joi, o zi ca oric(ar)e alta…

Urc pe la uşa din spate. Mă agâţ de o bară înmănuşată în plastic. Troleul e aproape gol şi mă pot uita peste capetele ascunse adânc în căciuli. Iar n-am căciulă şi afară e burniţă în toată regula. Ceva se întâmplă şi culorile dispar, lăsând un peisaj hibernal pe străzi. Tonuri de gri până la limita suportabilă. Aia de sus! Singurul care pare să ştie unde mergem, este şoferul. Şi el puţin năuc după viteza de melc pe care o încearcă. Simt teribil nevoia să mă uit în spate. Simt în ceafă priviri reci. Păcat, a trebuit să cobor!

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Si chiar asa unde mergem?Eu cred ca nici soferul nu stie,mai Musetica frumusica…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: