reţetă de obţinut liniştea

Ce faci când ţi-e rău şi moare lumea-n tine de jale, se încurcă venele-n ciudă şi pocnesc capilarele de cât îţi ţii plânsul? Cum, nu se poate să nu fi practicat?! Taci, zâmbeşti, spui o vorbă de duh şi spui ce frumos e afară, că altfel…e vai şi-amar. Curg întrebările: dar, ce ai? te pot ajuta cu ceva? vrei să-mi povesteşti? Ah, şi nu vin de la persoanele dorite, neapărat, vin de la alea băgăreţe, curioase să miroasă ce-i cu oalelele tale sparte. Şi nici ajutor nu acordă. Mai bifează o dudă în catastif. Dacă ar întreba persoana potrivită ar fi suficient să spui adevărul.

Costă mult zâmbetul, mă refer la cel tainic, cald şi natural prin voinţă. Costă energia pe care o foloseşti trăgând din viitor. Cheltui pe datorie, aşa că trebuie să-ţi întorci zâmbetul în perioadele faste.

Ah, că unii îşi vor da seama că se întâmplă ceva cu tine?…Normal! N-or fi toţi….străini!