Viaţă cu adevărat motănească

Cum e chestia aia: ”Viaţa e prea scurtă, numai că-s zilele prea lungi”? Eh, eu aş vrea s-o schimb şi aş zice că absolut totul trece fff repede că, abia reuşesc să mă dumiresc cum stă treaba cu schimbările produse. Aş pune cearceafuri pe toate oglinzile şi nu m-aş mai lăsa privită de nimeni. Nu vreau să văd nicio schimbare, nici măcar în ochii altora. Nu mă interesează, nu vreau să ştiu, nu mă ajută cu nimic. Cu toate astea, văd schimbarea în jurul meu. Nu pot îngheţa nici măcar în vis realitatea.

Norocel, era până mai ieri un ghindoc pielos, amărât şi fără ochi. Acum e o mândreţe de motănel, de 1 an(6 august). A supravieţuit tuturor previziunilor medicilor şi mi-a adus atâta bucurie. La câte ghiduşii face, la cât de calin este, la cât de mult îl scoate din lentoare pe Muşeţel, nici n-am cuvinte să descriu. De fiecare dată când face vreo nebunie, când are o poziţie greu de descris în cuvinte, când se cuibăreşte spre dimineaţă în unghiurile cele mai prietenoase ale mele, când sare după muşte şi ţânţari, când se sperie, sau când se plânge nevoie mare de ce i se întâmplă, când îi ţine isonul lui Muşeţel la foamea cea mare, când te lasă să-i tai unghiile sau când te împinge uşor cu lăbuţa când s-a săturat de mângâiat, dar niciodată nu muşcă, nu zgârie, nu te scuipă, nu se enervează…. da, de fiecare dată când se întâmplă astea, nu am timp sau n-aşajunge la aparatura cu pricina pentru a imortaliza momentele.

NoroNorocel

MuşiMuşeţel

Să-mi trăiţi, dragilor!

Echipa mea de bandiţi

În blăniţa lor se duc multe din tristeţile mele. Cum se mai iubesc ei, Doamne…

2012-10-30 12.00.57

2012-10-30 12.01.08

2012-11-09 20.52.01

2012-10-30 17.33.10

2012-10-30 17.25.05

2012-10-30 17.24.33

2012-10-30 17.24.21

2012-10-30 17.24.07

2012-10-30 17.33.02

2012-10-30 17.32.50

2012-10-30 17.32.53