seara asta trage a primăvară

Afară plouă. Poate că la fel ca în oricare altă zi. Poate că nimic nu-i nou. Poate că de aceea sufletul îmi pare înmuiat în vechile amintiri ale ploii. Posibilitatea rămâne…

Pe o astfel de vreme, reuşesc să detectez speranţa în aer. Ea miroase dulce şi umed şi e atât de densă în albastrul ei întunecat. N-a fost de ajuns însă pentru ce scaldă doream să fac, după aşa secetă. Cu sufletul crăpat, cu nuanţele închise şi prăfuite…

Parte din anotimp. Mă strecor printre oamenii ce-şi văd de viaţă şi mă prefac că nu exist. Deodată am simţit că sunt capabilă să folosesc şi speranţele lor, că ei tot nu le observă. Aşa că le-am inspirat pe toate şi-am mers mai departe, pe vechiul traseu 34, per pedes… aşa cum m-am obişnuit.

Undeva, dincolo de simţuri se află primăvara. Dincolo de putinţa de a-(ne)mi imagina continuarea. A fost cald, cu toate că termometrul n-a avut destul mercur. O zi, ca oricare alta, mirosind însă deosebit. Când noaptea miroase ca cea de acum, nu pot intra în casă. Aş rămâne acolo, pe trotuar-poate chiar pe refugiul lui 34, punând cap la cap toate rotunjimile ploii cât pentru o pelerină. În seara asta, speranţa a mirosit din nou ca odinioară!