memento amare

Ai simţit cum e să te bată muzica-n tâmplă? Un club de jazz în care, culmea, nu se fumează, cu pielea de găină să te prelingi pe scaun şi să-ţi trăieşti viaţa sub masă. Iar asta, pentru simplu fapt că nu eşti în stare să dai ochii cu toţi cei care, bucuroşi, sunt în stare să trăiască…descoperit. Muzica se aude în paharele golite. Eu am martini, alţii…treaba lor. Jazz-ul mă face să plâng, pe tine ştiu că nu. Stau cu paharul în mână şi plâng. Iar, paharul e plin. Nici să-l beau nu îndrăznesc. Cum să-l beau? E ca şi cum s-ar termina totul. Dacă aş fi ştiut(şi parcă ştiam) cât de importante vor fi momentele alea aş fi murit atunci, dar….nu s-a întâmplat. Îmi şterg unghiile şi declar carantină la culoare. Când mă vei suna, voi şti că s-a împlinit….dorinţa scrisă şi pusă-n zid…