Normalitatea durerii în matematică

Foto: TrixyPixie

Sunt momente când matematica primară nu mă mai ajută.Nu-mi mai ies exerciţiile făcute în tăcere noaptea,la lumina lămpii cu gaz.Ceva nu iese.Calculul mental nu mai reduce nici măcar la absurd.În situaţii din acestea lăsam totul baltă,închideam lumina şi îmi impuneam tăcere absolută în aşteptarea rezolvării.Venea mereu în somn.Mă ademenea foaia albă.Acum?!Nici vorbă!

Îmi plăcea să cred,până acum,cât mă chinuia calculul probabilităţilor,că evenimentele implicate  în operaţii sunt uneori independente sau echiprobabile.Ce să vezi?!Ele sunt condiţionate iar câmpul lor de luptă în mintea mea e mai mereu asociat unui fenomen.Apoi totul intră în dispersie.Mi-e teamă să mai fac scheme(altadată îmi ieşea ce îmi puneam în minte),mai toate sună otrăvit.

Îmi recunosc limitele.Bine,de cele mai multe ori.Sunt şi în stări opace,când nu văd nimic,dincolo de ieri.Dilema în care mă aflu nu mă lasă să respir!Limitele mele sunt laterale,uneori co-laterale,mă fac statică.Am amplificat atât de mult totul încât am acum produs de limite.Totul creşte exponenţial.Şi stugeronul era aşa de bun.Ventila şi-n locurile întunecoase.

Problemele se înşiră.Iar aţa nu e subţire.Le ţine pe toate.Au devenit şiruri.Iar de departe par mulţimi.Porci n-am,să le indic drumul spre mare,iar căderea să le fie zgomotoasă.Bine că mulţimea are margini,iar cea inferioara e unică.N-aş fi suportat cleştele strâns al de-şirului.Atât de rar îndeplinesc condiţiile!!!!

Încă mă gândesc la unicitatea asta inferioară!!!Întotdeauna au fost la mijloc un minorant şi o majorantă….

Acum mă simt vecină cu axa reală…şi nu-mi pot lua mintea de la tot ce ne-am promis că ne aşteapta!

Anunțuri

11 răspunsuri

  1. Mi-a venit în minte versul de mai jos
    „luna moale,
    Sfiicioasã şi smeritã şi-au vãrsat razele sale ;
    Unde-ajung par vãruite zid, podele, ca de cridã,
    Pe-unde nu – pãrea cã umbra cu cãrbune-i zugrãvitã.
    Iar de sus pân-în podele un painjãn prins de vrajã,
    A ţesut subţire pânzã strãvezie ca o mreajã ;”

  2. minunat! 🙂

  3. Încearca niste simplificari, solutiile se întrezaresc dupa aceea.Nu-ti mai ridica nelinistile la puteri necunoscute.Oamenii sunt limitati dar iubirea nu poate fi asemenea.Si totusi iubirea se gaseste în noi.Ceva nelimitat cuprins în ceva limitat.Cum este posibil? Neputintele ne marginesc, mintea se obtureaza si nu ia toate posibilitatile în calcul.Matematica are multe socoteli de dat.Ea nu raspunde nici azi întrebarii lui Socrate, „care unu se aduna cu celalalt…”
    Singura explicatie pe care am gasit-o potrivita întrebarii mele a fost ca, nu stiu cum,dar cumva, atunci cand iubim nu mai suntem oameni,suntem altceva.Regret ca nu-i nimeni sa-mi arate daca am dreptate sau unde gresesc. În clasele mai mici, cand nu reuseam sa rezolv anumite exercitii, gaseam raspunsurile la sfarsit.Poate în apropiere de cuprinsul altei carti se afla si cele pe care le cautam acum…

    • Nişte simplificări?Poate reduceri la absurdistan.Altfel nu pot gândi în hopuri şi-n perioade de timp lipsă.Sfârşitul nu-i aici…nu poate fi aici,nu vreau să fie aici!

  4. Matematica pentru mine rămâne un mister iar nota 7 este maximul pe care l-am atins anul acesta , nu ştiu ce-o să fac în viaţă din moment ce ştiu doar să pun condiţiile de existenţă , când vine vorba despre rezultat , niciodată nu mă încadrez în interval ..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: