moment de august

Stăteam amorfă pe o piatră, în staţia cu nume de comedie, aşteptând calul comunitar să mă ia şi să mă deşerte acasă, târziu în noapte… Mulţi cai, mereu alţii, numai ce-mi trebuia mie nu. Cu privirea goală de litere, cu haine speriate să nu mă piardă, simt cum mă izbeşte toamna în stomac. Nu ştiu cum se face, dar mereu în august simt paloşul toamnei, trimis înainte în recunoaştere. Sufletul se furişează în plex şi doare lent până-n primăvară. Un fel de foame în simţuri mă apucă. Foame d-aia feroce, care te îndoaie şi te face să boleşti cu ceaiuri şi sucuri de morcovi, dar îi dai blegeli la ceas de seară, râs tâmp şi ochi apoşi de bou lăsat la poarta încuiată. M-au obosit zilele astea de casap. Mi-am suflecat mânecile, ca să nu mă pătez de atâtea tăieturi în carnea lăsată atâta timp afară în muscărie, praf şi căldură. În timp ce adăstam în lăsarea serii pe piatra din piaţa comediei, mă amuzam la gândul că unii îşi păstrează accentul în scris…

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Când să las şi eu un comentariu, n-am cuvinte… Mi-a plăcut tare. Mai ales „mă izbeşte toamna în stomac” şi „sufletul se furişează în plex şi doare lent până-n primăvară”. Şi mă regăsesc, cumva, deşi e starea ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: