imagini scrise

Nu. Nu mai visez demult la o şcoală ideală. Fac parte din una imperfectă, visele mele sunt imperfecte. Nu-mi imaginez idealul şi nici perfecţiunea- de parcă ar fi două lucruri total diferite. Ele fac parte dintr-un viitor, care nu există, nici dacă l-aş desena. Ca la tezele la română, îmi închid urechile şi o voce interioară se deschide ca un difuzor şi scriu după dictare. Scrisul minţii sau al vocilor. De ce scriu toate astea? Habar nu am. Am de corectat săptămâna viitoare atâtea lucrări că, mi se face frică. Aşa că, multe desene animate, poezie, prune şi caise şi ficţiune la greu. În timpul ăsta, oamenii flanează în mall, lungind o cola de i se duc toate bulele, cu privirile pe cei-lalţi, poate-poate or desprinde vreo privire şi pentru ei. Disperant de tristă imagine. Înţolirea îngrijită, pastelată şi corectă o vezi doar seara. Seara e răcoare, e lume, e viaţă. Şi nu e desen animat. Cinema în mall-uri!- nu e ceva anacronic?