(M)-am trecut de aici (din)colo

Început de an civil. Nimic mai obişnuit, facem asta o dată la 365 de zile. Cu variaţie uneori de 1 zi. Se mănâncă mult, se caută noduri în papură, sau în sorcove, se pun dorinţe peste măsură, se aplaudă, se goneşte la petreceri, se fac urări din sufletele altora-din cărţi-sau din gol, se fac toate cu grabă, se îmbracă bluzonul cel mai cel şi totu-i lucios ca de sărbătoare, curăţenia străluce a mulţumire, totul are funde şi nimic nu mai rămâne de făcut. Cât durează totul?! Poate cât ţine genericul….orice generic!

Undeva, lângă bradul ros tacticos de Muşeţel, număr globurile rămase întregi. Anul ăsta n-am apucat să pun trenuleţul în funcţiune. Muşeţel nu are încă carnet, iar în munţi a nins, aşa că e periculos oricum…. Recunosc că nu am răspuns la multe mesaje, pe telefon. Îmi cer iertare! Mi-e aşa…nu ştiu cum… Trebuia să reacţionez la momentul potrivit, acum deja e târziu! Ecranul  tactil al telefonului a înţeles că e musai să-mi joace feste, aşa că m-am lăsat păgubaşă. Am şters de prea multe ori litere ce se băgau în mesajele mele. Apoi, pe vremea când se buluceau în telefon, eu eram cocoţată în vărful patului cu un camembert cubuleţe şi-o sondă de cinzano gran dolce fiind în transă pe melodiile lui Grigore Leşe( la petrecerea lui Dinescu). Urările de la cei dragi chiar le aştept, dar ce caută în telefonul meu acelea de la ne-prietenii mei? Complezenţă? Sau doar m-am înţepenit în listele celor care m-au vorbit atât de mult de rău încât nu mai existăm unii pentru alţii? Poezele în 3 peri rari. E şi asta o formă de neuitare. Mda.

Miezul nopţii. Zgomote mari, cu care oamenii îşi sperie propriile frici, crezând că atrag binele şi alungă ghinionul, luminând cerul cu focuri efemere, spărgând farfurii-sticle-pahare şi alte chestii de prin casă, dansând chemând ninsoarea, simţând brusc fiorii telefoanelor de la miezul nopţii, benchetuind pe la prieteni ca să mai uite de ale lor. Unii chiar au sfidat programul şi prin pereţii sensibili la noctambuli am auzit maşini de spălat pe programul de stoarcere. Eh?!  În afară de peştele din farfurii pentru a te face mai uşor în anul ce vine, de veşmintele roşii sau argintii care te cotropesc cu iubire în viitor, de masa îmbelşugată menită să fenteze criza grozavă indusă de mai-mari, de casa luminată pe gratis de Renel sau de banii şi dulciurile ce aşteaptă sorcovarii masculini să calce bătătura( chestie de ying şi yang…. de gol şi plin, de atragerea de energii pozitive şi de riturile de trecere), casa trebuie să strălucească de curăţenie…tot anul va depinde de noaptea asta! Nu?

Nu am decis nici anul ăsta, cum n-am făcut în niciun an, să sperii duhurile anului nou cu zgomote, cu bătăi în tobe, cu ritmuri africane şi nici să-l înnec în zemuri, lichide şi licori colorate, n-am avut de spălat urme de nici un fel sau miros, nu m-am îmbrăcat altfel de cum fac noaptea-pijamale, n-am mâncat noaptea, n-am fost în stradă, nu mi-am dorit nimic special faţă de orice altă noapte din an. Da, sunt de pus la stâlpul lapidării! Am să pun programul şi am să pun la dispoziţie şi pietrele!

Am liniştit motanul speriat de zgomotul ameţitor de dincolo de ferestre, care a ales mai apoi să doarmă sub canapea, apoi am încercat să adorm. Şi atât!

Ah, a mai fost şi concertul de la Viena! De ascultat cu ochii închişi, învelit în pături groase. Ceea ce am şi făcut!

Al doilea ah, promit că şi ultimul în postarea asta, mi-a venit un gând/idee/presimţire(nici nu ştiu cum să-i spun) trăsnet în noaptea dintre ani…. dar nimic de povestit acum, poate mai târziu!

Acum, când scriu ascult Andrieş ”şi dacă, ce dacă?”…