mă uit

Ca atunci când sperii noaptea prin nesomn, umblându-i în măruntaie, căutându-te pe tine, cea de altădată. Luminile sunt aprinse, casa-i parcă-n sărbătoare, sau la priveghi de suflet tulburat. E vara de vină, asta o ştiu. Că toamna are umezelile ei, iar iarna-i toată strânsă-n pătură, iar primăvara timidă se mijeşte dup-un gând…da, vara e de vină. De mi-ar fi scris. Măcar o zgaibă. Nimănui nu-i trebuie prea mult pentru a trăi. Ne minţim noi simţurile cu efemeruri, ne gâdilăm orgoliile cu realizări(le). Dar nu, folosim atât de puţin. Ghemuită, în frica mea cea-de-vară, ascunzându-mă de teiul ce stă să facă sufletul mic în mine, fac calcule cu zecimale. da, vara dă mereu cu virgulă. Brusc. După virgulă apar toţi necunoscuţii, înşiraţi ca guguştiucii pe sârmă. De mi-ar fi scris, măi, măcar o zgaibă! Am verificat, nu e(ra) nimic… A intervenit uitarea…. 😦

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: