Curiozităţi feminine

Nu o singură dată am aflat te miri ce trucuri minune pentru: îndepărtarea petelor,  împachetarea rapidă a tricourilor,  decojit ouă fierte, pentru scos piatra de pe veselă şi utilităţi casnice,  un regim de viaţă sănătos,  a scăpa de ţânţari,  a îndepărta praful de pe mobilă,  a avea un somn odihnitor şi câte or mai fi scrise, subliniate şi decupate…Dar să vezi comedie, de ce nu le folosesc? Puterea obişnuinţei! Dacă nu le înveţi destul de devreme, nu sunt introduse în sistem, sunt doar subiect de conversaţie, la o cafea de vară. Chiar, aş avea nevoie de o reţetă minune de pansat sufletu’. Ştie careva?