Superstitii la romani- (4)- primenirea morţii!

Greu de suportat valul de credinţe populare când asişti la ieşirea vieţii pe poarta gurii umane. Frica paralizează fiecare mişcare a celor prezenţi, ascunşi în unghere cât mai depărtate de patul morţii. Aţi asistat vreodată moartea? Eu, da. Premoartea, moartea şi postmoartea; îmbăierea, îmbrăcarea, îmbălsămarea, vegherea şi înhumarea, parastasul şi camerele goale de după. De data asta, impactul a fost teribil! Am asistat o moarte străină de neam. Cum eram singura conştientă, am luat majoritatea deciziilor- mi-am dat seama mai târziu. E greu să fii cu capul pe umeri la atâta formol inhalat, pe nesimţite. Cum te poate pişca la nări, sau să te usture ochii, fără să-i simţi mirosul? O fi fost vreun blocaj la nivel olfactiv pentru a putea rezista- habar n-am. Cum să nu mori de râs la planurile care se fac într-o bucătărie de 2 pe 2, când în dormitor moartea are cuţite mari şi ascuţite, bidoane cu formol, prosoape, găleţi şi pahar de sondare gastrică? Ce număr de farfurii, ce mâncare lăsată pe balcon să pape spiritul, ce să faci sau nu în săptămâna de după, pe unde să nu calci şi unde să nu uiţi a te duce, câte lumânări şi prosoape, ce să fie pusă lângă carne şi câte găleţi de apă trebuie aduse?! Totul păreal ireal de abracadabrant în fumul de ţigare ce se încăpăţâna să rămână la nivelul feţei vorbitorilor, împiedicându-mă să văd mutrele celor care debitau pe seama morţii….altuia. În camera în care mă aflam cu legistul, mă minunam de puterea mea în faţa murdăriei morţii, murdărie pe care eu nu o suportasem până acum. Carne răscoaptă, lichid gastric în exces, tegumente putrede, organe interne aproape inexistente, căldură ca de iulie. Pentru prima oară în viaţă asistam la instalarea treaptată a rigor mortis. Şi asta în mod rapid, persoana fiind în vârstă, anemică şi fiind cald afară. Mă speria oare felul în care legistul manevra trupul mort? Sau cum spăla băiatul masa aceea de carne cu icter mecanic? Nu mai ştiu. Sigurul lucru este că n-am avut nevoie de mâncare. Unora însă le provoca foame vecinătatea morţii. Parcă un motiv în plus să dovedească faptul că au rămas în viaţă, că pot mânca, pot clipi, pot respira.

Moartea a sosit cu greutate. După 3 săptămâni fără mâncare, doar cu perfuzii, pulsul exterior a dispărut, un puls interior anemic îşi mai făcea simţită încă prezenţa. Un hărâit puternic zguduia pieptul chinuit a moarte. Respiraţia a început de la burtă, cu salturi puternice, şi din jumătate în jumătate de oră urca spre stomac, piept şi gât- în cele din urmă. Rugăciuni spuse la capătul morţii. Auzeam deja aripi fâlfâind a-ntuneric şi-a tăcere. În 10 minute s-a produs. Lumânările parcă s-au grăbit să ardă pentru a nu pierde momentul. Gura s-a deschis şi a lăsat sufletul să plece, lăsând corpul într-o poziţie neglijentă. Răceala a cuprins încăperea. Îmi venea să mă uit după sufletul plecat, dar nu-l detectam. Am simţit nevoia să pun mâna pe corpul mort, rece de dinaintea instalării morţii. Era străin, pe cât de străin mi-era oricum. Rece, străin, spongios, umflat şi galben. Mă aflam în cameră cu moartea. Un om viu, un om mort şi îngeri- nu ştiu câţi, nu ştiu de câte feluri… Iar ceilalţi îndrăzneau s-o poftească la treabă. Auzi la ei, cum să se închidă coşciugul, cum să pună mai repede pânza albă, cum să ajungă la capelă, cum să aprindă lumânări, cum să pună florile mai departe de coşciug, cum să facă mâncarea, cui să o dea, cui să împartă mai întâi şi cui mai apoi, câte opriri şi câte aruncări de bani, câte oglinzi să acopere şi cu ce…să mai continuu?

Dacă ar fi fost să fac parte din familie, nu prea era timp de nimic. Cumpărături, facturi de plătit, de vorbit în 7 locuri deodată, de întreţinut ‘musafirii’, de gândit la moarte, la lipsă, de simţit durere, de îmbrăcat straie negre, de gândit în locul altora, de mulţumit asistenţa, de gândit la viitor blocat în prezent fiind, de urlat din rărunchi, de meditat, de…acceptat! O parte le-am făcut, o parte n-aveam cum. Un lucru însă m-a şocat profund: schimbăm lumile cu o viteză uluitoare. Aici- dincolo, cald- rece, vorbă- tăcere, al vieţii- al morţii în câteva minute. Pregătirea e mai lungă, chiar dacă nu o ştim, nu o simţim, nu o acceptăm… Iar alt lucru mi-a fost foarte clar: cu cât eşti mai aproape de moarte, cu atât mai mult respecţi viaţa! Cum să te mai cerţi cu cineva, oricine ar fi acela, când oricând îl poţi vedea mort, ciopârţit, îmbălsămat şi îngropat? Păi nu (mai) poţi! Poate de aceea, weekendul trecut mi-a fost atât de greu să suport prostia şi răutatea…Văzusem moartea întâi şi nu mai puteam reacţiona…

Ok, (mi-)am dovedit a nu ştiu câta oară că disecţiile, îmbălsămările, plăgile şi scurgerile purulente nu mă impresionează. Dar ce mă fac cu răutatea gratuită, cu prostia, cu tristeţea, cu bucuriile frânte- cu ele cum mă descurc? Cred că le formolizez şi pe ele, le las să se întărească şi le îngrop adânc în pământ(în criptă nu-i destul).

Totul s-a terminat într-o după-amiază de duminică, eu eram în cerul bisericii, moartea era ferecată în coşciug de lux într-o criptă de la marginea Bucureştiului, iar sufletul….nu ştiu unde. Poate că şi iadul are un cer al lui… Când m-oi duce, eu aş vrea să fie altfel. Dar poate că…nu mai contează. Dumnezeu să ierte, să odihnească şi să nu uite! Amin!

Rusaliile în popor

E aşa de tare înrădăcinată tradiţia păgână în pielea sufletului încât e greu s-o desprinzi fără a sângera. Aşa că, uşor-uşor Lumina ia locul Întunericului, iar lucrurile se liniştesc.

Ce se zice în popor:

Cerurile se deschid în perioada dintre Înviere şi Rusalii. Graniţele dispar,iar sufletele morţilor vin în vizită la rude. Ultima zi în care le mai este îngăduită şederea pe aici e Duminica Rusaliilor. Aşa că, înainte de plecare, petrecem sufletele celor morţi(uneori înainte de vreme) cu pomeni, dansuri,descântece, jocuri şi petreceri.

Se joacă cu sârg Caluşarul, îndepărtând astfel spiritele periculoase dar şi reparând stricăciunile acestora.

E bine să te fereşti de Iele(Rusalii,Vântoasele, Şoimanele) respectând următoarele:lucrul oprit în ziua Rusaliilor(orice fel), evitarea scăldatului, nu se intră în paduri si cu teamă se evită răscrucile de drumuri, nu se pleacă la drum, nu se urcă nimeni în copaci.

Boul este împodobit cu ghirlande de flori. Fecioarele ce se vor duse din casa părintească sunt nevoite să stăpânească boul supărat de atâta gloată adunată în juru-i. Păstrarea obiceiului îi aduce fetei garanţia măritişului anul viitor.

Cum e duminica verdeţurilor, leuşteanul, romaniţa, teiul, pelinul sunt la mare preţ. Cu ele se împodobesc cercevelele ferestrelor, intrările şi ieşirile oamenilor în case sau biserici.

Teiul din Duminica Rusaliilor apără de grindină şi de trăznete.

Fetele îşi fac coroniţe din rămurelele de tei sau de nuc ca să le ferească de durerile de cap sau de luatul minţilor.

În rest, vreme bună şi linişte…

Of,’dragu-biti’-meu…


foto

Cand ti-e trupul istovit de lipsa luminii,cand ochii ti-s pe jumatate intorsi in somn,cand bajbai dupa sprijin prin bolurile in care n-a aparut salata,e musai sa se arate primavara!
Dar ea se iveste tiptil cu povesti de dragos(be)te,cu mese imbelsugate,cu dansuri si intalniri pe-nserat,cu iubiri robi(rui)toare de suflete…
Si cum (pr)ivirea dragostei trebuie ajutata,intalnirile sunt cheia!’Navalnicul’ sta in asteptare,invesmantat in ferigi,indurand gerul iernii,cu buze crapate doritoare de balsam femeiesc.Cine are inima sa-l lase asa,hm?

Superstitii la romani(3)


Foto:littlepainkiller

Sa vorbesc in seara asta despre„joi”:
Zi jucausa,se distreaza tare pe faptul ca poate fi doua lucruri deodata si nimic prea clar:ziua a5a in saptamana liturgica(in sistemul de numarare grecesc,latin si ebraic),si a 4a zi in saptamana civila/de lucru.Mai ales in momentele de tranzitie(solstitii,miezul zilei sau toiul noptii),timpul este magic si joile sunt eliberate de incarcatura lor etica,lasandu-se fraul mai usor si dandu-se dezlegare la iubit,petrecut,mancaruri rusinos de bune,taiat vite,facut pomeni,mers in vizite de petit.
Daca va puneti intrebarea de unde vine numele zilei de‘joi’,apoi sa stiti ca-i apartine Zeului Jupiter in intregime(dies Jovi),zi in care oamenii se pare isi luam masurile de urgenta impotriva zeului neastamparat al fulgerelor si tunetelor,sa-l mai imbuneze cumva.
Pe la noi,pe meleaguri aproape-orientale,locul Zeului Jupiter il ia Sf.Ilie,ce isi asuma functia in cer si pe pamant,fugarind demonii cu bici de foc si iscand fulgere si tunete spre spaima si uimirea oamenilor;dar ziua consacrata lui in Biserica Orientala nefiind insa joia(luata in primire de Sf.Nicolae,ierarh al Mirelor Lichiei),ci martea.Sa nu mai spuneti ca nu aveti ocrotitor in ceasurile de restriste,de marti.
Ce sa mai,ziua de joi e plina de joc si veselie,de petreceri(de logodne sau nu),de iubit,fara post(daca nu cumva e lipita de-un post mai maricel),zi de bucurie,chiar de-i in toiul saptamanii!
Nu va mai leg de de interdictiile din ziua de joi,ca vin sarbatorile si-or fi alte obiceiuri.Toate in caierul lor!

Santandrei si sf.Andrei in buna convietuire pe meleagurile noastre

Popor plin de contradictii.Frumos in contemplare si grotesc in experiente.Capabil de orgii culinare si nu numai,in post,dar evlavios si neclintit cand e vorba de litera Legii.Plin de credinta aducatoare de jertfa,dar ucigandu-si cu cruzime copiii.Crezand in minuni,dar negandu-l pe Dumnezeu in tot ceea ce face.Frate cu dusmanul si strain cu al sau.Crede in aceeasi masura in strigoi si-n sfinti.Posteste aspru cu stomacul si judeca,la fel de aspru cu mintea.
Credem cu tarie in aducatorul vestii bune pe meleagurile noastre,dar nu strica sa ungem cu usturoi cercevelele,hornul si muchiile casei de frica duhurilor necurate.
Pe 30 noiembrie se incheia anul dacic si incepea un nou an,asa ca petrecerile se tineau lant si taierea porcului era la mare cinste.Petrecerile erau udate cu vin din belsug,iar fetele insotite de o batrana isi aflau ursitul prin acte magice la fantana,cotetul porcului,la garduri si porti.Seara se incingea cel mai tare petrecerea,cu usile si ferestrele sigilate si mirosind a usturoi,ca nu cumva pacatele oamenilor(cei nascuti din incest,cu malformatii,sau al 3-lea ‘din flori’)sa-i transforme pe oameni in pricolici(duhuri rele).
Se bea covasa sau braga pentru belsug in toate(reteta nu-i atat de gustoasa pe cat arata numele:un terci din faina si malai,sau doar malai,lasat la fermentat o zi,apoi fiert…in care se adauga cateva felii de lamaie si apoi lasat din nou la fermentat).Se pune grau la incoltit si se urmareste cu frica-n san cat si in ce directie creste spicul,spre a se afla starea anului ce va sa se nasca din necunoscut.
Santandrei,divinitate deto-daca ramane in umbra petrecerilor dionisiace si preda locul mult ravnit Sfantului Andrei.
Cat despre Sfant,dragul meu ocrotitor,curajos cum n-am sa fiu eu niciodata,cu credinta-i arma si putere,ce-a stiut sa infrunte rautatea si neincrederea oamenilor cu speranta si bunatate…s-a nascut si-a trait saracacios in cele lumesti(Betsaida Galileii),dar a pescuit Imparatia si a intrat in vesnicile-i hotare,in Patras(Grecia),imbratisand moartea pe-o cruce in forma de x.Nu ne-a uitat nici pe noi si ne-a vorbit despre Hristos(acum 2000 de ani),lasand urme ce parca ne straduim sa i le stergem.Trupul sau inca imbratiseaza lumea pentru care si Hristos a murit,particele din el aflandu-se in Italia,Grecia si Rusia.
‘Cel dintai chemat’la misiunea de-a pescui oamenii(mai intai ucenic al Botezatorului) pentru Imparatie a fost urmat si de fratele sau,Petru.
Sfantul Andrei,model de barbatie intr-o lume confuza,in care nu mai stii cine ti-e calauza si cine calau,sa indrume inimile purtatorilor de’suflet barbatesc’,sa-i ajute sa afle Calea si sa-i imbarbateze in pastrarea ei!
LA MULTI ANI!

„Minunat este Dumnezeu intru sfintii sai,Dumnezeul lui Israel”
(Ps.67)

Superstitii la romani(2)


Foto:littlepainkiller

Ceasul rau,pisica neagra

Si pentru ca ne temem de ceea ce nu putem stapani,am ales sa vorbesc in seara asta de „micul viitor”,”mainele apropiat”,”ceasul urmator” si spaimele care preced nestiinta ce aduce ceasul,ora,ziua de maine…
Inca de dimineata,cu primul clipocit de apa peste fata obosita de vise neintelese,am vrea ca oglinda,in care ne aratam temerile fata de noua zi,sa ne descopere cate ceva din tainele zilei celei noi.Nu gasim nici un indiciu,asa ca,imbracandu-ne mereu corect,in ordinea bine stiuta,ca intr-un ritual prea de curand invatat,pasim pe usa casei cu dreptul.
Nu ne intoarcem din drum,ocolim drumurile taiate de pisici(negre) si ne pazim de ceasuri rele,caci ele ne tiuie in urechi vesti ascunse si nedorite.Atunci facem cruci urechilor si pazim cetatea de ceasul ce ne vrea pociti,bolnavi si suferinzi.Stapanii acestor ceasuri sunt duhuri necurate ce umbla mai ales noaptea pandind pe cei ce n-au somn si isi cauta ne-noroacele pe-afara;dar nici ziua nu-i salvata.Sperietura in urma trecerii lor poate imbolnavi sufletul si apoi trupul.
Astfel ca,dorind sa scape cat mai repede de napasta,cuferele bunicilor se deschid si de acolo ies la iveala tot soiul de descantece si prafuri,buruieni si par de animale nocturne.

Nu ma intrebati de descantece,sau cum se afuma parul de liliac pentru facerea de bine a speriatului,ca n-am sa va spun nimic.Nu de alta,dar parca va vad vanand lilieci prin paduri si pesteri si descantand afumaturi,buruieni si tample fierbinti,si nu vreau asta…
Tot ce va pot spune e ca romanul(si nu numai)de frica,recurge la tot soiul de blestematii,la acte ce-i pun sufletul in intuneric,doar de-ar scapa de intuneric…Si credeti-ma,principiul pe care este bazata magia ceasurilor rele „similia similibus curantum”,numai sanatos nu este!
Sa lasam ceasurile sa intre inapoi in orologiu si sa traim clipa,analizam mai apoi cum a fost…

Pana data viitoare,fiti superstitiosi cu masura,atat cat sa zambiti!

Superstitii la romani(1)


Foto:littlepainkiller

Si chiar daca,in popor,nu se pune inceput bun lucrului sambata…eu tot am s-o fac-nefiind superstitioasa,doar cu ceva aversiuni fata de 13,dar jur ca intemeiate!-,incepand sa va povestesc din superstitiile poporului din care facem,mai mult sau mai putin,parte.

Asa ca,purced la drum si va voi spune despre SAMBATA,ca:
-„sigur ca nu reusesti ce-ncepi,ca de ce-i sfarsitu’saptamanii?”(Ernest Bernea-Cadrele gandirii populare)
-considerata zi nefasta
-Sf.Sambata este conducatoarea mortilor,aducatoarea de nenorociri la casa omului,in credintele pre-crestine
-„femeile se roaga sa nu nasca sambata,ca se naste copilul ostenit,si ostenit va ramane toata viata”(Ernest Bernea,op.cit.),dar copilul va avea si un avantaj,acela de”a vedea stafiile” si de a nu fi atatacat de”strigoi si de moroi”
-dar,iata si o pata de lumina asupra sambetei:Maica Domnului trece in fiecare sambata”prin sanul lui Avraam”,unde cei de acolo uda cu lacrimile lor hainele Fecioarei;asa ca,sambata soarele trebuie sa fie pe cer,cat de putin,spre a usca hainele Fecioarei…

Pana data viitoare,fiti superstitiosi cu masura,atat cat sa zambiti!