un timp definit

E greu de suportat moartea. Moartea aia căreia îi supravieţuieşti. Că, cea personală nu ştiu cum s-o simţi…La momentul acela nu voi putea povesti, aşa că… se pare că ţine de-o initimitate absolută!

Moartea celorlalţi, a celor dragi, sau a celor care ”puteau şi…altfel”… e dureroasă tare! Că de ”moarte nedreaptă” nu ştiu dacă putem vorbi. ce ştim noi ce-i dreptatea?!

Toate morţile pe care le-am trăit au şters câte o versiune din mine. Dacă nu sunteţi mulţumiţi cum mă prezint, să ştiţi că-s doar o umbră…nu mai sunt ce-am fost. Mulţi dintre cei care m-au compus, într-un fel sau altul,…au dispărut! Cum să mai fiu la fel?

Nu mai ştiu să fiu eu, nu mai vorbesc la fel, nu mai ascult la fel. nu mai am aceeaşi atenţie, nici aceeaşi disponibilitate, plâng (prea) uşor şi spun uneori NU…deci numai eu nu mai sunt…

De la an la an mă mir de cum mă arăt în oglindă. Abia de-mi mai regăsesc zâmbetul dinţos, abia de mai mijesc ochii a lumină, locurile mi se par străine, iar oamenii departe…

Nu mai am credibilitate. Mi se spune în prea multe feluri, încât voi crede şi eu, cât de curând, că aşa mă aflu…

Nu vreau să mă întâlnesc, fug aşa de tare de mine, că întâlnesc mereu oameni cu care aş vrea să semăn.

Iar TU, tu acela, ACELA….taci…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: