nimic de citit

Ce poţi scrie când capul s-a golit şi umblă de nebun prin lume, cu neruşinare şi cu dorinţa de a fi văzut? I-aş prescrie o reţetă, dar n-am parafa necesară. L-aş scoate la plimbare, dar deja e atât de aerisit încât numai aer nu-i mai trebuie. I-aş întocmi dosar penal şi l-aş închide pentru fraudarea realităţii, pentru încălcarea bunului mers al primăverii, pentru ironizarea încercărilor de supravieţuire, pentru sabotarea tuturor planurilor de viitor- dar nu pot demara procesul din cauza unor vicii de procedură. I-aş alcătui ferpar şi i l-aş pune în locul gol rămas după plecarea minţii, dar nu stă şi n-am unde înfige parul cu părerea de rău.

Atunci ce rămâne de scris? Nu se mai leagă cuvintele între ele, încerc mai mult din amintiri. Azi, am observat într-un loc aglomerat, cuvinte căzute pe jos. Unele erau scuipate, altele călcate în picioare, unele uitate sau chiar părăsite pe caldarâmul ocupat de atâtea tălpi preocupate.

Trebuie să-l umplu cu ceva, cât de curând; nu-l pot lăsa să se expună în halul ăsta. E clar, nici ruşine nu mai are: mai pune omu’ ceva pe el, când iese afară, dar el nu şi nu… Cică aerisirea face bine întotdeauna. Cică e mai lejer aşa, vede mai bine totul, fără încrengătura aia de maţe neuronale. Cică intră mai mult soare- e ca şi cum a deschis toate ferestrele, după ce a făcut curat. Am încercat eu să-i zic că ferestrele sunt lăsate deschise şi în timpul curăţeniei, dar el nu şi nu! Ah, cică de când este gol e mai uşor. Nu-l mai apasă migrenele, nu-l mai atrage perna şi nici nu mai plezneşte la provocările prostimii. Nu se mai (pre)ocupă atât de mult de alţii sau de ale sale, vine şi pleacă, ca vântul. Nimic nou, nimic de ţinut minte, nimic de restaurat. Nimicul nu ocupă loc, aşa că pe acesta-l păstrează.

Ce mă fac cu el? Un cap gol e tot ce nu puteam aştepta zilele astea. Oare dorinţa aia nebună din nopţile prea ocupate, de a fi roz şi fericită ca un om brusc catapultat în America… să se fi împlinit? Nu m-aş fi aşteptat! Nu dura mai mult procesul? Nu consuma mai multă energie? Nu arăta totul altfel? Zen, picioare-ncrucişate şi un zâmbet tâmp?

Oare e posibil să mă trezesc mâine cu capul plin? La fel cum era…cu gânduri, cu frici de-alea împachetate înghesuit, cu vise- oh, visele mele, cu ce-o mai fi fost pe-acolo şi-am uitat? dar unul mai inteligent nu aveţi?- a întrebat un gând răzbeţ, de nicăeiri(chiar, al cui o fi oare?)… Sau poate mă trezesc cu alt conţinut. Dar nu, nu cred. Cine vrea să dea din al lui? Că aşa, la liber, nu prea există oferte.

Chiar, şi eu acum ce să scriu? Până mă lămuresc cum funcţionez cu capu’ gol nu mai dau pe aici…

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Dacă așa scrii tu cu capul gol, apoi, nu știu, zău, de ce l-ai mai vrea plin! Și cum ai reușit asanarea m-ar interesa și pe mine, că mă dor fricile și angoasele și toate alea care-mi populează golul lăsat de inteligența ce-a plecat în vacanță pe termen nelimitat!

    • Când capul e gol scriu în virtutea inerţiei- nu-i mereu confortabilă, când e puţin plin, scriu ca după dicteu. Un fel de automatism relaxant!
      Ah, fricile dor şi angoasele înghesuie, pentru asta nu e nevoie de inteligenţă sau de înţelegere. În momentele astea suntem ai instinctelor! Cum o fi starea aia roz, să nu te doară că ţi-au plecat cuvintele de durere, de lipsa inteligenţei, de lipsă? Dacă aflu, te anunţ!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: