de vorbă

Să ai o libertate atât de mare încât să-ţi permiţi să plângi, să uiţi de tine între pereţii pictaţi, să te inunde lumina şi să ai revelaţia începuturilor, oamenii să dispară dar să rămână lângă tine….nimic mai minunat. Stând în genunchi, departe de mine şi aproape de tine, înconjurată de liniştea de dincolo de noi, am înţeles ca atunci, în copilărie că, nimic nu-i imposibil. Uitasem cum e să te tragă curentul şi să nu simţi, cum e să sune un mobil în timpul slujbei şi să nu-ţi pese, cum e să zâmbeşti oamenilor fără motiv. Mă aştepta Raiul…Raiul uitat de atât de mult timp. Aşa, după ce mi-am trăit deşertul, l-am găsit  din nou. Era acolo şi aştepta. Ce eliberare. Am să-ţi povestesc toate când ne vom revedea. Vom plânge de bucurie. Va fi aşa cum vorbeam.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: