Trăiască regele!

REGELE MIHAI PONEGRIT DE TRAIAN BĂSESCU.DOSAR- de Stelian Tănase

 

Azi e Zece Mai, adevărata noastră zi naţională. Pe parcursul unui an este ziua cu cea mai mare încărcătură istorică pentru români, că recunoştem sau  nu. La 10 mai 1866 Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost declarat  domn in dealul Mitropoliei. Au urmat aproape 100 de ani de izbînzi, de grele încercări,  în care România s-a aflat în progres sub sceptrul celor 4 regi ai noştri. Nu ştiu de ce “răsfoind” blogul nostru, am regăsit multe articole dedicate monarhiei, dar m-am oprit mai mult asupra celor dedicate regelui Mihai revenit atît spectaculos anul trecut în conştiinţa contemporanilor. Două au fost evenimentele care au contribuit la aceasta . 1. declaraţiile preşedintelui Băsescu făcute la 21 iunie 2011 si 2. sărbătorirea celor 90 de ani ai Majestăţii Sale la Bucureşti.

Mai jos aveţi un dosar cu articolele publicate aici după declaraţiile făcute de Traian Băsescu vara trecută.

1.  ” Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri ( 22 iunie) seară la B1 că :

“ Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. (…) Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile, de exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce…Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar prim-ministru. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război, şeful de stat şi primul ministru doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?”.

Este o declaraţie stupefiantă a cuiva care nu a petrecut prea mult timp cu cartea în mînă în tinereţe. Este una dintre cele mai incalificabile declaraţii pe care le face de cînd este preşedinte. Afirmaţiile sale cad cu atît mai prost cu cît se referă la ultimul reazem în lupta împotriva sovietizării României. Cuvintele preşedintelui Băsescu falsifică istoria şi îl descalifică pe el. Nu ştiu dacă se putea mai rău. Istoria noastră este murdărită de cel care ar fi trebuit să o apere! ”

Cînd Băsescu a spus, în direct la B1 tv că abdicarea a fost un act de trădare ” Ion Cristoiu l-a întrebat „ Din partea cui ? A regelui ? “ Băsescu a răspuns : “Da, a regelui ! “ Ca ofiţer, Băsescu ştie bine din regulamentele militare ce este trădarea .

Iata alt articol de pe blog aparut sub titlul ”Cine a tradat!”, legat tot  acel scandal.

2. “În scena tragică de la palatul Elisabeta din 30 decembrie 1947 cînd regele a fost silit să abdice sub ameninţarea cu forţa şi şantaj, trădătorii de ţară au fost Gheorghiu Dej (şeful PCR ) şi dr Petru Groza, primul ministru. Ei executau ordinele lui Stalin. Nu regele Mihai !”

UItimul articol din acest sumar dosar al poziţiilor exprimate de Traian Băsecsu despre regele nostru Mihai  l a apărut  sub titlul”Slugă la ruşi”

3. “Slugă la ruşi” zice despre regele Mihai preşedintele tuturor românilor. M-am întrebat de ce. Alcoolul, incultura sa proverbială, calculul politic ? Un moment de rătăcire ? Ce ?

Băsescu de la o vreme este preocupat de istorie. Ca şi pe Ceauşescu, îl frămîntă ce vor spune generaţiile viitoare despre el şi epoca lui. Şi dacă nu a reuşit să facă nimic memorabil, atunci se războieşte cu cel mai important personaj istoric în viaţă ( la 25 octombrie împlineşte 90 de ani ). Pe Băsescu pare să-l roadă resentimentele, ura, invidia. Statura istorică a regelui îl incomodează. Crede că îl umbreşte. Cum îşi fabrică mereu adversari imaginari cu care să se răfuiască, de data asta Băsescu l-a găsit pe rege. Ar fi una din explicaţiile posibile pentru atitutinea sa incalificabilă.

Chiar, mă întreb, ce va spune istoria despre el ?”

 

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. Nu va spune nimic, va fi uitat. Sters.

  2. BA, ȘI MIC ȘI NIMIC !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: