Un fel de ”Scoală gazdă bună”, că-i ziua ta…

Să fie amintirile mai călduroase iarna de mă cuibăresc atâta-n ele? Sau aşa mi-s eu mai cu trecutul, mai ca babele, mai cu ştergarele udate-n lacrimi? Merg afară să iau o porţie de frig şi de zăpadă-n faţă, poate s-or estompa umbrele, poate or intra în casă înaintea mea! Apoi am să aerisesc…Ah, nu să le scot afară, ci să le împrospătez! Când o să vreau să uit, voi anunţa, voi striga, voi trâmbiţa, sau pur şi simplu…mă voi stinge!

La mulţi ani, Românie, oriunde te-ai ascunde!!!!

Anunțuri

Shana Tova Umetukah 2014(5775)

Să citim asta!

Că tot am fost de curând la Efes…

Dacă în vest, drumurile duc(eau) la Roma, în Răsărit, unele dintre ele duc(eau) la Efes. Din fericire, Roma a mai rămas piatră pe piatră, pe când în Efes pietrele s-au încăpăţânat să rămână în munţi(marea majoritate). Drumul lung, anevoios prin încăpăţânarea şoferilor şi-a regulilor inexistente(de orice fel), mese luate în goana roţilor şi-a femeilor îmbrobodite cu plictiseală şi praf combinat cu o căldură ce ardea…şi sângele.

Dar nu vreau să povestesc nici cât de frumos şi plin de întâmplări a fost, nici de praful călcat de mine, ci de sfinţii protectori ai celor ce au insomnii- cei 7 sfinţi din Efes! Ei sunt sărbătoriţi pe 4 august, dar cum insomnia nu-mi dă pace, postarea va apărea pe 5!

Sfinţii Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin au trăit în vremea scurtei şi sângeroasei domnii a împăratului Deciu(nu-s bună la ani, aşa că undeva pe la jumătatea secolului III, d.Hr.). Ei erau soldaţi şi fiind creştini, nu participau la petrecerile păgâne date de împărat, ba chiar se rugau pentru eliberarea şi mântuirea creştinilor torturaţi. Dar, ce, puteau face asta prea mult timp? Mneaaaah, neastâmpăratului împărat îi stăteau ca suliţele în ochi creştinii îndărătnici, şi cum avea iscoade, a pus să-i fie aduşi spre judecată. Cei şapte aflând, s-au ascuns într-o peşteră. Împăratul pentru a nu fi mai prejos, a pus să fie zidită intrarea, frecându-şi de acum mâinile la gândul morţii lor prin lipsa de aer….cine se mai gândea la mâncare?

În timpul ăsta, s-au întâmplat două lucruri minunate: Dumnezeu a adus un somn adânc peste bărbaţi şi cca 200 de ani au fost în adormire, iar doi creştini au scris pe două table de plumb viaţa sfinţilor şi le-au aşezat lângă pietrele care închideau peştera.

În cei 200 de ani de adormire, s-au succedat în Imperiul Roman tot soiul de împăraţi, unii creştini, alţii îndărătnici şi răuvoitori. Aşa că, în vremea lui împăratului Teodosie, Dumnezeu a hotărât să facă minunea trezirii sfinţilor din peşteră ca răspuns la rugăciunile lui, referitoare la adeverirea învierii morţilor. Disputa din acele vremuri era aprigă, dar şi mai puternice erau credinţa şi rugăciunile împăratului.

Nu vă imaginaţi acum că Dumnezeu i-a înviat înainte să deschidă peştera. Cum ar fi fost să se căznească să dea pietrele deoparte?! N-au putut ei cu 200 de ani în urmă, dar acu’….Cum Dumnezeu face minuni absolut în natura lucrurilor, pietrele au fost date deoparte de nişte păstori, care le-au folosit la construirea unui ţarc pentru oile lor. Nimic mai simplu şi mai natural. Atunci, sfinţii s-au trezit din somn. Ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, unul dintre ei, Iamvlih, a mers să cumpere pâine. Cum o fi să ai o foame de 200 de ani? Numai că, memoria sa era oprită în trecut, aşa că nu şi-a pus problema că pleacă cu monede din timpul lui, iar timpul actual era…al altei monede. Totul era schimbat, case, uliţe, porţile purtătoare de semnul crucii, portul oamenilor…Iar vânzătorul din târg l-a suspectat de posesia unei comori, văzând că plăteşte pâinea cu monede cu chip străin pe ele. Cum Iamvlih a povestit de unde îi are, oamenii s-au repezit în peşteră după comoară. Au aflat şi tablele de la intrarea în peşteră, iar misterul s-a elucidat. Împăratul Teodosie aflând de minune, a venit în grabă să se închine sfinţilor, iar credinţa în înviere a prins putere.

Minunile ţin 3 zile, nu? Ca să te obişnuieşti cu ele şi să nu cumva să fi în capcana unei iluzii- până şi iluziile te părăsesc în 3 zile?! Eh, sfinţii de care vă povestesc au rămas în viaţă timp de o săptămână, după care au trecut în cele ale firii, adomind în Domnul. Cum împăratul nu dorea să treacă neobservată această minune, se gândea să-i ia din peşteră şi să le pună trupurile în racle de aur, marcând solemn momentul! Dar, aş, să vezi sfinţi dorind luxul?! S-au înfăţişat frumuşel la împărat în visele-i confortabile şi i-au dat de înţeles că trebuie să-i lase unde au fost găsiţi, în peşteră.

Dacă nu vedeţi legătura dintre sfinţi şi insomniile voastre, nu vă temeţi, nu veţi dormi 200 de ani pentru o trezire de o săptămână, cum probabil aţi gândit! Nuuuu! Rugăciunile către sfinţii din Efes aduc somnul când te aştepţi mai puţin(nu pe stradă, sau la serviciu, nu vă mai gândiţi la prostii!), înainte ca cearceafuri albe să ne spitalizeze….

Sfintii sapte tineri din Efes

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne dă-ne somnul spre odihnă!

P.S.: sper să am insomnia să povestesc şi despre mărturiile şederii Maicii Domnului în Efes. Dacă or îngădui sfinţii… 🙂

Azi, cerul a plâns şi pentru tine, Mircea…

Un prieten drag s-a dus la Domnul, după o grea suferinţă. Azi, când cerurile s-au deschis, lumina a pogorât, Sfântu’ s-a născut….Mircea a plecat. Drum bun, prietene! Vocea ta caldă, zâmbetul tău larg şi inima ta bună să vorbească despre tine! Cu toate că învăţ să accept moartea, nu pot să nu fiu tristă. Mă însingurează lumea asta…

10513511_661715063910709_5918062529485774169_n

Dumnezeu cu tine şi nimeni împotriva ta!

coincidentia oppositorium

Ce să caute bunătatea, sfinţenia, credinţa la mine în vizită? Oare nu văd ele cum sunt? Oh, nu, n-au sosit singure, ci împreună cu părintele Arsenie Boca, la fix 2 ani de la ”minunea mea de la Prislop”. La fix doi ani de la Prislop, şi la un an de la vederea cu Învierea din cutia poştală, o colegă îmi oferă direct o fotografie cu părintele Arsenie Boca. Să spun că nu mă prea cunosc cu respectiva doamnă, că am văzut-o de cel mult 3 ori? Să mai spun că mi s-au tăiat picioarele, nu mai aveam cuvinte, iar lacrimile au fugit din ochi învinse de gravitaţie? Să mai zic? Nu mai zic…

-aceasta era/e fotografia-

memento

La mulţi ani!

Mai e puţin…

încă e timp de sărbătoare

După Viena, mă adun greu. M-am împărţit în mii de bucăţele şi m-am uitat acolo, cel puţin o perioadă. Mi-am lăsat sufletul în biserici, paşii pe caldarâm, privirile prin muzee, stomacul prin taverne, plăcerile prin cofetării şi librării, mirosurile prin parfumeri, pe străzi şi prin case…am mai rămas doar cu un pic de minte! Iar ca nu cumva să-mi pierd şi bruma de minte rămasă, voi încerca să-mi transform, cât de curând, amintirile în imagini!