e timpul să

Noi- Silvana Cojocăraşu

Mută ca o lebădă e dragostea noastră,
totul altfel în fiecare zi, în inimile noastre
marea stă închisă ca într-o cochilie
şi ne vorbim misterios
pierduţi departe, tare departe,
cu vise mai mari decât lumea.
Se aude zgomot de izvor
ca o bucurie curată,
aşa trebuie să arate miezul pâinii calde,
jumătate din mine
numără stelele ce se aprind,
cealaltă culege scoicile cu degetele ude
are de uitat ceea ce ţine minte,
când a privit creasta muntelui
şi a vrut să înveţe să devină copac.
Nu mai pierd vremea cu eternitatea
vreau să ascult cum freamătă iarba
aerul alb se întâmplă firesc
fără ca păsările să ţipe
singurătatea apei ce arde buzele.
Aştept să se deschidă uşa
amân amintirile pentru mai târziu
mănânc merele dulci, sălbatice.