Sânziană, tu fată tristă!

cu preumblări în drumuri singuratice, în care omul nu calcă, nu visează şi nu trece din amiezi în ceas de noapte, unde frigul şi căldura sunt neştiute, unde pârjolirea face cercuri neîntrerupte, acolo sufletele se înlănţuiesc în hore cu cântec şi păr despletit, dincolo de ştirea lumii şi de somnul de amiezi, dincolo de mine şi de tine, acolo unde lumina se stinge şi ochiul nu se odihneşte, la locul secret din văzduh, la ape dulci curgătoare în care faţă de om nu se oglindeşte de ţine la viitor, la răscruci de cruci de lemn şi piatră, la cântarea de taină, acolo, tu Sânziană, să ne întâlnim şi să mergem împreună, dincolo…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: