timp (ne)potrivit

Sunt momente când am nevoie să închid ochii, (să) te îmbrăţişez şi (să) simt cum iese tristeţea din mine…

Cum ar fi?

Nu, nu-mi răspunde, e doar un exerciţiu de…elasticitate. Din când în când îmi întind oasele, deschid ferestrele şi sunt pusă pe stropşit praful afară…De câteva zile mi-a dispărut chipul din oglinda din baie…căci, oglinda nu mai e. O voi înlocui cu o viziune mai amplă a ceea ce putea fi!

Cum ar fi ca, de mâine să nu mai ştiu cine sunt, cum arăţi, că te iubesc, că am vise şi aşteptări, că…şi că… Cum ar fi? Ar fi disperare? Aş recurge la măsuri disperate? M-ai mai iubi dacă nu te-aş mai recunoaşte sau te-ai simţi uşurat? Ai avea ….grijă de mine?

sunt un om fără probleme, ai putea să juri…

.. ……

luminaţie

E aşa un fel de-a vorbi care te face să înţelegi dacă mai eşti iubită…sau nu.

foto

pentru că…

”pentru că mă ştii plângând/îmi spui te iubesc în gând”

Flashback

Am vrut să-ţi spun totul, la un moment dat, dar…m-am trezit…

exerciţiu de admiraţie

mi-e dor de…

what happened here?

Ai simţit vreodată îndoiala urcând pe vene până-n gât, umflându-l, făcând să vibreze coarda-n urlet mut? Să pocnească ochii-n lacrimi şi să ai o durere de tăiere-n stomac? Să ai pulsul unei maşini la turaţie maximă şi nu poţi respira de teamă ca nu cumva, cineva să oprească lumina şi să mori?

Să vrei să faci ceva, s-o arunci peste cap şi să faci incantanţii fricii ce-a intrat în vene, invers mersului sângelui şi-a răcit picioare? Să dai de pământ cu mâinile care tremură şi să faci din ele pietre pentru propria ţeastă care judecă anormal?

S-a întâmplat vreodată să nu mai judeci normal, să pierzi repere, să ţi se întunece raţiunea, să nu mai cauţi ieşirea nici dacă e în faţa ta?

Ţi s-a întâmplat ceva din toate astea?

Dacă da, atunci înţelegi de ce, din păcate, mintea şi sufletul nu trăiesc situaţia simultan!

Am fost eu neînsămi, pentru atâtea momente, am pierdut speranţa cu aceeaşi repeziciune cu care am recăpătat-o pe mai nimic. Am trăit un iad conştient, pe zi, în mişcare, de faţă cu alţii- nimeni neînţelegând ce se petrecea dincolo de epiderma ce refuza să facă grimasele durerii. Să ţii totul în tine, pentru că nu eşti obişnuit cu spectatori, e un iad de neînchipuit.

Dacă reuşeşti să convingi somnul să vină…oricât de puţin ar sta…eşti salvat!

Dacă ai simţit asta, înseamnă că ştii că îndoiala te ia cu rău de la stomac şi îndoaie situaţia până la dispariţia verticalităţii. Te fac mic, umil, împăturit, pliat, şifonează, colţureşte, urâţeşte… Te îndeamnă, cu obiecte contondente în coastă, să pui întrebări şi să aştepţi răspunsuri. Orice, dar nu întreba! S-ar putea să primeşti răspunsurile, pe alea pe care nu le doreşti…

Intuiţia? Zero barat! E exact ce crezi!

Să dea Dumnezeu să nu (mai) simţi niciodată ÎNDOIALA!

Adaugă titlu aici, care vrei, eşti liber(ă)- rezoluţii de vară! (1)

M-am gândit aşa: e greu să-ţi faci lista rezoluţiilor de sfârşit de an, iarna. Nu crezi? Iarna: frig, umezeală, iar frig, haine multe, creier îngheţat, dorinţe puţine şi arzătoare, cuibăreală multă, vise de sărbători, adrenalină în cupe cu vin roşu… Cine are mintea limpede să ştie ce-şi doreşte în orele alea puţine de lumină, alea multe de frig şi întuneric, fricii de frig şi insomnii răcoroase? Că, doar nu stai la serviciu să scrii pe un colţ de hârtie ce şi cum ai vrea să fie în anu’ ce vine. Nici timp de reverie nu prea ai, că atunci când e…se numeşte somn, că deja-i noapte. Hai, zii că nu sunt eu nebună şi mi-e căldura prea fierbinte pe piele?! Aşa că, n-ar fi mai bine vara să ne concentrăm pe ceea ce vom face peste 6 luni? E timp, nu sunt constrângeri şi, mai presus de toate, avem timp să ne răzgândim. Doamne, cât de speriaţi suntem că poate am ales greşit, pripit sau….forţaţi de împrejurări. Mai reparăm din…dorinţe, aş zice! da, nu-s toate bune. În afară de dragoste, pe bune dacă mai contează altceva! Stai, nu te pripi să spui ceva….mai sunt şi altele, pe lângă dragoste, dar se includ…

Crezi în semne? Eu, nu suficient de mult, cu toate că unele mă mai dezechilibrează, mă ameţesc, mă tulbură… Ieri am aflat că o parte din viaţa mea- ce-i drept, stocată prosteşte în telefon-, nu mai e! Am fost resoftată, pentru că nu am crezut suficient de mult că mi se poate întâmpla asta şi să-mi fac o copie pe Cloud. Cât de încrezătoare pot fi? Fotografii de suflet, agenda telefonică, unele parole….Câtă naivitate! Dar, nu, vara am timp, timp de (răz)gândire!

Va trebui să am vise realizabile de una singură, nu? Cum ar fi să mă plâng că, ştii, n-am putut duce la final x sau y treabă pentru nu ştiu cine mi-a tras clapa, nu ştiu care nu m-a ajutat sau nu ştiu cum mi s-au pus beţe în roţi?!

Hm….ar trebui totuşi să-mi dau un răgaz limitat de gândire, nu? Să zicem, de acum până în octombrie, nu? Cu îndeplinirea din ianuarie, normal…Ce fac lunile noiembrie şi decembrie? habar n-am, să zicem că aduc minime modificări de formă rezoluţiilor! Ia să văd, să fie un jurnal, o listă pe uşa frigiderului, o listă pe tabla magnetică din dormitor, post-iu-uri pe uşa de la intrare? Sau, ceva pe laptop? Sau pe computer? Să folosesc tabelta, că-i mai…”portabilă”? Sau să am o notă pe telefon? Grea decizie…Ca să nu mai spun de culoarea cu care voi scrie, fontul, scris de mână vs. de tipar? Paranoia e la ea acasă când e vorba de decizii, iar balanţele ar trebui să ştie despre ce vorbesc. Babă din-aia sâcâitoare, care se câcâie şi se mâcâie, când decizia se prezintă clară şi deplină în faţa mea! :((((((((( Na, că mă mai apucă şi depresia. Aia de trecere! Nu-s eu din genul oamenilor care se bucură la propria zi de naştere, la Revelion….mă întristează trecerile.

Revin…