Delirium

Cândva ziceam să-mi fac un ”caiet de vise”. Nu mă pricep la interpretări, mă interesează doar ce-am visat şi cum am simţit…interpretările se desluşesc singure, în timp.

De câte ori nu m-am trezit cu inima în gât, în miezul nopţii, fleaşcă de transpiraţie, cu frica cât caru’! De câte ori nu mi le-am mai amintit, imediat după ce m-am trezit, sau cum mi le-am amintit pe altele ani de zile… Nu te crede nimeni când le spui, şi nu cu titlu de glorie, că ai vise premonitorii sau ”cu sens”. Că am visat lucruri care s-au întâmplat, se întâmplau în timpul ăla sau mai încolo, sau aveam ştirea unor lucruri ascunse mie…nimeni! Da, sunt o şarlatană! Îmi permit să pierd calciu în timpul groazei din vis, să mă trezesc în sudoare rece şi în tremurături, îmi permit să fiu de râsul lumii dacă povestesc ce-am visat. Ştiu, n-am simţul ridicolului, mi s-a mai spus. Nu mă adaptez.

Crezi că eu vreau să visez…aşa?

Şi, totuşi, să-mi fac caietul ăla? Să mai scriu din trecut…?