Cum(va)…

oare cum se transformă trecutul în trecut?

2017

atât de puțin până departe…

Mai știi cum arăt?

Ultit

Și când nu apare scris nimic aici, scriu. Mereu, abundend, complicat.Am avut o perioadă- scurtă, ce-i drept-, când aveam impresia că sufăr de o gravă problemă de coordonare a proceselor psihice. Uitam cuvinte, frazele erau fracturate, nu mai făceam corespondențe…Credeam că moștenesc suferința mamei, de la care, încă, nu am scutire permanentă….

Ce s-a întâmplat, totuși? habar nu am. Am revenit, ca dintr-un vis, fără să știu cât a durat și ce s-a întâmplat cu mine.

Văd că scriu din ce în ce mai rar pe aici, cu toate că scriu, invizibil, tot timpul. Nici jurnalul nu-l mai țin.

Posibil să încep să mor, sau poate…să trăiesc puțin…

 

 

13 aprilie- 6 ani

mănânc pe furiș în miez de noapte

e parastasul de 6 ani

descompunerea e vizibilă

memoria a format un strat seros

odihna nu s-a produs

aștepâi degeaba schimbarea mea

morții nu reacționează

 

fiind post, parastasul nu conține

nimic anima(lic)

 

Amin, Doamne!

necesitatea durerii

Abia cănd sunt imobilizată îmi dau seama cătă fericire trăiam când puteam merge. Nu-mi dădeam seama…

Aş vrea să (re)învâț marile-mici bucurii. Cât mai am timp…

suntem UNA

cuvintele ne trăiesc pe toți. intră dintr-o gură-n altă ureche, până sunt rostite și auzite de toți.

stările care-au trecut pe la tine, au poposit și pe la mine și-au făcut ocol lumea-ntreagă. nimeni n-a scăpat netrăit.

gândurile avute de mine, le-ai avut și tu, și mulți înaintea noastră. n-a scăpat nimeni din malaxorul minții.

problema e decalajul! când unul crede, altul renunță, când unul speră, altul neagă, când unul e, altul nu e.

aș modifica schemele, aș umbla la parametri, de-aș nimeri exact…

 

?

Cum vezi lucrurile din lăuntrul întâmplărilor? Să fii în rând, în canoane, în grații, în toate cele ale normalității? De la mine, de dincolo de gard, lumina bate altfel…. Doare!

Puteam și eu să văd(măcar) dincolo de zid. Nu mai am nici asta…