lumină-n noapte

Lumini aprinse. Casa-i luminată treptat. Cunoaşterea  are paşi mărunţi, număraţi în zile, experienţa le fel, răbdarea mea ne-măsurată. Una câte una, la timpul ei potrivit. Distanţe egale, vorbe sunând a gol pe holul adânc a vale. Lumina plimbată în dansul flăcării. Timp mirosind a scrum şi-a ulei încins. A ţinut minunea atât cât a trebuit. Atunci a fost nevoie de 8, zile…. acum, nu ştiu şi nici nu calculez. Un lucru e cert, însă: pentru a lumina, flacăra mai întâi arde, şi arde şi luminează neştiind care-i întâi ori de-s amândouă asemenea. Acum arde… punând la încercare timpul!

 

 

Bucurii

din gesturi mici, cuvinte spuse în taină, gesturi potrivite la timpuri aşteptate….

Aşa că am primit asta, a nu ştiu câta oară la timp pentru a-mi lumina gândurile. Aşa a făcut în fiecare an! Asta, de când mă cunoaşte…. Şi sunt vreo 5 ani de atunci!