Jurnal nocturn

Eu mă trezesc noaptea, deschid uşa şi ies în lume. Strada e pustie, iar umbrele de peste zi sunt împăturite şi se ascund după copaci, nelăsând la rândul lor umbre. Fac vizite rapide, deschid uşi neîncuiate, învelesc trupuri răvăşite, fac analiza gândurilor rămase în pahare, pe farfurii sau prin frigidere, am întâlniri secrete. În noaptea asta plouă, asta îmi va îngreuna hoinăreala. Ce e ciudat e că nu mă întreabă nimeni nimic. Asta poate din cauza întunericului, devin translucidă. Pot merge oriunde ziua îmi este interzis. În partea nocturnă a vieţii mele simt că trăiesc. Timpul alunecă invers, iar lucrurile sunt toate posibile, dinspre înainte spre mine. Vocea îmi sună altfel, îi sunt ascultate chemările şi sună mai frumos ca niciodată. Iar când te sun, chiar vorbesc cu tine şi nu e vis… Noaptea e singura care mă acceptă aşa cum sunt. Doar noaptea mă simt …a cuiva!

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: