Je suis(encore) malade…

Când mă doare capul, parcă se despică lumea în două. Mii de ţândări preschimbă imaginea trecută în nebuloasă. Nimic nu mai e la locul lui… Scriu din inerţie, poate aşa înduplec durerea să treacă prin degete în monitorul din faţa mea, s-o văd la faţă şi s-o întreb ce are cu mine. I-am spus azi poveşti, i-am pus muzică, am plimbat-o, am pastilat-o şi nimic. Nu se lasă dusă. Vrea la mine, mai ceva ca iubirea… Mă ţine pe muchie de cuţit, gata să taie tot, până la os şi dincolo de el. Nu m-am întrebat niciodată ce e dincolo de os, de infernalul gând că s-ar putea să nu mai treacă. Din cap răzbate-n stomac şi convinge stomacul să se revolte. O stare imensă de greaţă se afişează în spatele ochilor înghişi în grimase. Fiecare-şi trăieşte demonii. Ai mei sunt urâţi şi negri! Aş da cu ei de pământ, dacă aş avea putere asupra lor. I-aş ademeni afară, dar sunt uşile încuiate, pe dinafară. Sunt momente în care cred că mi s-a jucat o festă. Dar din aia urâtă şi jur că mă prind preţ de-o secundă, apoi uit totul… Încă cred faptul că oboseala asta care m-a cuprins de câţiva ani încoace dă o dimensiune înfricoşătoare realităţii. De aici şi durerile au parcă altă memorie, alte efecte, alte defecte de accentuat. La durere, nimic nu mai are (acelaşi) sens. O nepăsare dureroasă mă cuprinde. Aş putea muri uşor, în astfel de momente…renunţând! Singurul moment, parcă, în care nu mai ştiu să vreau să lupt. Cum e posibil aşa ceva?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: