Dar din dar se face leapşă

Pornită de la Daniel, primită de Vlad de la Pinky şi dată de Vlad mie, leapşa asta se cere onorată. Îmi voi lua bobârnace pentru că-l ţin în standby pe Bogdan cu Guest Post-ul lui, dar îmi asum riscul. Bogdane, vineeee, e deja scris în minte, mai trebuie să-l tastez!

Cum ziceam, leapşa e un fel de ştafetă n luată k. Iar dacă e de joacă, de ce nu. Las faza că leapşa ar fi mama iscodeniilor, că moare ca pisica de curiozitate de una, de alta şi satisface curiozităţi. Păi e frumos să las oamenii să se uite pe gaura cheii? Nu e. Ia să vedem ce spun întrebările:

Cam câte bloguri citești într-o săptămână? Unde le găsești?

Vaaaaaaai, aici m-aţi prins! Foarte puţine. Cele la care sunt abonată, imediat cum apare un articol nou- îmi vine notificare pe e-mail. Apoi, mai am curiozităţi de genul: ce-o mai fi scris X sau Y?! Dar atât. Am o oboseală a textului pe ecran. Între multe siropuri, texte anodine şi vip-uri neînţelese de mine şi texte scrise de amorul timpului pierdut, găsesc prea puţine texte care să mă intereseze. Nu vreau literatură, nu vreau lături politice şi nici limbaj copilăresc la oameni maturi…aşa că, citesc cărţi. Sună nasol pentru un blogger(aşa cum îi spuneţi voi), eu nefiind blogger, ci doar o deţinătoare de jurnal al stărilor; dar n-am ce-i face. 

Cum știe un blogger că l-ai citit?

Destul de simplu. De obicei las o vorbă, două, sau arăt că-mi place apăsând butonul magic, sau îl împărtăşesc şi altora. Nu ştiu cât de important este că l-am citit, cât faptul că mi-a plăcut sau nu… Hm?

Dacă tu comentezi la un blogger, te aștepți ca și bloggerul respectiv să comenteze la tine?

Eu comentez articolul, nu blogger-ul şi nu aştept nimic. E adevărat că se crează o legătură între cei care se aseamănă şi se adună la o vorbă scrisă; dar foarte bine, plăcerea poate să fie doar de o parte, iar în cealaltă să fie….lipsă! Comentariile acelea gen ”mi-ai comentat, e frumos să zic şi eu ceva la tine” nu le apreciez. Şi se observă că nu le agreez, din răspunsurile pe care le dau.

Ce bloguri nu citești?

Cele  care nu mă ademenesc de la primul articol pe care-mi cad ochii. La fel fac cu cărţile(max 10 pag), de ce-aş face altfel cu scriitura electronică?! Cele de pink literature, cu siropuri diabetice şi optimisc american dat în răscoale, cele serios politice, cele de bârfe de tot felul, cele în care oamenii au articole din ţşpe mii de domenii(de parcă s-ar pricepe la toate), cele de sfaturi de toate felurile(nu din alea bune, ci din alea firoscoase, care se vor academic înalte şi au mereu ultimul cuvânt), cele care denigrează în orice fel(omul, culoarea pielii, religia, străinii, etniile), cele forţat liberale şi îngăduitoare până la nivel de exagerare cu minorităţile de orice fel.

Cum îți recompensezi comentatorii de pe blog?

:)))))) Asta-i tare! Nuci şi mere, covrigei tari de spart dinţii în ei, nişte ţuică şi pastramă de oaie. Vrea cineva desert?

Nu merg pe principiul pedeapsă/recompensă. Ce, comentatorii mei sunt nişte căţeluşi care-ş aşteaptă osişorul? Nicidecum. Aşa că, fiecare comentează cât vrea, unde vrea, se opreşte când consideră şi….atât. Răsplata în ceruri! Iar ca să cunoaşteţi cum raţionez, ar fi cam aşa: eu nu mulţumesc pentru comentarii, nu aştept laude, nu implor like-uri, tocmai de aceea, eu nu-mi distribui articolele pe niciunde.  Eu scriu în primul rând pentru mine, dacă cineva se recunoaşte în stările mele, numa’ bine- suntem fraţi de bucurii şi suferinţe, putem merge împreună mai departe. Eu sunt ”acasă”, cine doreşte să mă viziteze o poate face. La fel cum eu vizitez pe cine-mi place, fără să aştept nimic în schimb. Nu cer voie ca cineva/ceva să-mi placă. Cam atât! 🙂

Cu motanul în braţe(venit la nani) vă dedic o melodie(nu-i aşa că Vlad seamănă cu Byron? :P) şi vă rog să mă iertaţi dacă ceea ce am scris nu se ridică acolo, ….unde n-am ajuns. Să fiţi iubiţi!

Şi pentru că e leapsă, eu zic să o pocnim pe Alina(ia să văd pe blogul ei dacă i-a dat-o altcineva), nuuuu, gata i-o pot da 😛

Mulţumesc, Vlad! 🙂

Când Van Gogh mă/te invită la o cafea

A fost frumos. Am uitat de timp, mi-am agăţat foamea în scaun până a urlat la mine, după atâtea cuvinte pe burta goală. Mi-am hrănit aşteptarea cu amintiri, cu imagini desprinse parcă dintr-un viitor apropiat. Mirosea a iarnă, şi undeva parcă era atmosferă de colinde şi de aburi de cafea. Am mâncat nesperat de bine. Mai lipsea cana cu vin fiert. Nu se cădea, însă.Van Gogh nu era prezent. Plecase să-şi aline rana de la ureche. Eu am rămas să-l aştept. Au rămas şi ceilalţi.


Celelalte le puteţi vedea pe Semne Bune!

‘Uitare’ şi ‘râs’ preţ de-un concurs

 

Am participat în joacă la un concurs haios al celor 3fmi.Şi le-am povestit ce carte mi-a luminat copilăria…Le mulţumesc pentru premiu!Neaşteptat locul meu printre câştigători…

Milan e premiul.Mă apuc de citit.Spre să-mi fie spre râs,nu şi spre uitare…

Am să mă pun pe râs ca să nu mă prindă uitarea….am vrut să spun citit!

Scrib(oficial)de-o zi…VII


Foto:AdLiterra

Undeva,aproape de finalul celor 4 ore de scribalit,Mario ne cere sa descoperim „persoana”din spatele cuvintelor:
„in spatele cuvintelor ma aflu eu”(exercitiu de creativitate 2)

Azi eu sunt Verb
Cuvantul,care ma tradeaza
de cele mai multe ori,
azi l-am determinat
sa ma exprime.
Vreau
timpul trecut din noi.
Am
puterea de-a face
ce visez.
Cunosc
in parte si
visez intregul.
Cred
cat ma tine fibra.
Colorez
viata in culorile toamnei.
Savurez
fiecare clipa,
ca pe inceput.
Simt
oamenii ca fiind
eu insami.
Dor
toate cuvintele
ce ma denumesc.

Scrib(oficial)de-o zi… VI


Foto:AdLittera

Ne continuam fumurile de mari scriitori(in devenire) cu un exercitiu de creativitate…cu tema„sistem solar fara soare/ceva fara axa/esentialul care lipseste” si sa divagam pe tema….
Mario se uita la vacutele de pe pereti…sau de unde era el,vedea elefanti si girafe?!

Si,asta a iesit… :

Omul.Se trezeste in dimineata de ieri si uita de ce s-a nascut.Memoria e undeva in trairile pe care le-a uzat fiind prea constient.Nu stia ca va exista un timp,dincolo de timp,in care el nu va mai putea cunoaste,stii,visa de ce e”aici” si de ce merge”acolo”.
Se priveste in oglinda si nu vede in argintul ala conglomerat nimic de care sa se lege.Nici un arbore genealogic nu il revendica.Nu seamana cu nimeni,nu se doreste al nimanui.
Sa ia totul la ghicit e ca si cum s-ar distra cu lucruri mult prea importante.
Incepe monologul,care se vrea tratament.Cine sunt?Ce vreau?Unde merg?In ce cred?Observa cu stupoare ca in clepsidra nu mai e nisip de ajuns pentru el,l-au consumat deja calicii dinaintea lui.
Chiar,de ce isi pune toate intrebarile astea?Nu are sens.Va stinge lumina si spatiul se va comprima si il va presa sa gaseasca un raspuns in lumea de dincolo…de gene.
Genele astea!Stia ca-l vor trada cand timpul isi va fi consumat trairea!

Scrib(oficial) de-o zi…V

Ca sa mai dezmorteasaca atmosfera(cred!),Mario propune sa ne descriem colega/colegul de vis-a-vis in culori inedite,chiar daca il smulgem din realitate si-l luam cu noi pe taramuri de basm…
Eu o aveam in fata pe Raluca,adica ea:


Foto:Ciprian(AdLittera)? 😛

Si a iesit asta:

Sta zambitoare in fata mea,cu parul cret ca o valtoare ce acopera un vis razlet cu pantofi moi,ca blana motanului meu.Asteapta,ca si mine,acelasi tramvai sa o duca acolo,in casuta aceea mov de pe aleea cu castani,la nr.2.Iese mereu val-vartej din casa,grabita sa duca la indeplinire sarcinile ce-o fac mai fericita cu fiecare pas.
Cateodata o vad la bratul unui tip inalt,brunet,mereu acelasi,care-o face sa para atat de mica si de protejata in bratele lui.Sporovaiesc mereu,pana cand eu o iau pe alt drum,si-i pierd din ochi.
Imi imaginez ca e pictorita si ca-i este plina casuta de margarete proaspete,in fiecare zi.Diminetile isi savureaza ceaiul mate,in papucii ei moi ce imita cozi de pisici artagoase.Isi incepe lucrul dupa multe incercari,in care schimba gusturile din farfurie.Mananca paine prajita cu dulceata de nuci,bea cafea cu aroma de rom si citeste scrisorile inca neexpediate…Penelul ii asteapta voia in mana dreapta…ziua e incarcata de lumini si umbre.
Mereu o vad dimineata…Cum o fi seara?Cand frigul se lasa si salul ii imbratiseaza umerii si-i acopera temerile…
Ce picteaza ea?

Scrib(oficial) de-o zi…IV


Foto:AdLiterra

Pauza din nou la Has-Has…amuzament si portia de fum si de vorba”fara tema”,apoi un exercitiu de motivatie(observase Mario,poate,ca avem nevoie!).Tema?As vrea sa scriu despre….Timp?Foarte putin,nu stiu 3-4 min. :)))))))

As vrea sa scriu despre mine intrand in lumea pe care mi-a faurit-o Tatal la inceputul lumii.Sa intru in pielea mea ce uneori se strange sau se lasa in functie de vremea de afara.Nu stiati?Sunt meteosensibila!
Sa scriu despre mine,traind in alta lume,pe care o inteleg si care imi zambeste in timp ce-mi deschide usa.Iar tu sa fii acolo,in timp ce scriu…si sa-mi deschizi usor ultimul bumb al camasii de noapte ce-mi sugruma visele ce au ajuns in gat.Si sa ma saruti pe gat de noapte buna.Si sa citim de dimineata ce am scris;ca asta ar insemna ca s-a petrecut.Ca prezentul din viitor a devenit trecut,iar dorintele mele sunt viata!
As vrea sa scriu,si cred ca deja ar trebui sa incep.