coliv(i)a

Colivii, de-a stânga şi de-a dreapta privirii. Cu zăbrele lucioase, argintii, cu uşile deschise, aproape nelocuite. Aduce vântul de Răsărit o aplecare spre interiorul coliviilor şi face ca şederea să ţină cât praful. Tot timpul, uşile deschise. Se făcea un curent nebun de libertate şi de dor. Nimeni nu se ferea, nu se acoperea, nu încerca să închidă uşa. Imuni la răceală, nu-şi vedeau traiul altfel. Era seară mai tot timpul, doar lucirea coliviilor le aducea lumină. Destulă, cât să vadă esenţialul. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar somnul răpii ochilor o secundă de somn. La trezire, coliviile erau goale, ca şi cum s-ar fi aşteptat de la început la asta, plecând în grabă. Am rămas până târziu, când luminându-se brusc de ziuă a trebuit să plec. Din spate mi s-a şoptit: ‘acelaşi vânt care a dus, poate să aducă. Te chem când e timpul!’ Coliviile au dispărut şi-a rămas doar lumina lor.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. …asa si trebuie sa fie in ajun de amn nou

    sa te regasesc cu bine intr-un an mai bun pt fiecare
    LA MULTI ANI!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: