Aşa cum trebuie să fie!

Predestinat- Gabriela Savitsky

Te clatini în sângele meu,
ca o luntre pe râu.
Nu ştiu să-ţi vorbesc cu adevărat.
Spun doar nişte sunete liliachii
şi, după intensitatea ochilor tăi,
ştiu că ai înţeles.
De la o vreme,
nu e nevoie de vorbe…

Poate că nu există dragoste,
dar atunci, ce caută Dumnezeu,
cu mănunchiul lui de înţelesuri
la noi în livadă?
Poate că nu ştiu să te iubesc
altfel decât cufundată în inima ta moale şi bună,
sau ca o câmpie care-şi aleargă dropiile
sub un cer desenat.
Nu ştiu să te iubesc decât
cum o femeie iubeşte bărbatul interzis
şi predestinat.

Şi cine se încumetă să desfacă lumina de lună?