de cuvinte. Se aud de toate, de la vorbe aruncate aiurea despre unul şi despre altul, povestiri de vise şi programul de la cinema-ul din colţul neştiut până la rezolvări matematice la probleme cu distopia sufletului. Ce-or avea oamenii ăştia, simt nevoia să le-o spun. Ce aveţi oameni buni, vă deranjează liniştea? Încă nu-mi iau capul din carte, prea multe puncte culminate, respiraţia sacadată şi mâna pe sticla de pepsi deschisă…Nu ştiu ce să fac mai întâi: să cert guralivii, să continuu să citesc, să sorb o gură de negru sau să-mi domolesc respiraţia?! Punctele culminante trecură, lichidul traversa acum esofagul, respiraţia era calmă şi dau să cert disturbatorii. Şoc şi groază, spaţiul nu era locuit…

Anxiety by Mprintochainis

nefelde

-un fel de Ich und Du-