***

Ce poate fi la fel de frumos ca mersul seara, pe străzi aproape pustii şi umede, pe lângă case ce miros a primăvară? Oh, ar fi multe altele. Dar să merg aşa, cu pielea găinii la purtător, nu mi se întâmplă zilnic. Şi uite că şedinţele pot ţine până seara târziu, iar străzile să arate bine aşa, goale. Vechiul cartier evreiesc, cu case sărăcăcioase, dar semeţe, miroase tare bine după ploaie. Lumina felinarelor cade blând, iar picioarele nu mă mai ascultă. Vor să rămână acolo! E-o muzică aparte, iar asfaltu-i lipicios. Păşesc greu şi simt un gol în coşul pieptului, care tot urcă şi-mi pune noduri în gât. Respir şi mai greu decât merg. Zidurile caselor au mesaje de la tine. Un zid chiar spunea că trebuie să-i promit că voi fi din nou…în picioare! Oh, Doamne, pentru mine era- nici nu gândesc altfel! Ştia că mă-ngenunchease vremea. Şi am ascultat: am început să plâng, acolo pe străzile ude de ploaie, în genunchi, lângă zidurile ce miroseau a primăvară….

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: