Nu, nu, nu….Muşeţel nu ar fi procedat aşa!

animallove

Asta în cazul am putea învăţa ceva de la ele, în cazul în care am putea descifra mesajul şi în care codul ne-ar folosi la ceva…

Sursa: Gândul

Şi încă asta nu-i nimic pe lângă ce mi-a arătat Mon:

 

Îţi mulţumesc…

(M)-am trecut de aici (din)colo

Început de an civil. Nimic mai obişnuit, facem asta o dată la 365 de zile. Cu variaţie uneori de 1 zi. Se mănâncă mult, se caută noduri în papură, sau în sorcove, se pun dorinţe peste măsură, se aplaudă, se goneşte la petreceri, se fac urări din sufletele altora-din cărţi-sau din gol, se fac toate cu grabă, se îmbracă bluzonul cel mai cel şi totu-i lucios ca de sărbătoare, curăţenia străluce a mulţumire, totul are funde şi nimic nu mai rămâne de făcut. Cât durează totul?! Poate cât ţine genericul….orice generic!

Undeva, lângă bradul ros tacticos de Muşeţel, număr globurile rămase întregi. Anul ăsta n-am apucat să pun trenuleţul în funcţiune. Muşeţel nu are încă carnet, iar în munţi a nins, aşa că e periculos oricum…. Recunosc că nu am răspuns la multe mesaje, pe telefon. Îmi cer iertare! Mi-e aşa…nu ştiu cum… Trebuia să reacţionez la momentul potrivit, acum deja e târziu! Ecranul  tactil al telefonului a înţeles că e musai să-mi joace feste, aşa că m-am lăsat păgubaşă. Am şters de prea multe ori litere ce se băgau în mesajele mele. Apoi, pe vremea când se buluceau în telefon, eu eram cocoţată în vărful patului cu un camembert cubuleţe şi-o sondă de cinzano gran dolce fiind în transă pe melodiile lui Grigore Leşe( la petrecerea lui Dinescu). Urările de la cei dragi chiar le aştept, dar ce caută în telefonul meu acelea de la ne-prietenii mei? Complezenţă? Sau doar m-am înţepenit în listele celor care m-au vorbit atât de mult de rău încât nu mai existăm unii pentru alţii? Poezele în 3 peri rari. E şi asta o formă de neuitare. Mda.

Miezul nopţii. Zgomote mari, cu care oamenii îşi sperie propriile frici, crezând că atrag binele şi alungă ghinionul, luminând cerul cu focuri efemere, spărgând farfurii-sticle-pahare şi alte chestii de prin casă, dansând chemând ninsoarea, simţând brusc fiorii telefoanelor de la miezul nopţii, benchetuind pe la prieteni ca să mai uite de ale lor. Unii chiar au sfidat programul şi prin pereţii sensibili la noctambuli am auzit maşini de spălat pe programul de stoarcere. Eh?!  În afară de peştele din farfurii pentru a te face mai uşor în anul ce vine, de veşmintele roşii sau argintii care te cotropesc cu iubire în viitor, de masa îmbelşugată menită să fenteze criza grozavă indusă de mai-mari, de casa luminată pe gratis de Renel sau de banii şi dulciurile ce aşteaptă sorcovarii masculini să calce bătătura( chestie de ying şi yang…. de gol şi plin, de atragerea de energii pozitive şi de riturile de trecere), casa trebuie să strălucească de curăţenie…tot anul va depinde de noaptea asta! Nu?

Nu am decis nici anul ăsta, cum n-am făcut în niciun an, să sperii duhurile anului nou cu zgomote, cu bătăi în tobe, cu ritmuri africane şi nici să-l înnec în zemuri, lichide şi licori colorate, n-am avut de spălat urme de nici un fel sau miros, nu m-am îmbrăcat altfel de cum fac noaptea-pijamale, n-am mâncat noaptea, n-am fost în stradă, nu mi-am dorit nimic special faţă de orice altă noapte din an. Da, sunt de pus la stâlpul lapidării! Am să pun programul şi am să pun la dispoziţie şi pietrele!

Am liniştit motanul speriat de zgomotul ameţitor de dincolo de ferestre, care a ales mai apoi să doarmă sub canapea, apoi am încercat să adorm. Şi atât!

Ah, a mai fost şi concertul de la Viena! De ascultat cu ochii închişi, învelit în pături groase. Ceea ce am şi făcut!

Al doilea ah, promit că şi ultimul în postarea asta, mi-a venit un gând/idee/presimţire(nici nu ştiu cum să-i spun) trăsnet în noaptea dintre ani…. dar nimic de povestit acum, poate mai târziu!

Acum, când scriu ascult Andrieş ”şi dacă, ce dacă?”…

Aşa, de (Moş) Crăciun

Nu mai aştept pe Moşu’-n pijamale, nu-mi mai spionez mama cum pune cadourile în ghetele de la uşă şi cum se sfădeşte cu tata care mai mereu făcea gălăgie şi deconspira secretul, nu mai am dorinţe măreţe… Le las copiilor pe toate! Acum e mai plăcut să-l ajut pe Moş cu pregătirile. De dorit îmi mai doresc (recunosc) câte una-două, aproape secrete, întotdeauna ştiute. Ziceam noi odată că de câte ori spui ceva eşti încercat să demonstrezi ‘acel ceva’…. Sunt în plină demonstraţie, orice s-ar întâmpla acum cu dorinţa mea… Se pare că tu ai renunţat deja. Lasă, sper eu şi pentru tine! Trebuie că e ceva ciudat cu mine care ştiu (nu mă întreba de unde, pur şi simplu ştiu) că ‘se va întâmpla’, aşa că acum nu mai am ce să-mi doresc. Ah, sănătate! Bucurii să aveţi de Crăciun! Iar tu să petreci sărbători frumoase cu ai tăi (feminin la plural şi singular masculin). E vremea darurilor, de la naşterea Pruncului, până la îmbrăţişarea celor ce iubesc, de la gesturi măreţe la cele mici! Pace să aveţi!

P.S: eu acum plec, voi să fiţi cuminţi!

Bucurii

din gesturi mici, cuvinte spuse în taină, gesturi potrivite la timpuri aşteptate….

Aşa că am primit asta, a nu ştiu câta oară la timp pentru a-mi lumina gândurile. Aşa a făcut în fiecare an! Asta, de când mă cunoaşte…. Şi sunt vreo 5 ani de atunci!

Recurs la memorie

a mea, a lor, ce mai contează!

Azi, m-am întors brusc în timp, în Tabăra de la Brădet. Eram clasa a Va. Prima tabără şi ultima. Jumătate petrecută în carantină, locul II la atletism (asta pentru că îmi fusese pusă piedică şi căzând am pierdut locul I…nu a fost depunctat nimeni), locul I la carnaval pentru costum şi cântare şi altele.  În carantină eram cu o fată cu scabie. Doamne pe vremea aia nu-i ştiam denumirea ştiinţifică, dar ştiam cum e să te păzeşti de râioşi! Eu cu păduchi, ea cu scabie, numai bine! Lumea se distra pe afară şi umbla pe coclauri, iar eu stăteam cu faţa lipită de geam, admirând curăţarea cartofilor. Buuuun! Tabăra era infectă, eu cu noroc, distanţa de casă de 6 zile,cărţile poştale insuficiente, mâncarea ciudată, oamenii suspicioşi şi vorbind mai mult în ungureşte! Ce mai, alta nu mi-a mai trebuit… alea din facultate nu se pun!

Cum spuneam, azi mi-a fost dat să întâlnesc mult prea mulţi marcaţi ai soartei, care mai de care cu capul acoperit. Prea mulţi ca să nu mor de râs o oră întreagă. Ciudat, de azi ei sunt în carantină…. am să-i mai văd la anu’.

Ce-am mai râs. Cred că juma de zi psihicul m-a torturat. Mă mânca peste tot… Ce ţi-e şi cu mintea asta!

Vis-a-vis

Într-o lume a copiilor, fără adulţi şi greutăţi, doar cu vise şi planuri măreţe de viitor. Cu cer senin dimineaţa şi mic-dejun în pat- ouă ochiuri şi cacao cu lapte. Cu căsuţă în copac. Oare care-o fi copacul? Cel care să-mi ţină toate visele la mare distanţă de pământ, să mi le facă păsări şi să ajungă solie în ţara adulţilor.

Un vis de dimineaţă. Atât de odihnitoare, ca laptele cald seara.

Se făcea că… Nu, nu e adevărat. În vis nu ‘se face că’ nimic! Doar pare că se întâmplă, cam tot ce nu îndrăznim cu ochii închişi, ce încâlcim în clipele de răgaz, ce-o fi c-o păţi.

Dar, cu cât adormi mai greu, cu atât se scurtează somnul, iar visul e în cealaltă cameră- cu ochii deschişi, scriind ceva pe peretele de miazăzi. Poate poveşti înainte de pernă? Sub pernă s-or mai pune dinţişori? Zâna caută dinţi mici, sidefaţi, să-şi facă din ei mărgele. Pe ai mei am şi uitat cui i-am dat! Primul şi ultimul gând- cum să-i păstrez mai mult. Dar parcă am intrat în alt vis…

 

 

Putem salva prin prezenţă

Concert sustinut de grupul psaltic ANTON PANN pentru salvarea bisericutei din Calugareni Marti 6 decembrie ora 16 MTZR!!!!

Proiectul a fost început înca din martie şi acum s-a oprit din cauza birocraţiei excesive a autorităţilor cât şi din lipsa de fonduri. Mare mulţămită către badea Alexe – meşter din Apuseni – pentru că a lucrat fără bani şi ne a învăţat a ciopli.

Marţi, 6 decembrie 2011, de la ora 16.00, la Studioul Horia Bernea, de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, va avea loc Concertul Umanitar susţinut de Grupul Vocal de Muzică Bizantină Anton Pann.

Concertul are ca scop strângerea de fonduri pentru restaurarea de urgenţă a bisericuţei cu hramul „Sfântul Nicolae” din Călugareni.
Proiectul a fost realizat integral de studenţii arhitecţi şi urbanişti de la Universităţile de Arhitectură din Bucureşti, Iaşi şi Cluj.

Când Van Gogh mă/te invită la o cafea

A fost frumos. Am uitat de timp, mi-am agăţat foamea în scaun până a urlat la mine, după atâtea cuvinte pe burta goală. Mi-am hrănit aşteptarea cu amintiri, cu imagini desprinse parcă dintr-un viitor apropiat. Mirosea a iarnă, şi undeva parcă era atmosferă de colinde şi de aburi de cafea. Am mâncat nesperat de bine. Mai lipsea cana cu vin fiert. Nu se cădea, însă.Van Gogh nu era prezent. Plecase să-şi aline rana de la ureche. Eu am rămas să-l aştept. Au rămas şi ceilalţi.


Celelalte le puteţi vedea pe Semne Bune!

Am să(-ţi) vorbesc din nou,în somn

Noapte frumoasă.Atât de frumoasă încât e de dus la culcare şi de visat copilăresc,la cai verzi pe pereţi,călăriţi de Cosânzene căutând Frumoşi să le facă ordine la locul de joacă.E de băgat în pat,la lumina candelei şi de închis ochii strâns,spre a nu lua seama la umbrele ce ne joacă feste pe pereţi.Zugrăvim din nou camera a doua zi.Acum are model şi nu-l luăm în vis cu noi..E de învelit până sus,la bărbie,cu cearceaful ce miroase a proaspăt.E de şoptit în taină rugăciunea şi de sărutat dulce.E noapte frumoasă,prea frumoasă pentru a mă mai gândi la vărcolacii din stomac,la cascadele din vene şi la vârtejurile de vânt din cap.Totul e aşa cum ar fi  fost aşezat.Mai e puţin până departe.Timpul nu trece,iar muzica nu se opreşte…..Sunt aici,eşti aici!