e atâta lume între noi

Romanţa Răspunsului mut- Ion Minulescu

Ce văd!…
E-adevărat?…
Tu eşti?…
Cum?…
N-ai murit?…
Tot mai trăieşti?…
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?…

Hai!… Spune-mi…
Spune-mi tot ce ştii…
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui –
Nici celor morţi,
Nici celor vii …

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?…
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?…
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?…

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?…
Te-ai răzgândit?…
Ne-am împăcat?…
Iar ne iubim?…
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?…
Dar tu mai ştii după câţi ani?…

Eu te-am iertat de mult!…
Dar tu?…
Răspunde-mi „Da”…
Răspunde-mi „Nu” –
Totuna mi-e!…
Ştii tu de ce –
La tine „Nu” şi „Da” nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!…

De ce te temi?…
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?…
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?…

Răspunde-mi!…
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?…
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!…

Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?…
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?…
Ce nou secret îmi mai ascunzi?…
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?…
Hai!… Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura – mii de draci! –
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!…

mortisime

                                                                                         

Ştiaţi de ce vă scârţâie mobila, când a plecat cineva…dincolo? Jules Renard zice(a) că: ”Viaţa i s-a prelins acum în mobilă şi, de câte ori se aude cel mai mic scârţâit, ne trec toţi fiorii.” Da? Asta era! De acum, toţi morţii trăiesc în obiecte! Să fie clar! Ah, nu vă apucaţi de exorcizări, lăsaţi oamenii liniştiţi!

Voi ştiaţi altceva?