Vis-a-vis

Într-o lume a copiilor, fără adulţi şi greutăţi, doar cu vise şi planuri măreţe de viitor. Cu cer senin dimineaţa şi mic-dejun în pat- ouă ochiuri şi cacao cu lapte. Cu căsuţă în copac. Oare care-o fi copacul? Cel care să-mi ţină toate visele la mare distanţă de pământ, să mi le facă păsări şi să ajungă solie în ţara adulţilor.

Un vis de dimineaţă. Atât de odihnitoare, ca laptele cald seara.

Se făcea că… Nu, nu e adevărat. În vis nu ‘se face că’ nimic! Doar pare că se întâmplă, cam tot ce nu îndrăznim cu ochii închişi, ce încâlcim în clipele de răgaz, ce-o fi c-o păţi.

Dar, cu cât adormi mai greu, cu atât se scurtează somnul, iar visul e în cealaltă cameră- cu ochii deschişi, scriind ceva pe peretele de miazăzi. Poate poveşti înainte de pernă? Sub pernă s-or mai pune dinţişori? Zâna caută dinţi mici, sidefaţi, să-şi facă din ei mărgele. Pe ai mei am şi uitat cui i-am dat! Primul şi ultimul gând- cum să-i păstrez mai mult. Dar parcă am intrat în alt vis…