În miezul târziu al nopţii

Se ia o situaţie absolut banală. Se întoarce pe toate feţele pentru a se vedea câte cusături prezintă. Se scutură de nazuri şi de posibile pete de conjunctură şi se aduce în starea iniţială. Pe cât de posibil e iniţialul, după atât conţinut. Se scoate cea mai bună lumină din sertarul cu bunătăţi. Şi se presară peste ea, măcar cât se observă defecţiunile. Maşinile sunt defecte, aşa că totul se face manual. Timp ia cât de-o gustare amară cu o felie de lămâie. De ceai nu e timp, cu diureza nu e de glumit. După anamneză, se iau decizii. Scurte, fără pripă, cât mai tăiaose. Tăietură fină, loc lăsat curat, vindecare rapidă. Banalitatea de început s-a arătat chiar inteligentă. Îmi joacă feste cuvintele astea încâlcite. Aş complica situaţia cu şnaps, dar nu se mai potriveşte cu nimic. În situaţia asta, ar fi nevoie de mai mult de 3 ore de somn. Nu, nu mă descurc cu situaţiiile astea banale, mie daţi-mi artilerie grea, e singura cu care încă mă trăiesc.